cum am cultivat o stare de bine

 Am raspuns in gluma unei doamne ca starea mea de bine e cultivata si ea m-a intrebat cum am facut asta. Cred ca de nevoie.

Dupa divort si faliment, cand am pierdut tot ce credeam eu ca conteaza in viata, adica bunuri si statut social nu mi-a ramas decat sa ma intreb de fapt ce conteaza cu adevarat in viata. Nu mai eram nici doamna patroana care muncea uneori si 16 ore pe zi, nu ma mai saluta lumea pe strada, de fapt ma priveau ciudat dupa toate articolele din presa locala aparute despre patraoana care si-a inselat colaboratorii. Ce mai conta ca autorii acelor articole nu s-au deranjat nici o secunda sa intrebe care e adevarul de fapt, sau ca unii dintre ei mai aveau datorii inca la firma mea? Asa ca nu mai eram nici patroana, nici sotie pentru ca sotul meu de atunci a preferat „sa se salveze” asa ca a divortat, nici fiica pentru ca ii facusem de ras in oras si tocmai constatasem ca nici sora pentru ca s-a inchis robinetul de ajutor deci ce conta de fapt? Am gasit raspunsul citind, vorbind si mergand la psiholog. Tot ce conta de fapt eram eu. Problema era ca nu prea stiam cine eram eu. Atata timp fusesem „ceva” pentru altii incat nu mai stiam cine sunt eu. Cele cateva luni de stat in casa preferand intunericul si margelitul m-au ajutat sa ma descopar cate putin. Nici acum nu stiu sigur cine sunt pentru ca in fiecare zi mai descopar ceva despre mine chiar si dupa 16 ani dar acela a fost inceputul. Psiholoaga m-a sfatuit sa imi fac un jurnal in care sa scriu tot ce ma durea, tot ce imi aminteam ca m-a ranit si i-am urmat sfatul. Intr-o saptamana scrisesem de mana 2 caiete normale de 50 file si unul studentesc. Am scos tot ce mi-am amintit atunci si am pus pe hartie. La urmatoarea sedinta am intrebat ce fac cu ele. Nu ii venea sa creada cat am putut scrie. Normal ca le-am ars fila cu fila, durere cu durere. Apoi a fost nevoie sa umplu acel gol lasat de durerile „arse”. Asa am invatat sa caut motive de bucurie. Si am gasit in fiecare zi altele: de la stropii de ploaie, zambetul unui trecator, o raza de soare, mirosul unei flori sau chiar un fluture. Asa am inceput sa scriu si a aparut acest blog. Margelitul a trecut la o noua etapa, aceea de mica afacere. Am gasit un spatiu mic si am deschis un magazin de margele cu atelier de margelit: reparam gablonturi, margele si faceam altele la comanda. Cred ca asa m-am „reparat” si pe mine si m-am reconstruit cu fiecare margica prinsa pe un ac sau pe un fir. Partea grea trecuse pentru ca dupa ce am lasat tot ce pierdusem sa plece si din sufletul meu, au inceput sa apara tot felul de lucruri frumoase in viata mea. Pierderea casei mi-a adus un apartament inchiriat si un copil ce voia sa ii fiu mama, pierderea firmei si a sotului a lasat loc liber pentru a construi o familie frumoasa. Si cand credeam ca toate sunt pe fagasul lor am pierdut iar statut social prin pierderea locului de munca al noului meu sot si un nou faliment al firmei pe care lucram. Asa ca am pornit iar de la zero. Ne-am mutat la tara, intr-o casa primita in folosinta ce nu fusese locuita de ceva ani si am inceput sa reconstruim