Jurnal saptamanal 3 - februarie

 Am deschis laptopul sa scriu de nenumarate ori si cuvintele nu au vrut sa curga. Cred ca trec iar printr-o perioada in care am nevoie de timp cu mine. O perioada in care sa integrez multe constientizări. Credeam ca nu ma afectează anumite perioade din viata mea, ca au trecut, ca le-am depasit dar zilele astea am descoperit ca doar le inchisesem intr-un sertar pe care l-am incuiat si aruncasem si cheia. Iar zilele astea, sertarul s-a dezintegrat si emotiile inchise acolo au inceput sa ceară sa fie vazute. 

Si daca tot rumeg emotii si vremea e frumoasa am iesit la treaba in curte. Gradina de legume e aproape curatata (m-a prins zapada cu ea necuratata) si gradinuta din fata e pregatitata de prelucrare si semanare.

Si cum iar am inceput postarea intr-o zi si o termin in alta voi spune ca ziua de 22 februarie e o zi importanta pentru mine si pentru ca vreau sa marchez cei 15 ani de casatorie (frumoasa zic eu) am lansat un nou proiect, pe un grup de whatapp, un proiect in care va invit sa va jucati cu emotii, cuvinte si intrebari astfel incat sa gasim raspunsuri la intrebari ce uneori sunt nepuse, dar care ne arata drumul spre o viata traita frumos si, poate impreuna, sa ajungem la o viata traita cu sens. Un sens liber de material si de acumulare materiala dar incarcat de emotie.

Cine vine?

in joaca spre un zambet senin

Pe grup veti gasi informatii despre cum se va desfasura acest program nelimitat zic eu, cu toate ca se bazeaza pe un set de cartonase cu numar limitat, dar pe masura ce trece timpul vom constata ca acelasi cartonas il putem vedea din perspective diferinte in momente diferite de timp. O alta caracteristica a acestui program sunt intalnirile de povestit, ce vor fi martea, din doua in doua saptamani, intalniri in care ne vom asculta si vom invata una din experienta alteia, impreuna si una de la alta. Participarea la acest program/grup nu implica nici o obligatie, singura regula fiind aceea a bunului simt iar asta se refera si la confidentialitatea povestilor si a povestitoarelor.

Cum vi se pare?

Jurnal saptamanal 2 - februarie

Deja suntem la jumatatea lunii. 

Vremea e ca de primavara, cu temperaturi cu doua cifre uneori, cu vant si ploaie alteori. Pentru mine e un timp de asezare, un timp de care am nevoie pentru a integra si a asimila atat evenimentele inceputului de an cat si informatiile primite, emotiile rascolite si reasezate intr-o noua matrice. Resimt lipsa timpului pentru scris, resimt lipsa timpului de jurnale, resimt toata agitatia si aglomerarea acestui inceput de an. Inca putin si voi sta mai mult pe afara iar asta inseamna si mai putin timp pentru activitati care ma ajutau sa imi ordonez mintea. Uneori mă intreb daca chiar am timp mai putin sau doar il distribui in activitati care nu imi aduc linistea. Sunt multe astepecte din copilarie care ies la iveala in acestă periodă, pe care simt că e necesar sa le privesc dintr-o altă perspectivă. Sunt cuvinte sau propozitii auzite sau citite intamplător si care scot la iveala intamplări din copilărie sau adolescentă de care uitasem, care au durut si le-am pitit bine intr-un sertar al minții. Alteori acea amintire persistă in minte zile intregi, si tot caut perspective noi până când gasesc acea explicație care o face sa nu mai revină. 

Mă joc cu afirmații pe care le repet in minte continuu până când simt bucurie la fiecare cuvant din acea afirmație, dar e un proces lung si uneori obositor. Uneori simt nevoia sa iau o pauză de la tot si sa imi duc mintea in vacantă doar ca emotiile răscolite imi amintesc ca e nevoie să gasesc un raft curat si ordonat unde sa se odihnească până cand va fi nevoie iar de ele. 

Saptamana trecuta am curatat zmeura, aproape toată. Nu m-a lasat ploaia sa termin dar nu mai am mult. Astept un pic de vreme buna pentru a termina. Va fi urmata de replantarea unor rugi de muri ce stau răzleți prin curte. Si tot de replantare va avea parte si zona capșunilor. Voi incerca anul acesta plantarea lor pe musuroi de pamant. Am vazut la cineva acest sistem si am cautat informatii despre el si pare destul de bun. 

