preluat de pe siteul www.ceruldinnoi.ro
Pe o insula pustie, traiau odata trei calugari, de o mare pietate. Erau extrem de batrani, atat de batrani incat nici unul dintre ei nu-si putea aminti varsta pe care o avea. Aveau barbi lungi si albe care le ajungeau pana la brau si fete cu riduri foarte profunde. Sosirea lor pe insula a fost in urma cu zeci si zeci de ani, asa incat ei uitasera tot ceea ce invatasera inainte de debarcarea lor acolo. Zi de zi, ei se dedicau rugaciunilor lor care, la drept vorbind, constau in repetarea pur si simplu a acestei fraze:
„ Voi sunteti trei, noi suntem trei – binecuvantati- ne!”[Aceasta rugaciune se refera la Taina Sfantei Treimi]
Cu mare veneratie rosteau rugaciunea, de mai multe ori pe zi, cu fata spre Rasarit, cu capetele aplecate. Ramaneau in picioare, unul langa altul, tinandu-se de maini. Cel mai batran dintre ei recita cel dintai, apoi cel mai tanar si apoi mijlociul:
„ Voi sunteti trei, noi suntem trei – binecuvantati- ne!”
Intr-o zi, un episcop a inceput o vizita in grupul de comunitati religioase de care raspundea, pentru a se asigura ca toate respecta canonul Bisericii. Si iata ca ajunge in apropierea insulei, care ii era complet necunoscuta si care parea pustie. Totusi, da ordin de acostare. Intamplarea a facut ca cei trei calugari sa se afle tocmai atunci pe tarm. Acestia zarira luxoasa ambarcatiune si pe episcopul in frumoasele lui vesminte. Si se apropiara cu reverenta, sarutandu-i picioarele. Vazandu-le zdrentele si murdaria, episcopul a facut un pas inapoi, apoi si-a revenit si a facut asupra fiecaruia dintre ei, semnul crucii. Le-a spus sa se ridice si a inceput sa-i chestioneze, dorind sa stie de unde vin, de cat timp traiau ei acolo si, bineinteles, natura canoanelor pe care le practicau pentru salvarea sufletului lor. Cei trei facura inca o reverenta si se grabira sa explice ca ei recitau doar o singura rugaciune si ca nu aveau cunostinta de nici o alta practica. Episcopul le-a cerut sa-i faca o demonstratie.
Cand cei trei batrani i-au aratat, episcopul a ramas interzis si indignat. Rugaciunea pe care tocmai a auzit-o, pe langa ca ii era necunoscuta, ii mai si parea a fi un sacrilegiu. „Dar ce inseamna aceasta! Cine v-a invatat sa va rugati astfel ?”
Cei trei calugari erau, dupa cum se poate imagina, din cale afara de incurcati si au trebuit sa recunoasca deplina lor ignoranta.
Episcopul nu-si credea urechilor. „Daca am inteles bine, voi nu practicati sfanta liturghie, nici nu recitati psalmii si nici o alta scriere sfanta!” Abia atunci afla din gura celor trei ca ei erau analfabeti.
”Fie, zise el, dar cel putin spuneti „Tatal Nostru” in fiecare zi?”, se agata el de aceasta ultima speranta. Dar fu din nou dezamagit, pentru ca il auzi pe cel mai tanar dintre ei:
”Tatal Nostru ? Nu cunosc! Iar daca l-am cunoscut candva, marturisesc ca azi nu mai am nici o amintire despre el.” Ceilalti doi se multumira sa-si plece capetele.
”Vai! Dar este inadmisibil, voi ignorati pana si „Tatal Nostru”, rugaciunea cea mai importanta a credintei crestine! Piatra unghiulara, insusi fundamentul slavitei noastre religii, pe care ne-a dat-o Iisus Christos in persoana. Cum ati facut de ati uitat-o pana si pe ea ?”
Iar cel mai tanar, la randul sau, isi pleca capul. Toti trei pastrau tacerea, intr-atat le era de rusine.
”Fara indoiala ca ceasta situatie nu mai poate dura!”, sfarsi prin a spune episcopul. „Eu sunt raspunzator de buna-starea voastra spirituala. Dumnezeu m-a facut pastorul vostru si am datoria sa va invat cel putin aceasta rugaciune esentiala, pentru ca sufletele voastre sa-si poata afla odihna dupa aceasta viata.”
Cei trei calugari consimtira imediat dar lucrul acesta nu era asa de simplu cum parea, pentru doua motive: primul era ca toti trei nu auzeau bine, asa incat episcopul a trebuit sa le repete de mai multe ori frazele, pana cand ei le-au inteles. Al doilea motiv era ca facultatea lor de memorare era aproape nula. Episcopul a petrecut o zi intreaga, din zori pana seara, facandu-i sa repete rugaciunea, fraza dupa fraza. Prima fraza fiind retinuta, treceau la a doua. Dar cand a doua ajungea sa fie retinuta, ei o uitau deja pe prima. In sfarsit, dupa eforturi colosale, episcopul a putut sa constate cu satisfactie ca cei trei batrani ajunsesera sa recite rugaciunea de la inceput pana la sfarsit, fara sa uite nimic.
Cand i-a parasit pentru a-si relua calatoria pe mare, soarele apusese deja de ceva timp, iar luna inca nu era pe cer. Era o noapte intunecoasa.
La reintoarcerea pe vas, episcopul s-a asezat pe punte spre a se ruga, dupa cum facea de obicei. Dar iata ca dupa numai un sfert de ora, auzi matelotii strigand inspre el. „Excelenta”, strigau ei, „priviti aici jos!” El se uita intr-acolo si vazu o lumina orbitoare apropiindu-se pe ape. Nu-si credea ochilor! Lumina crestea pe masura ce se apropia si, ajungand in apropierea vasului, era ca un soare stralucitor. Spre surpriza episcopului, in interiorul acestui soare el i-a vayut pe cei trei calugari, care se tineau de mana.
La vederea episcopului, cei trei batrani piosi faceau semne cu mana, strigand: „Nu plecati, mai ramaneti! Am uitat deja rugaciunea care ne-ati invatat!”
