 |
| "Vremurile sunt urâte, spun oamenii. Dar dacă ei ar trăi frumos şi vremurile ar fi frumoase. Noi suntem vremurile." Sfântul Augustin |
Dar....
In Sfanta Noapte a Invierii, cand interdictia de a simti momentul asa cum eram invatati era mai dureroasa ca oricand, unii cautau nod in papura. Si eram invatati sa fim adunati la biserica, sa asculta vocea calda a preotului care ne chema "Veniti de luati lumina" si mai tarziu sa fim cu atentia concentrata pe acea flacara jucausa pe care ne incapatanam sa o ducem aprinsa acasa. In nici un caz ca in acest an asteptand cu infrigurare Lumina in poarta si sperand ca putem simti din ecran emotia din vocea preotilor si odata cu ea incurajarea ca totul va fi bine. In nici un caz, nu ma asteptam la mici rautati (sper ca asta e motivul si nu faptul ca se simteau in campanie electorala, una de aia urata cu un comportament de gradinita de genul "uitati ce fac ceilalti!")
Si am crezut ca na, se mai intampla, de vina fiind situatia apasatoare iar nevoia de a refula in ceva sau pe cineva s-a simtit mai tare ca in alte zile. Dar astazi am vazut un articol intr-un ziar local, cu subiect si predicat electoral despre Sfanta Lumina din Noapte de Inviere.
Si pentru cine nu stie cum a fost sa fii voluntar in acea noapte o sa povestesc aici, din experienta proprie.
In a doua jumatate a Saptamanii Mari s-a discutat ca anul acesta, sa se incerce sa ajunga in sat Lumina Sfanta adusa de la Ierusalim. S-a vorbit, s-a stabilit, s-a incercat o organizare ca sa nu apara aglomeratii, astfel incat Lumina a venit cu opriri si predari/preluari de la un preot la altul. A ajuns la noi in parohie dupa ora 23.
Tot in acele ultime zile ale Saptamanii Mari s-a incercat organizarea cu voluntarii. Cine vrea, cine poate, cum impartim parohia, cine merge cu masina si cine pe jos (parohia are 2 sate la cca 1.5-2km de biserica). Informatiile si reglementarile se schimbau de la o zi la alta, domnii de la politie erau si dumnealor in alerta, liste cu nume de voluntari predate, apoi completate cu numere si serii de buletin, apoi alte completari cu numere de telefoane. Apoi pachetele pentru voluntari: candele, banderole, ecusoane, masti si manusi. Si emotiile legate de elementele surpriza, de persoane mai putin dispuse sa respecte regulile intr-un context in care nimeni nu stia nimic sigur, nimeni nu trecuse (si speram sa nu mai fie nevoit sa treaca) prin asa ceva si peste toate frica de dusmanul nevazut intretinuta de toate televiziunile.
Si in tot acest timp pregatirile de Paste isi urmau cursul: slujbe cu biserica goala, lacrimi inghitite, emotii plecate intr-un carusel cu urcusuri si coborasuri, oua rosii, cozonaci, pasca si ce mai e nevoie ca sa pastram o farama de normalitate intr-o perioada in care nu mai stii ce e normal si ce nu. Dar sa revenim.
Ajung la biserica in jur de 23,30. Ne organizam cu echiparea voluntarilor - ecusoane, banderole, masti si manusi. Lumina trona in mijlocul bisericii asteptand momentul impartirii si cumva asigurandu-ne ca totul va fi bine. Cand aproape am fost gata sa primim lumina s-a auzit zgomotul unei masini la poarta si lumina girofarului a patruns prin usa bisericii. Am intors capul si o batrana statea in prajul bisericii cu o lumanare in mana venita sa ia lumina. Am incremenit cu totii. Am iesit repede sa ii explic bunicutei ca nu e bine, am pitit-o repede dupa o tufa din fata bisericii si am iesit in intampinarea domnului de la politie. Una din doamnele cu banderola a inceput sa tremure, eu mi-am dat seama ca imi schimbasem poseta si cartea mea de identitate ramasese acasa asa ca ...
- Buna seara! Bine ati venit la noi la biserica!
-Buna seara! Sunteti voluntari?
-Da! Avem si banderole, si ecusoane, chiar si declaratiile pe propria raspundere.
-Cam tarziu... La celelalte biserici s-a inceput mai devreme...
