Mie imi place sa fiu taranca. Sa am grija de gospodaria mea de la tara. Sa vad cum creste de la un an la altul aceasta gospodarie.
Imi place rutina gospodariei dar si imprevizibilul fiecarei zile.
Imi place sa ma trezesc foarte devreme, sa fac cafeaua, sa ii duc cafeaua sotului (si baiatului cand e acasa) la pat. Imi place sa planificam ziua dimineata la cafea si apoi sa intram in rutina diminetilor la tara: deschis pasari, hranit pasari si animale, scos gunoiul de la animale, mulsul de dimineata. Si ordinea din casa. Cand toata casa se transforma din culcusul cald de noapte in refugiul zilei. E ceva in aceasta rutina care da continuitate, stabilitate.
Apoi vine acea parte din zi imprevizibila sau previzibila partial. Acea parte care tine de specificul fiecarui anotimp: semanat, plivit, ingrijit, recoltat, gatit, depozitat sau ceva lucru de mana langa soba (in anotimpul rece) sau la fereastra cand ploua in perioada calda...
Imi place si rutina de seara cand, dupa agitatia zilei, revenim la activitati stiute, asezate ca apoi sa ne "adunam" in casa.
Imi place sa gatesc pentru cei dragi, imi plac aromele din bucatarie si zambetele baietilor cand descopera ceva ce le place.
Imi place primavara pamantul negru si primitor in care plantez seminte de cativa mm. Imi plac plantutele abia ivite din pamant pe care incerc sa le eliberez de invazia burienilor la inceputul verii asa cum ma bucur de roadele toamnei si migala de a pastra seminte de calitate pentru primavara viitoare.
Imi place camara si beciul plin la final de toamna asa cum imi place plapuma alba a zapezii cu linistea ei nesfarsita. Iar ghioceii si brandusele ce se invesc in golurile zapezii mi se par de o mare sensibilitate.
Imi place viata mea cu tot imprevizibilul si rutina ei.
Inteleg alegerile fiecaruia. Dar eu pana la 18 ani visam o familie numeroasa, cu copii multi si o gospodarie la tara cu animale, nutret in spatele casei, blanosi alintati si pasari care sa mearga dupa mine. Apoi, pe la douazeci si ceva de ani, m-am lasat influentata de aspiratiile adultilor familiei si mi-am dorit sa fiu "cineva" cum zicea bunica. A fost un vis realizat doar ca nu mi-a placut.
Nu mi-a placut viata in spatele biroului, cu casa redusa la pat si baie, pe care le vedeam doar la lumina becului. Nu mi-a placut sa stau intre cifre si peretii biroului cand afara era soare, copacii infrunzeau si desfrunzeau fara sa ii vad, pasarile ciripeau fara sa le aud. A fost o perioada in care am cunoscut multi oameni. Majoritatea nervosi, irascibili, invidiosi si rautaciosi. A fost o perioada in care am devenit sceptica si morocanoasa. O perioada in care radeam rar si dormeam putin si prost. O perioada in care grijile (a zilei de maine, a saptamanii viitoare, a lunii urmatoare si a viitorului incert) nu ma lasau sa dorm. Dar am lasat-o in urma...
Ii cred pe cei care ma cunosc de multi ani ca sunt mirati de alegerea mea, mai ales ca "a fi taran" a trecut in ultimii ani de la definitia din DEX (a locui la tara si a lucra pamantul) la un soi de injurie.
Cred ca sunt aceeasi indiferent daca mulg vaca sau daca stau intr-un birou. Si chiar mi se pare mai usor mirosul de grajd, pe care il suport in jur de o ora pe zi, decat cel de tutun amestecat cu arome personale si parfumuri grele din anumite birouri in care esti nevoit sa stai minim 8 ore.
Si daca stau la tara nu inseamna ca m-am izolat. Ci doar ca aleg momentele in care "socializez". Intr-o perioada in care informatia este extrem de accesibila iar socializarea exista si in mediu online, sunt sanse sa te izolezi chiar daca stai in mijlocul orasului asa cum poti fi extrem de sociabil in creierul muntilor daca este semnal la net.
Un alt aspect de care aud este nivelul intelectual al celor din jur. Dar asa cum poti gasi intelepciune la batrani de la tara cu 4 clase, lipsa acesteia se poate evidentiaza si la persoane cu multe studii superioare. Uneori prefer intelepciunea simpla, a pamantului, in locul aceluiasi fir despicat in patru la infinit.