atat casa cat si pe noi. De data asta stiam ca am ramas cu ce era mai important: noi insine. Cumva a fost un test daca mi-am invatat lectia. Pe asta o invatasem dar se pare ca tot eram atasata de unele lucruri materiale si nu doar. Auzeam des aia cu „ai plecat doamna de birou si ai ajuns la coada sapei” si ma cam deranja. Nu sapa in sine, pentru ca ma pricepeam la gradinarit si chiar constatasem ca imi lipsise, ci mesajul din spatele expresiei. A fost nevoie sa pierdem iar tot la doar un an jumate, de data asta intr-un incendiu, ca sa inteleg ca nu ce am ma face fericita ci ce simt, ca fericirea nu vine din exterior spre interior ci e chiar pe dos: fericirea din suflet se rasfrange in jurul meu. Urmatoarea lectie a durat cam tot un an jumate si era legata de „independenta financiara a femeii in familie”. De gura celor din jur m-am angajat. Imi plac copii deci sa fiu educatoare a fost o distractie. Doar ca am constatat ca serviciu ma epuiza si gospodaria mea era pe ultimul loc. Incepusem sa nu imi mai gasesc locul acasa. Si iata-ne din nou nevoiti sa ne mutam. De data asta in alt loc, alta comunitate, nimic cunoscut si iar de la zero. Doar cu ceva mobila afumata de la incendiu si noi 3. Am renuntat la serviciu si m-am centrat pe micul meu univers. Au trecut 11 ani de la ultima mutare, ani in care am citit multa psihologie aplicata, am ajuns „la coada vacii” adica mai rau decat „coada sapei” pentru ca avem si animale acum, ani in care am crescut financiar cat si emotional cu totii, nu chiar ca Fat-Frumos din poveste, dar cu mult entuziasm si bucurie. Am reinvatat sa ma bucur mult si din orice, sa caut motive de bucurie in cele mai banale activitati, sa ma iubesc asa cum sunt indiferent ca mulg vaca, prasesc in gradina, pregatesc copii pentru examene sau urmez eu cursuri de dezvoltare. Imi gasesc implinirea atat in painea calda pe care o scot din cuptor cat si in discutiile cu doamnele care imi mai cer parerea, in rosia proaspat culeasa din gradina cat si atunci cand tin in palma un pui de gaina, chiar si in roaba cu balega pe care o scot de la vaca pentru ca mai apoi urmeaza galeata cu lapte sau limba aspra a viticii pe obrazul meu, de joaca iedutilor primavara nu mai vorbesc. Asta nu inseamna ca nu am momente proaste, momente cand sunt trista, provocari, furtuni emotionale sau discutii in contradictoriu ci ca aceste momente sunt mai rare sau mai putine decat cele de bucurie. Am invatat sa imi fac jurnalul recunostintei cred ca dupa incendiu, in care sa trec in fiecare seara 3 motive de bucurie. Pe atunci nu stiam sa ii spun recunostinta era doar un jurnal de bucurii. Primele saptamani au fost grele dar mi-am educat mintea sa caute zilnic motive mici de bucurie pe care sa le trec seara in jurnal. Apoi s-au inmultit. Gaseam mult mai multe si nu ma induram sa nu le trec in jurnal. Am fost nevoita sa invat sa aleg oamenii cu care sa imi petrec timpul. Asta nu inseamna ca am renuntat la ei ci doar am redus interactiunile astfel incat sa nu ma mai simt ranita. Abia apoi am descoperit ca treaba e pe dos: e nevoie sa imi vindec ranile si oamenii se triaza singuri. 

