O demonstratie din anul 1921 - Dumnezeu vs. Stiinta

Am gasit asta aici si mi-a placut mult de tot:

"Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…

- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
- Esti crestin, nu-i asa, fiule?
- Da dle, spune studentul
- Deci crezi in Dumnezeu?
- Cu siguranta
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
- Da
- Tu esti bun sau rau?
- Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
- Da, dle. As incerca.
- Deci esti bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
- El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai…, da, spune studentul
- Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare:
- Nu
- De unde vine Satana?
Studentul ezita.
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da
- Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
- Da
- Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
- Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
- Nu, dle. Nu L-am vazut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, ma tem ca nu.
- Si totusi crezi in el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
- Dle profesor, exista caldura?
- Da
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -458 F ) inseamna absenta totala a caldurii.
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
- Gresite? Poti explica in ce fel?
- Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.
Un semestru foarte bun, intr-adevar.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….......
- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul.
- Acum, dle, exista raul?
- Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina .
Profesorul s-a asezat....... "
Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta prietenilor si familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. Stiinta”
PS: Studentul era Albert Einstein.
Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. Stiinta in 1921…

iertare

Stau in leagan si ascult curtea. iarba fosneste, pasarelele ciripesc, gainile chiraie fericite, catelul plange in lantul lui ca nu ii dau drumul si gandurile mele zumzaie in minte. Ma gandesc la timpul pierdut si energia irosita in suparari fara rost si tristeti inutile. Parca daca ma supar sau ma intristez din cauza vorbelor sau gesturilor celorlalti se schimba ceva? Doar zambetul meu se ascunde undeva unde nu-l pot gasi. Pentru ca ceilalti vor continua sa spuna vorbe si sa faca gesturi care pot rani. Cu o conditie: sa ma las ranita. Sau sa am asteptari. Sa ma astept ca ei sa nu raneasca, sa ma astept ca ei sa inteleaga sau sa aprecieze. Si asta e o alta energie irosita inutil: sa ma astept sa.... Si daca se intampla, schimba cu ceva situatia? Daca apreciaza sau inteleg o singura data in atatia ani, se schimba anii din urma? NU. Nu se schimba nimic. Doar eu pot sa elimin din sufletul meu asteptarile si astfel elimin tristetile viitoare. Doar eu pot sa iubesc pe toata lumea inclusiv pe ei, compatimindu-i pentru lipsa lor de iubire, pentru micile rautati care confirma ranile din sufletele lor, pentru viata trista care au dus-o. Pentru ca o viata plina de invidie, amaraciune si comparateie nu poate fi decat o viata trista... Asa ca iert toate micile si marile sageti care m-au ranit dar mai ales ma iert pe mine pentru ca am permis sa fiu ranita, pentru ca le-am dat voie sa imi gaseasca punctele sensibile si sa ma raneasca dar mai ales pentru ca i-am lasat sa "amenajeze" acele locuri delicate si sensibile din sufletul meu. Binecuvantata iertare care aduce dupa sine zambetul dar mai ales bucuria. Bucuria e un sentiment aparte. Pentru ca atunci cand exista poate fi amplificat de o multime de gesturi sau amanunte care in mod normal nu se ved. Pentru ca poate ramane in suflet chiar si atunci cand mintea spune ca nu se cade. Pentru ca umple toate cotloanele sufletului si poate sparge lacatele tuturor cutiilor unde a fost depozitata durerea si tristete. Pentru ca poate rupe panzele de ranchiuna si amaraciune tesute cu grija prin colturi, poate aerisi si infrumuseta tot sufletul oricat de mare si de "compartimentat" ar fi. Pentru ca e Bucurie.