Si nu am timp sa ma plictisesc. Daca stau acasa nu inseamna ca dorm sau lenevesc toata ziua. Sunt zile cand nu apuc sa stau jos decat la cafea, dimineata si la masa de seara. Nu imi ajunge timpul sa fac tot ce imi propun motiv pentru care am agenda cu liste "de facut" pe ziua in curs, pe saptamana in curs sau anotimp dar si liste cu planuri pe termen lung. Sunt o persoana organizata dar rare sunt zilele cand bifez toata lista si nu am nimic ramas pe a doua zi.
Si da, devin irascibila atunci cand alegerea mea este privita cu un oarecare dispret, cand mi se vorbeste de sus sau cand stilul meu de viata e sursa de ironie. Asa cum eu respect alegerile celor din jur, mi se pare absolut firesc ca ceilalti sa imi respecte alegerile, deciziile. Poate ca e timpul sa reinvatam sa ne respectam pentru ceea ce suntem nu pentru ceea ce facem sau avem.
Cred cu tarie ca fiecare om e unic, ca fiecare om se bazeaza pe sentimente atunci cand se ia o decizie si mai putin pe fapte. Chiar daca argumentele sunt sprijinite de fapte, acele argumente sunt alese in functie de emotii si sentimente. Si cum nu putem fi constienti de sentimentele celorlalti nu putem judeca deciziile si alegerile. Se pot spune pareri dintr-un punct de vedere exterior situatiei, o parere neutra, un sfat detasat care poate fi bun sau ignorat dar apoi respectam deciziile celuilalt. Chiar si atunci cand celalalt alege sa fie suparat, sa se izoleze, sa se detaseze nu putem decat sa ii respectam decizia si avem rabdare sa isi revina...
Dar dupa 10 ani de la decizia de a ma muta la tara am obosit sa aud aceleasi insinuari si ironii la adresa alegerii mele. Daca ar fi fost gresita sau impulsiva si nu mi s-ar fi potrivit, probabil as fi renuntat deja si as fi facut altceva. Dar in acest timp am avut ceva tentative de a face altceva. Activitati care nu mi-au adus la fel de multa satisfactie ca mica mea gospodarie. Activitati care au fost sursa unei stari de iritare, nemultumire si oboseala mentala asa ca am revenit la micul meu univers si am incercat sa il fac cat mai confortabil pentru noi. Asa cum m-am straduit sa ii fac si lui Matei un loc in care sa se simta confortabil pe timpul studiilor iar decizia viitorului sau sa nu fie influientata de lipsuri sau de inconfort. Indiferent ce decizie va lua la finalizarea studiilor il vom sustine cu tot ce vom putea. Deocamdata se gandeste sa revina la tara dar poate, peste ceva ani, va dori sa incerce un alt stil de viata. Indiferent ca va fi pe o perioada scurta, pentru a testa si altceva, fie ca va alege alta oportunitate ce i se va ivi pe parcurs ii vom respecta deciziile si il vom sustine.
In deciziile pe care le iau, banii au cea mai putina influenta. Sunt multe lucruri pe care le fac doar de drag si nu pentru profitul pe care il pot aduce. Astfel ma pot bucura de fiecare activitate fara a o cuantifica. Chiar si produselor mele, pe care le vand, prefer sa le dau valoare si nu sa le pun pret. O valoare emotionala, sufleteasca care sa faca bine la suflet nu doar la trup...
Si pentru ca e cam greu pentru unii sa imi inteleaga deciziile si stilul de viata imi doresc sa mi le respecte fara a incerca sa mi le influienteze ca sa nu amintesc ca unii incearca sa imi impuna propriul lor stil de viata...
Si da, imi plac plimbarile, imi place sa evadez din cand in cand in locuri noi si frumoase. Imi place frumosul in general. Dar nu ma pot bucura de el daca sotul meu nu e prin preajma. Simt ca e singurul care intelege ca ma bucur chiar daca abia schitez un zambet si vede ce vad eu fara a fi nevoie de cuvinte. Ma bucur cand face posibile unele ganduri ale mele fara ca eu sa le spun. Si ma bucur ca si el simte la fel. Sper ca sentimentul asta sa reziste in timp si sa ajungem ninsi de ani trecand prin viata tinandu-ne de mana...
Dupa 2 ani, bucuria craciunului a revenit. Cu toata emotia calatoriei spre el. Calatorie ce incepe odata cu inceputul postului. Un inceput de calatorie cu pregatiri si anticipari. Anul acesta a venit si cu prima zapada deci si cu timp pentru decoratiuni, felicitari cusute si retete noi de dulciuri.