„Ceahlaul la apus” a fost tot timpul un reper de trainicie, de continuitate si de statornicie. Asa cum Eminescu a fost un reper de frumusete. Nu se poate sa ma fi nascut in Romania, la poalele Ceahlaului si sa nu apreciez radacinile, continuitatea si frumusetea locurilor, a neamului si a lui Dumnezeu. Nu am cum sa fiu atat de binecuvantata si sa nu ma bucur de toate astea. Imi place sa fiu gospodina la tara si sa ma bucur de toate darurile lui Dumnezeu facand totul cu drag si cu bucurie. Îmi sunt dragi animalele din gospodarie, imi ingrijesc cu drag gradina si gospodaria si ma bucur de iernile la gura semineului cu andrele in mana ca toate femeile din neamul meu.

Cu putin inainte de divort, o prietena mi-a facut cadou o serie de carti „Cedri sunatori ai Rusiei” de Vladimir Megre. Mi-au placut enorm primele volume si cumva toate povestile despre Anastasia aveau ecou in sufletul meu. Am fost surprinsa sa constat ca nu s-a intamplat la fel cu nici una din prietenele mele. Cred ca atunci am incetat sa mai explic de ce imi plac anumite lucruri si sa consider ca fiecare are drumul si timpul sau...

Si da, cred ca mi-am cultivat starea de bine asa cum cultiv legumele in gradina: de la samanta (idee) pana la recolta, cu sapa in mana, cu bataturi in palme, cu smuls buruieni (ganduri negative), cu udat (ganduri pozitive) chiar si cu cate un arac de sprijin uneori (curs sau carte de dezvoltare personală) si cu siguranta cu multa rabdare si dragoste, asteptand si bucurandu-ma de fiecare etapa.

Jurnal saptamanal

 O zi inceputa cu lumina soarelui ce imbratisa curtea umeda de la ploile de peste noapte. Ploi binecuvantate ce apar mai des in ultima vreme dar de care au atata nevoie culturile. Pasarile ciripesc vesele in curte in timp ce blanosii dorm tolaniti care pe unde au apucat.

În gospodarie sunt multe de facut, motiv pentru care muschii mei cam tipa cu o febra musculară continua pentru ca nu fac aceeasi treaba zilnic. Abia aseara am putut dormi fara sa ma trezesc peste noapte din cauza vreunei incheieturi obosite sau a unui muschi amortit. Probabil de la oboseala. În plus m-am trezit dimineata energica si fara nauceala si am putut sa imi fac niste teme amanate din curs.

Mi-am inceput ziua cu picioarele goale in iarba din curte luând „micul dejun” in zmeuris. Iar apoi mi-am privit gradina de legume dupa tratamentul cu sapa de ieri. Fasolele de pastai cataratoare incep sa urce pe araci in timp ce cele de conserva au iesit un pic mai timide si cam rare. Buruiana taiata e inca verde printre randuri. Si daca la postarea trecuta povesteam ca am terminat cu rasadurile, astazi pot spune ca am terminat de copilit si legat rosiile. Suntem la prima incercare cu palisarea si al doilea an cu sistem de udare cu picatura si folie de mulcire. In general gradina arata bine si e in curs de curatare de buruieni. Mai am de completat pe unde sunt goluri iar castravetii-rasad sunt deja infloriti in timp ce cei semanati abia scot nasul la soare. Mazarea am recoltat-o si sta cuminte la racoare in congelator. Urmeaza sa mai seman niste castraveti in locul ei. 

La capitolul pus pe iarna am bifat compotul de cirese, dulceata de cirese amare, sirop si dulceata de trandafiri, dulceata de nuci si cea de capsuni. Cat de curand le va urma in camara dulceata de „fructe mici” (agrise, coacaze, ultimile capsuni si zmeura), apoi siropul si gemul de zmeura si posibil o dulceata de agrise. Ciresele mele amare s-au suparat de la inghetul din primavara asa ca sunt in cautarea unor cirese amarui pentru compot. Nici visine nu prea sunt dar compotul de visine nu e asa cautat si mai am de anul trecut. La congelator am pus mazare, marar, leustean si un pic de patrunjel.

Pe partea de dezvoltare personala sunt la finalul acestui curs de 6 saptamani care a fost cu foarte multe provocari si eliberari de emotii captive. Astazi am realizat ca foloseam in discursul meu interior o fraza de genul „nu imi permit sa fiu slaba, trebuie sa fiu puternica” in timp ce tineam diete ca sa slabesc si ma plangeam ca nu au efect. Limba romana e o limba frumoasa in care cuvintele au multe intelesuri asa ca nu aveam cum sa devin mai supla/slaba in timp ce imi repetam ca nu imi permit. Si am cheltuit o gramada de bani cu dietele si suplimente alimentare care sa ma ajute sa slabesc si cand colo cheia era in mintea mea. Sunt curioasa in urmatorul curs, pe care il voi incepe la jumatatea lunii iulie ce voi mai descoperi. E fascinanta aceasta calatorie catre mine in aceasta etapa. 