intelegere

Cu ani in urma, am cochetat cu diverse forme de terapie alternativa. Am citit tot ce mi-a picat in mana legat de cristaloterapie, meloterapie, aromoterapie, apiterapie, fitoterapie chiar si masaj, reiki, si shamanism. In general tot ce tine de extrasenzorial. Unele idei gasite mi s-au parut interesante, altele au necesitat aprofundate dar au fost si aspecte care mi s-au parut superficiale si de "umplutura". Atunci am invatat sa separ informatiile in functie de cum le simt. Multe din aceste informatii le regaseam, pentru ca tineau de intelepciunea pamantului din satul bunicilor. Altele simtem ca le stiu de undeva dar nu reuseam sa definesc sursa. Majoritatea erau idei din crestinism repuse in alte forme. Dar erau si aspecte pertinente care mi se pareau mie ca nu erau acceptate de Biserica, sau mai exact de Dogma Bisericeasca. Aceste aspecte le-am pus intr-o cutiuta a mintii cu un mare semn de intrebare. Aveau, logica, se gaseau in Biblie si totusi se considerau ca fiind interpretari periculoase. Nedumerirea a ramas. Le gaseam corespondente in viata de zi cu zi, in predici, in vietile sfintilor in forme subtile, aluzive, tangentiale si totusi erau combatute cu vehementa de crestinii practicanti si deci nu le puteam aduce in discutie pentru a nu ma alege cu o "ploaie de pietre". De curand am inceput sa citesc si sa fac seminariile Macii Siluana. Teme interesante, mod de abordare psihologic si facil, posibilitate de intelegere destul de mare si cu rezultate remarcabile. Ce mi-a atras atentia si a fost pe sufletul meu a fost schimbarea centrului de greutate al credintei dinspre vinovatie spre bucurie. Astfel, Dumnezeu nu mai e Judecatorul suprem care pandeste fiecare pas gresit pentru a ne trimite in iad si implicit dispare "rabojul" de pacate mici sau mari ci isi reaia drepturile de parinte cald, iubitor, grijuliu si intelegator care se bucura de fiecare "intoarce acasa" a fiilor ratacitori. Care ii primeste cu bucurie pe toti cei care au alungat "umbrele" din sufletele lor si care sunt hotarati sa pastreze in sufletele lor "bucuria" banchetului pregatit de Tata la "intoarcerea filului ratacitor". In vorbele Maicii nu gasim decat "Bucurie" si nu "ispite", "diavol", "pedeapsa vesnica" si alte cuvinte menite sa perpetueze starea de vinovatie. Eu personal cred ca de secole Dumnezeu incearca sa ne invete sa ne Bucuram de marele dar pe care ni l-a dat: viata. Sunt mii de astfel de exemple in biblie, in viata stramosilor nostri daci, in rastignirea Fiului Sau doar ca privind la diavoli in fundul iadului nu avem cum sa vedem frumusetea Luminii Lui Dumnezeu.

Multumire

Ce e ciudata e ca in ciuda faptului ca as avea despre ce scrie, despre ce povesti, cuvintele refuza sa se aseze intr-o ordine fireasca, ca sa nu spun frumoasa. Toate sentimentele si trairile se incapataneaza sa ramana acolo in sufletelul meu si nu vor sa se aseze in cuvinte. Ciresul lasat de fructe vrea sa ramana doar un cires in asteptarea culesului, gutuiul inflorit prefera sa ramana un copac un curte si atat, ouale asezate ordonat in incubator sunt doar oua.... Nici o anticipare, nici o asteptare doar fapte. Fapte zilnice, repetitive, intrate cumva intr-o rutina si o asezare linistitoare. Casa, curtea, gradina totul e asezare, firesc si liniste. Pana si oboseala fizica e tot rutina monotona care da un sentiment de firesc, de ..."impamantenit"... In ultimii doi ani tot ce faceam in curte era nou, era aventura si incantare. Acum e firesc si asta imi da un sentiment de plin, de multumire. Pana si inchiderea cafenelei a fost un gest firesc, normal care a "intregit" peisajul casei cu electrocasnice si mobilier de curte. Decizia, ca si gestul in sine au venit firesc fara dureri sau "vartejuri" emotionale. Ca o linistire, ca o intregire si o "adunare acasa". Am sentimentul unui paraias de munte care si-a facut loc printre pietre, a sapat in maluri si a ocolit roci in drumul sau spre vale. A adunat mici izvoare in drumul sau si s-a luptata cu terenul si a coborat cand mai vijelios, cand mai involburat spre campie. Acum a ajuns la camp si s-a "contopit" cu o apa mai mare si e linistit. Se odihneste dupa coborarea vijelioasa in bratele unei ape mari, linitita si calma.

sclipiri de intelegere

Citesc doua carti in paralel: una pe hartie (carte) si una pe suport magnetic (monitor). Ambele de dezvoltare personala sau psihologie personala. Despre intelegerea copilului din noi si vindecarea ranilor emotionale. De regula nu sunt grea de cap dar in domeniul acesta ma prind mai greu. Poate pentru ca e vorba de mine sau poate pentru ca intoarcerea in timp (cu gandul) doare. Oricum apar si mici sclipiri de intelegere. Macar atunci cand citesc despre acelasi aspect in ambele carti in acelasi timp dar intr-un alt mod. Si am constata ca ingerul pazitor sau poate Creatorul imi scoate in cale mici intamplari pentru exemplificarea unor aspecte. Si imi tot creeaza aceeasi situatie cu alti parametri pana ma prind. Si cand reusesc sa ma prind intr-un final apare linistea. Parca deschid o fereastra care se incapatana sa se deschida si tot mirosul florilor de dupa ploaie inunda casa dar mai ales si plamanii mei. Iar senzatia e ca nu imi ajunge aerul. Ca atunci cand deschizi fereastra unei camere cu aer inchis (fum, praf, etc). Si cu fereastra deschisa incep curatenia: sentimente, inamplari, senzatii, amintiri, toate se reaseza, se ordoneaza dupa alte criterii ocupand mult mai putin spatiu, poate si pentru ca unele trebuiau aruncate demult in cosul de gunoi. Iar spatiu nou creat in sufletul meu e plin de iubire, de aer proaspat de primavara, luminat de candele noi de sperante si vise. Iar fluturii iluziilor au unde sa se invarta inainte de a-si arde aripile la flacara realitatii.....

