17 septembrie, 2018

Fila de jurnal (septembrie)


Pentru astazi (data/ora):
 Duminica, 16 septembrie 2018, ora 8:36

Afara:
E racoare. bate vantul si pare ca va ploua. Soarele se arata din cand in cand...
Puii se bucura de dezastrul din curte pentru ca pot ajunge in gradina dar mai ales se pot "scalda" in lutul imprastiat peste tot.
Curtea ca si gradina arata ca dupa... fantana. Nu e gata inca dar se vede peste tot lucrul la ea. Astept cu nerabdare finalul. Pe de o parte ca sa reducem timpul alocat aprovizionarii cu apa iar pe de alta parte sa putem reveni la treburile de sezon, amanate temporar din lipsa de timp si atentia acordata muncitorilor. 

Mă gândesc:
La cate mai sunt de facut. La restante, la inceputuri  la plecari si reveniri, la ciclicitatea vietii...

Din curte si gradina:
Au inceput sa infloreasca dumitritele. Mi-am luat 2 ghivece din piata cu "globuri" de dumitrite si le-am asezat la intrare. Astept bostanii sa ii imprastii pe lateralele treptelor. Si porumbul...
In gradina am inceput recoltarea fasolelelor si m-am oprit. Revin saptamana viitoare cu recoltari si curatat gradina. Sunt in plan: cartofii, fasolele, dovlecii (pentru seminte) si radacinoasele...
Via e coapta dar astept bruma pentru cules si apoi porumbul.
Vitelusa e o jucarie mare. Dupa eliberarea curtii de lut va face cunostinta cu capritele. Sa aiba loc de zburdat. La numai 3 saptamani deja mananca fan si face pozne...

Sunt recunoscătoare pentru:
 Oamenii din viata mea. Pentru intelegere si minunatii.

Din bucătărie:
Actiunea borcaniada e in toi: castraveti in otet, conopida cu gogosari in otete, zarzavat pentru borsuri, gem de prune, gem de soc. Urmeaza: muraturi, gogosari in sos de rosii, gogosari evreiesti, ardei iuti la otet si ca proiect - dulceata de ardei iute.
Pentru astazi avem supa de pui cu galuste de gris si creier pane. Plus o salata de pepene galben.

Cu ce sunt imbracata:
Inca pijama...

Citesc:
Recomandari pentru regimul alimentar in caz de glicemie ridicata... 

Ceea ce astept (sper):
 Sa recuperam tot ce a ramas in urma si sa intrat in ritmul alert al toamnei. Daca mai reusesc si sa ma bucur de minunile toamnei deja sunt fericita...

Ce mai mesteresc:
Aceasi fusta de acril. Probabil voi reusi sa o port la primavara viitoare. 

Ascult:
Sunetele curtii: closca cu pui, latratul catelului, doi motani care se cearta si din cand in cand vacuta care isi striga vitica...

În casa:
Ca in timpul borcaniadei: rufe de calcat, vase cu diverse legume ce asteapta sa le vina randul, borcane si capace iar intr-un colt stivuite laditele cu borcane pline in asteptarea sotului pentru dus la beci....

Unul dintre lucrurile mele preferate:
Toamne cu toate ale ei: arome, culori, emotii....

Unele planuri pentru săptămâna viitoare:
Final de fantana, inceput de organzare pentru scoala si un inceput timid de recuperat restantele la gradina/

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

un model interesant de papucel gasit pe internet