Ceva poze din curte si gradina:

Jurnal saptamanal

 O dimineata de luni cu un soare vesel dupa ploile de azi -noapte. Suntem in a patra zi cu ploi dupa aproape o luna de seceta. Porumbul si gradina pare fericita mai ales ca ploile au fost linistite, doar cateva au inceput cu rafale de stropi mari ca sa ne aminteasca ca e vara totusi. Mazarea are pastaia plina si ma cam striga sa o culeg. Am terminat de pus rasadurile in gradina, iar agrisele sunt mari dar tot acre asa ca le mai las sa stea la soare. Capsunile sunt pe final de sezon si au fost destul de multe si pentru mancat zilnic, si pentru dulceată. Trandafirul de dulceată inca mai deschide cate ceva flori zilnic. Dupa ce mi-a daruit flori pentru 5 litri de sirop acum ma ajuta sa strang si pentru o portie de dulceata. Si daca anii din urma am tot ratat culesul nucilor verzi din cauza ploilor, anul acesta s-au hotarat ele sa aplece crengile copacului, cat sa incomodeze parcatul masinii pe pod, ca sa le culegem. Au fost suficiente pentru 2,5 kg de dulceata aromata. Ciresele au fost deranjate rau de zapada tarzie din primavara asa ca am doar cateva de gust. Cu un drum la Iasi, am reusit sa gasesc cirese mari si proaspăt culese la Sârca si sa am in beci peste treizeci de borcane de compot. În schimb zmeura si murele sunt pline de flori. Oare cum e compotul de zmeura sau mure?

In gradina am terminat de pus rasadurile si, ca noutate anul acesta, am brocoli si conopida pentru prima data. O sa va povestesc la toamna aceasta noua aventura. Ceapa si radacinoasele cresc vesele in timp ce cartofii se lauda cu florile lor colorate si vesele de la ploaie. 

Al meu fecior a terminat sesiunea la master (tot cu provocari), lucreaza la disertație si a decis sa se inscrie si la un master de management cu o componenta IT. Explicatia lui a fost ca acum e timpul, cat inca e tanar, retine usor si nu are obligatii familiale. M-a bucurat decizia lui si mai ales maturitatea cu care a luat aceasta decizie.

Se apropie finalul cursului meu de dezvoltare personala. A fost cu multe provocari mai ales ca am intrat in curs cu gandul ca nu am nimic de rezolvat in relația cu banii si ca e doar o etapa in drumul meu spre acreditare ca coaching. A fost o lectie generala pentru mine deoarece am descoperit unele convingeri limitative care funcționau ca o frana si erau bine pitite in subconstient, sustinute de rationamente logice. Iar provocarile au venit ca furtuni de emotii. De data asta am preferat sa las emotiile sa isi faca de cap si chiar sa ma bucur de izbucnirea lor. Am trecut mai usor de fiecare etapa decat atunci cand incercam sa le controlez/gestionez. De la jumatatea lui iulie incep cursul de acreditare care imi va ocupa tot restul anului. Abia astept sa vad ce provocari vor mai fi si ce emotii vor mai iesi la iveala. Ma bucur ca tot acest parcurs de aproape un an in cursuri se resimte in atmosfera din casa si implicit in atitudinea tuturor membrilor familiei. Toti anii in care am citit psihologie aplicata au creat baza pentru a intelege tot ce se lucreaza in curs precum si pentru a lucra mai usor cu mine. Lucru in grup accelereaza intelegerea, asigura sustinerea si validarea emotiilor si creeaza acel mediu propice dezvoltarii. Ma bucur de fiecare hotarare luata de a urma un curs chiar daca fiecare decizie a fost cu incertitudinii, cu o oarecare teama (oare merita?) si cu multe intrebari. La fiecare final de curs am avut certitudinea ca a meritat fiecare banuț. Fiecare curs (gratuit sau cu plata) a avut rolul de a lega informatiile pe care le adunasem de-a lungul anilor fie cu informatii noi, fie cu metode de aplicare. 