La capitolul bucurii de februarie, o masinuța asemanatoare cu cea din fotografie a poposit zilele astea in fata portii noastre cu numele meu in actele ei. E un vis vechi, din facultate care a devenit posibil saptamana asta. Partea frumoasă e ca nu am avut curaj sa o pun pe panoul dorintelor pentru 2023 dar a fost prima imagine pe cel din 2024 si prima imagine scoasă de pe panou ca fiind un obiectiv atins. Si ca sa fie bucuria completa, masina gasit a avut pretul egal cu suma adunata in cutia dorintelor chiar daca in anunt era mult mai mare. Odata cu ea a venit si constientizarea ca imi e teama sa ma bucur. Nu stiu daca vine dintr-o convingere limitativa (bunica mea repeta ca „nu râzi a bine” atunci cand ma bucuram) sau daca vine dintr-un tipar aparut in adolescență cand fiecare realizare/bucurie aducea critica mamei.  Chiar daca imi place sa cred că acesta a fost modul ei de a ma proteja de criticile altora, tiparul incă persistă iar eu evit sa ma bucur de o realizare imediat ce aceasta s-a implinit. Imi iau un timp de integrare, de pauza si abia apoi apare si bucuria. Ca si cum astept sa vad daca apare critica intai si abia apoi imi dau voie sa ma bucur. Lucrez la aceasta atitudine de ceva timp dar inca nu am iesit cu totul din tipar. In schimb am pus biletelul cu bucuria masinii in borcanul de bucurii pe care il vom deschide de craciun.

Cum va manifestati bucuria atunci cand va realizati un vis?

Reusiti sa va bucurati? 

Reusiti să va impartasiti bucuria cu ceilalti?

Jurnal saptamanal 1/2

 A trecut si prima saptamana din februarie. 

Ce repede trece timpul....

Dacă anii din urma eram deja plictisită de casa si de iarna, astazi am simtit nevoia sa stau eu cu mine si cu casa pentru un timp. Parca m-am intors dintr-o calatorie lunga si imi era dor de casa si de mine. De fapt cam asa a fost. Cursul de coaching a fost ca o calatorie lunga si provocatoare. La el s-a adaugat si calatoria sotului meu in acel univers pe care il iubeste foarte mult. A fost nevoie de cateva luni bune pentru a ne adapta noilor noastre ritmuri si sa le armonizam. Si mai am nevoie de un pic de timp de stat si asimilat emotiile si trairile de la Gala de pe 28 de la Bucuresti. Pentru mine a fost un moment care m-a scos bine de tot din zona de confort, un eveniment care m-a provocat sa imi incalc limitele si sa vad cat pot inafara lor. Si a fost bine. Chiar mai bine decat mi-am imaginat. Iar asta implică o nouă perspectivă. Si simt ca am nevoie de timp pentru a asimila noile informatii. Acel pas inapoi pentru a avea o perspectiva mai amplă.