sambata dupa-amiza

livada mica cu zmeurisul (in dreapta) inainte de curatare

Sambata pe la pranz s-a ridicat soarele. Odata cu el si starea mea de spirit s-a schimbat. O ora in bucatarie, o discutie cu o prietena veche si parca ziua s-a transformat. Suficient ca, impreuna cu sotul meu sa terminam de amenajat cei 80 m de alee spre poarta. Pusesem dumitrite pe o parte si acum am reusit sa destelenim jumatate de metru si pe cealalta laterala si sa punem flori. Asta pe langa scos buruieni (unele cu sapa dar unele cu harletul) si tuns iarba. Operatiunea "tuns iarba" s-a extins si asupra livezii mici si pe lista e si curtea dupa ce schimba periile la masina de tuns (a cedat nervos saraca). Chiar daca mai e de munca pana la definitivarea curtii dar macar are un aer mai putin salbatic. Cele mai incantate de aceasta operatiune au fost gainile. Era o galagie in movila de iarna tunsa unde se scaldau, scurmau si cotcodaceau. Spre seara am "plasat" pisoii la pisica unei prietene, proaspat fatata dar ramasa fara pisoi din motive de suprapopulare a curtii. Asa ca am privit apusul cu sotul meu din leaganul asezat strategic in livada mica, cu o cana de ceai in mana, multumiti de rezultatele muncii noastre. Si tot in leagan am luat decizia sa inchidem cafeneaua. De cateva saptamani tot facem calcule si din pacate de fiecare data au iesit cu minus. Oricum a fost gandita ca o activitate de tranzitie pana la etapele initiale ale obiectivul final: ferma mixta. Dar, din pacate mananca prea multe resurse (timp si bani) ce ar putea fi canalizate spre obiectivul propus initial. Mi-ar place sa pot posta fotografii din curte dar inca nu avem un aparat foto.

asteptare....

Ieri a fost o zi ....cel putin stranie. A fost soare, am reusit sa termin de pus fasolea in gradina. Cea de pastai, cea oloaga si cateva cuiburi de boambe. Am stat in tricou si m-a prins soarele suficient cat sa ma inrosesc putin (pe maini si decolteu). Seara a fost trista - pisicuta noastra a preferat sa nu mai fie cu noi. S-a aruncat sub rotile masinii lasand 3 ghemotoace de cateva zile. Asta ar fi si motivul pentru care nu prea am dormit: a trebuit sa hranesc pisoii cu seringa peste noapte. Asa ca azi sunt fara chef, poate si din cauza norilor si a atmosferei incarcate.  Si am o stare de asteptare.... Sau poate am preluat din starea de asteptare a rufelor la calcat, a produselor din bucatarie in asteptarea gatirii lor, a rufelor de pe sarma care asteapta sa fie stranse si cine stie a cator alte lucruri care asteapta sa fie facute..... Sau poate a pisicilor care isi asteapta mama...

pisicuti

De ieri dimineata copilul meu sta mai mult in atelier decat prin casa. Aseara i-am propus sa ii fac un pat acolo deoarece nu se mai dadea dus de langa pisica. Pisica, care e mamica a 3 ghemotoace patate. E asa mandra de fapta ei incat ne-a plimbat pe toti la cosulet sa ne arate ce a facut ea.

Gradina la inceputul lui mai

Saptamana trecuta la inceput am reusit sa pun cartofii in pamant. Cateva randuri bune din 120 kg. Ar fi trebuit sa pun si porumbul dar a plouat asa ca nu a putut intra cu semanatoarea. In schimb am pus ceapa si o parte din morcov si am trasat si compartimentat acea gradina care, dupa aratura mi se parea imensa. Nu am reusit sa imi fac rasaduri la rosii si ardei dar voi pune samanta in cuiburi cu gunoi de grajd.