Si ca un exemplu legat de cum functioneaza aceste reguli simple, azi am primit niste bani dintr-o sursa total surprinzatoare. Suma nu e mare dar situatia e amuzantă. In timpul cursului multă lume anunta ca fie au avut recalculari de taxe, fie au descoperit motivul pentru care aveau o plata incarcata si astfel au platit mai putin un serviciu, chestii de astea legate de bani. Si la noi au fost vesti de cresteri salariale in viitor dar imi doream si eu o confirmare rapida a faptului ca imi fac bine temele. In timp ce imi scriam „temele” dimineata, sotul urmarea stirile si printre accidente si ploi, s-a vorbit despre acele certificate primite imediat dupa revolutie de toate persoanele ce implinisera 18 ani pentru a investi in „marea privatizare”. Pe atunci eram proaspat studenta asa ca le-am pus si eu, la spartul targului, la un SIF. Am si pierdut certificatele cu pricina și pana prin 2008 primeam anual niste sume mici ca dividente din acele actiuni. Intr-un an am primit 24 lei si chiar ma gandeam ca a costat mai mult expedierea lor prin posta. Asa ca dimineata, de curiozitate am scultat stirea și am cautat pe net sa vad la ce banca ar trebui sa ma prezint cu buletinul sa vad daca am ceva sume de ridicat. Situatia mi se parea amuzanta. Oricum nu puteam ridica decat pe ultimii 3 ani (termenul pentru prescriere). Am ajuns in oras, m-am prezentat la banca cu pricina cu buletinul si surpriza: am luat bani (vreo 200 lei cumulat pe 2020 si 2021). Pentru 2022 ar trebui sa merg din nou la finalul lunii iulie. Deci sistemul funcționeaza. Mi-am primit confirmarea de care aveam nevoie ca sa continui „temele” si dupa terminarea cursului.

La voi cum merge treaba? 

Fila de jurnal

 O duminica calda de Rusalii. Am tot asteptat ploaia saptamana asta dar nu a venit. Au fost câtiva stropi vineri seara dar nici macar nu au reusit sa potolească praful... 

În gospodărie, vaca a fost un pic bolnava si s-a redus drastic cantitatea de lapte. Iar cea care a fost, a ajuns la purcei din cauza tratamentului cu antibiotic. Caprița mica a trecut pe program partial de intarcare si protestează toata ziua impotriva limitarii de a ajunge la laptic. Cei trei mici teroristi (pisoii mici) au luat cu asalt ciresul din fata casei in care se catara atunci cand nu adorm obositi pe unde apuca. Blue, motanul mare ne-a parasit oricat am incercat noi sa il salvam, se pare ca a mancat ceva otravit... Iar gainile au inceput sa piteasca ouale prin cele mai ciudate locuri din care sa iasa cu puisori mai tarziu.

În camp urmeaza ierbicidatul la porumb si musuroitul cartofilor. Speram ca ambele activități vor fi in saptamana urmatoare. Gradina arata promițător, mai urmează sa seman fasolea boabe si bostanii placintari pe marginea parcelei cu cartofi (e alaturata unei parcele cu porumb iar ierbicidul administrat acestuia ar fi distrus plantele daca le semanam mai devreme) iar in gradina udata mai am de semanat pepenii. Mazarea se pregateste de legat si eu sper ca are suficientă apa pentru boabe iar cartofii timpurii au floare ceea ce inseamnă ca ma pot bucura de prezenta lor in farfurie cat de curand.

In spatele casei stau aliniati frumos primii baloti de lucerna de anul acesta iar partea frumoasă e ca sotul meu i-a adus singur, după ce a mesterit un sistem de incarcat si descarcat cate unul. E al doilea an in care am preferat baloți mari si rotunzi. Imi place ca in fiecare an mai mestereste cate ceva menit să usureze/simplifice cate o activitate din gospodarie.

Am dat startul la pregatiri pentru camara. Primul produs a fost siropul de menta care nu cred că sta prea mult in camara pentru ca e numai bun in pahar in zilele calde. Urmează siropul de trandafir si dulceata de capsuni. 

Cursul meu de dezvoltare personala a ajuns la a 3-a saptamana si bineinteles că au aparut si provocări sau mici/mari furtuni emotionale menite sa curete calea pentru ce va urma. Ultima furtuna a fost destul de intensa dar odata ce am invățat pasii pentru a intelege de ce apar si ce se cere vindecat, mi-e mai usor sa trec prin ele chiar daca am avut impresia uneori ca ma sufoc din cauza emotiilor iesite la suprafata. Si cica acest curs e mai usurel, greul vine abia in urmatorul...

 Până atunci ma bucur de linistea sufletească si de „curcubeul” aparut după furtuna emoționala, de tot ce imi ofera natura și mica mea gospodărie, de realizarile fiecarui membru din familia noastră si de aceste zile de sarbatoare.