- La noi acum a ajuns Lumina Sfanta. Si ca sa detensionez situatia ce parea cam incordata am intrebat daca le dam si dumnealor Lumina. Cu coada ochilor i-am vazut pe ceilalti plecand pe traseele lor...
Au zambit si cei din echipajul de politie (erau 2 domni si o doamna) care in acea Noapte se aflau pe traseu, la datorie si au raspuns tot cu o gluma dar..
-Cam multe masini..
-Eu tocmai plecam spre satul din vale, masina ce tocmai pleaca merge la satul de dupa padure iar celelalte doua raman la Biserica. Avem 2 voluntari pe jos, in satul bisericii...
Apoi am schimbat un salut si am plecat. Cei 2 km de mers la vale mi s-a parut ca nu se mai terminau. Masina smucea la unele miscari de pedale, cutia cu candele era in dreapta (am aprins 4 ca nu cumva sa se stinga vreuna din greseala) si trebuia sa fiu atenta si la ele si la drum si la masina...
Ajunsa in sat am gasit la inceput oamnii adunati cate 2 la mijlocul distantelor dintre portile lor. Bunul simt al celor batrani si-au spus cuvantul si nu am vrut sa ma lase sa opresc chiar la fiecare poarta. Distantarea sociala exista asa ca dupa jumatate de sat am inceput sa ma linistesc. Doar cateva porti nu erau deschise dar nu am indraznit nici sa strig si nici sa claxonez ca sa nu trezesc in caz ca se dormea. La mijlocul satului, un domn mai tanar sarbatorea cum stia dumnealui mai bine: cu muzica tare. Si la o ulita au iesit toti trei vecinii sa ia lumina. Dar au plecat repede spre casele lor dupa ce le-am amintit la cat ajunge amenda. In capatul satului m-am intalnit din nou cu un echipaj de politie. Usurata ca nu a trecut mai devreme am ajuns acasa. Am deschis calculatorul si am gasit o transmisie in direct de la Catedrala Arhiepiscopala. Curtea unde mergeam in anii cand locuiam in oras era goala. Raspunsurile la "Hristos a inviat!" se loveau de zidurile imprejmuitoare si reveneau cu ecou. Locul alta data plin de oameni si de lumina lumanarilor acum era gol luminat doar de reflectoare. Tarziu mi-am dat seama ca lacrimile mi se inodau in barba. Probabil emotiile serii au refulat in golul acela, plin doar de flori in acea noapte.
Abia a doua zi, mai dupa pranz am gasit un comentariu rautacios la o postare a mea despre Lumina Sfanta. De ce zic ca era rautacios? Pentru ca nu poti interpreta altfel exprimarea: "Multumesc pentru lumina neprimita".
Intai m-am gandit ca poate nu a trebuit sa o primeasca, sau poate nu si-a dorit sa o primeasca. Daca isi dorea putea sa imi scrie din acea noapte ceva politicos de genul "cand ajunge lumina si la noi?". Sau putea sa trimita un mesaj unei persoane care era cu siguranta la biserica si l-ar fi ajutat mai ales ca domnul in cauza locuia foarte aproape de biserica, sau chiar sa sune voluntarul de pe zona in care locuia dumnealui. Dar a preferat sa rabufneasca pe o retea de socializare a doua zi. Si a continuat cu "ati esuat..". Serios? Cum poti eticheta munca unor oameni care s-au straduit sa faca ceva bun intr-o perioada extrem de scurta si de tulbure in modul asta? Oare tu ca om nu ai gresit niciodata? Esti impecabil atat acasa cat si la munca? Esti sigur ca nu asta iti doreai? Sa ai un motiv ca apoi sa scoti la vedere micimea sufletului?
Am tacut, am fost politicoasa si am zis ca nu are sens sa murdaresc o saptamana atat de minunata prin insasi insemnatatea ei cu nimicuri de genul asta. Dar astazi am gasit un articol asemanator intr-un ziar local cu acuzatii politice: "pentru ca e de la alt partid nu a pus lumina si la fantana noastra". Si daca tot voiai Lumina, si s-a omis fantana cu pricina era departe urmatoarea fantana? Sau telefonul? Sau daca iti doreai Lumina cu tot cu semnificatia ei de ce o murdaresti cu rautate, cu acuzatii, cu micime sufleteasca...