Intoleranta

Nu trebuie sa caut definitia din dictionar ca sa stiu ca inseamna sa nu tolerezi ideile sau atitudinile cuiva. Ce trebuie sa caut e de ce ma lovesc de aceasta stare. Oare si eu sunt intoleranta? Posibil si la fel de posibil e ca imi caut scuze atunci cand adopt aceasta atitudine. Iar cea mai frecventa e ca raspund cu aceeasi moneda. Pentru ca intr-o discutie in care sunt mai multe puncte de vedere, din obisnuinta sau bun simt le accept pe toate, eventual le argumentez dar in nici un caz nu le consider gresite doar pentru ca nu sunt ale mele. Am invatat de-a lungul timpului ca adevarul este un termen relativ si fiecare detine propriul sau adevar. Ca in fizica: miscarea e relativa si depinde de sistemul de referinta, schimband sistemul de referinta miscarea poate sa nu existe.
Dar acel bun simt sau toleranta e interpretat ca slabiciune. Si cum slabiciunea intra la capitolul pacat capital intr-o lume in care totul a devenit lupta si contemplarea a disparut, esti pus la zid pentru simplu motiv ca ai cedat. Exista o "vorba": esti cu mine sau impotriva mea, calea de mijloc nu exista. Notiunea de partenereat nu mai exista. Probabil de asta si multe casnicii se duc de rapa pentru ca "cineva trebuie sa fie cocos" iar parteneriatul se transforma intr-o lupta pentru putere. Nu are importanta ca acea putere nu ajuta pe nimeni ci dimpotriva aduce doar suferinta atat celor doi "luptatori" cat si "victimilor colaterale": copii. Important e cine detine "puterea" sau mai exact "controlul".
Poate ca intoleranta mea se regaseste in faptul ca evit sa am in preajma mea persoane intolerante. In momentul in care mi se atrage atentia asupra unui aspect sau sunt contrazisa pe un ton ce nu admite replica in care se simte intoleranta si controlul, ma retrag. Poate totusi si eu sunt un pic intoleranta, poate ca sunt un pic cam critica sau poate ca sunt un pic mai sensibila dar ma simt bine in micul meu univers si chiar vreau sa fie special doar pentru mine.

Big John nu plateste

preluata de aici, mi-a placut enorm pentru ca reflecta viata de zi cu zi
"Intr-o zi, un sofer de autobus a mers ca de obicei la serviciu, si-a pornit autobus-ul si a plecat pe traseu. Nimic deosebit la primele cateva statii: cativa oameni care-au urcat, cativa care-au coborat, si totul a fost ok.
La urmatoarea statie, insa, un tip enorm a urcat in autobus, cam 1,90 m, cu constitutie de luptator categoria grea... s-a uitat spre sofer zicand: "Big John nu plateste!" si s-a asezat pe un scaun. V-am spus ca soferul avea cam 1,60m, era slabanog si genul de om bland? Asa ca nu s-a certat cu Big John, dar nu i-a convenit chestia asta deloc.
Urmatoarea zi se intampla acelasi lucru - Big John a urcat iar in bus, a spus tare ca el nu plateste si s-a asezat. Urmatoarea zi iarasi.... si-n zilele urmatoare la fel...
Pana cand soferul n-a mai rezistat, deja avea insomnii din cauza lui Big John care-si batea joc de el. Asa ca-ntr-un final, s-a inscris la niste cursuri de body-building, karate, judo si alte artemartiale. Dupa cateva luni, deja era f puternic, mai mult, devenise very confident.
Asa ca, in momentul in care Big John urca in bus si spuse "Big John nu plateste", soferul s-a ridicat i-a aruncat o privire crunta si-a zbierat la el: "Si de ce nu?"
Big John l-a privit f. uimit si i-a replicat: "Big John are abonament".

Morala: ASIGURA-TE CA EXISTA O PROBLEMA INAINTE DE-A FACE EFORTURI URIASE S-O REZOLVI!

ganduri din curtea mea

Din cauza renovarii bucatariei nu am reusit sa pun nimic in gradina. Planificasem ca dupa ce se termina sarbatorile ma ocup de gradina. Dar socoteala mea nu s-a potrivit cu a Domnului. Pentru ca au inceput ploile. Si daca nu ploua e moale terenul si nu pot face nimic. Mai ales ca gradina mea e mai in camp.
Azi nu ploua asa ca voi incerca sa mai fac cate ceva pe langa casa... Mai am de pus cateva crizanteme pe langa gard. Dar nu cred ca voi reusi anul acesta sa transform curtea mea mare si lunga intr-o oaza de flori. Abia vara viitoare va fi o zona ce va trebui imbogatita si nu destelenita.
Pe de o parte imi place aspectul salbatic, dezordonat dar pe de alta parte as vrea sa fie doar aparent salbatic. In general imi place se amenajez si nu sa infiintez. Imaginatia mea functioneaza pe baze puse deja si mai greu pe teren virgin.