Zilele trecute povesteam cuiva ca atunci cand te supara cineva, de fapt doar iti arata ranile sufletului. E ca atunci cand, ranit la picior, te va durea fiecare atingere, chiar si a unui fir de iarba, in timp ce, daca piciorul e sanatos, nu te doar nici cand calci pe pietre denivelate, le simti dar nu te rănesc. Apoi a aparut o intamplare in viata mea care a durut. Asa ca, dupa ce m-am calmat, am inceput sa ma intreb ce m-a deranjat de fapt. Intâi am fost atenta la cuvinte sa vad daca vreunul m-a durut in mod special. Nu era, dar daca as fi gasit acel cuvant as fi incercat sa il gasesc in copilăria mea, cand m-a ranit prima data. Apoi am incercat sa identific emotia ce s-a activat in acel moment. Era o dezamagire, dar putea fi orice emotie. Am cautat sa vad cand am mai fost dezamagită, cand am intalnit acea emotie pentru prima data. Pentru ca la mine era vorba de o persoana din familie, am identificat emotia alaturi de aceeasi persoana in copilaria mea. Dezamagirea vine, de regula cand ai asteptari asa ca am incercat sa identific care erau asteptările, cum as fi vrut sa fie situatia/reactia/atitudinea. Odata intelese aceste etape am incercat sa schimb locurile cu acea persoana in acea situatie din copilarie, să inteleg care a fost mecanismul modului in care a actionat atunci, cum ar fi putut sa fie ranită acea persoana in copilaria ei ca sa reactioneze asa cum a facut-o, am incercat sa analizez cu compasiune comportamentul acelei persoane astfel incat sa inteleg ca intentia ei nu a fost sa ma ranească pe mine ci doar sa își protejeze sufletul rănit. Apoi am cautat beneficiul meu din acea situatie. Cum m-a ajutat pe mine acea „rana emotionala”, cum m-a facut mai buna de-a lungul anilor. Si pentru ca era vorba despre o comparatie („e neimportant ce faci tu, exista altcineva care face mai bine ca tine acel lucru”) am inteles si de ce ajung destul de des in competitii pe care nu mi le doresc. Am inteles ca mereu va exista cineva care va intra in competitie cu mine pentru ca am fost invatată sa imi recunosc valoarea doar prin comparatie. Poate ca mesajul este ca e momentul sa invat sa ma validez pur si simplu, sa cred in mine si in valoarea mea fara a avea nevoie de repere. Mai am nevoie de timp sa diger informatiile si sa analizez din mai multe perspective dar cam astea sunt etapele de analiza a evenimentelor neplăcute din viata noastra. Procesul e mai lung decat pare, raspunsurile vin in amintiri scurte, in vise, in versurile unui cantec, intr-o secvență dintr-un film sau doar intr-o senzatie/emotie simtită intr-o situatie ce nu are legatură cu nimic. Important e sa iti pui intrebari, sa vrei sa afli răspunsurile si să lasi mintea/ochii/urechile larg deschise pentru a le intelege/vedea/auzi. 

Prima data pe scena

Sfasit de ianuarie si inceput de februarie

 Nu m-am tinut de provocarea lunii ianurie pentru ca a fost o luna foarte plina de emotii si de activitatăți. Printre ele as putea aminti seria de live-uri de pe Fb care m-a scos bine din zona de confort. A fost o super provocare pentru mine dar sunt mandra ca am dus-o până la capat chiar daca au existat provocări, bâlbe si sincope. Apoi a fost lansarea cursului de 9 săptămâni despre impostorul din sufletul nostru, o altă provocare cu multe lecții si învățăminte. Mi-am pus singură frână pentru ca incă aveam nevoie de validari. Numărul de inscrieri în curs mi-a aratat ca de fapt era nevoie sa ma validez singură. Si ca evaluarea mea sa fie corectă am ascultat mai multe perspective. M-am mai intalnit cu impostorul din sufletul meu atunci cand mi s-a propus o colaborare intr-un alt curs. Nu am spus nimic nimanui ca sa nu dispară. Nici nu am putut sa ma bucur cu adevărat chiar daca era un vis al meu care s-a implinit mai repede si mai frumos decat as fi visat eu. Abia atunci cand am simtit eu ca totul e sigur am vorbit despre asta, iar linistea ce s-a lasat a fost mai mult decat graitoare.

Apoi a fost Gala Primeste Schimbarea, prima editie, care a venit ca o celebrare a intregului parcurs in aceasta minunata comunitate. Pe langa faptul că am urcat pe scena si am putut sa o strang in brate pe cea care este si sufletul si creierul acestei minunate intamplari din viata multora, cea care a visat si ne-a adus si pe noi in visul său, am cunoscut fetele cu care imi beau cafeaua in fiecare dimineata de cateva luni incoace. Au fost 2 zile nebune, cu bucurii, cu vorbarie, cu povesti, cu zambete si cu multe emotii.

Asa ca am intrat in februarie cu tot acest bagaj de emotii, obosita fizic dar superentuziasmata emotional. 

Februarie a venit cu o asezare pe cursul meu de impostor si cu un nou curs in care voi participa in calitate de colaborator. Un curs in care am mai fost si pe care il voi vedea acum din alta perspectiva si cu alti ochi. E ca atunci cand citesti o carte a doua oara si te poti bucura de fraze, de expresii, de descriere pentru ca stii finalul actiunii. Cam asa vad aceasta noua calatorie pe care abia astept să o incep. Pe plan personal imi doresc să citesc mai mult (am cateva carti incepute si cateva care asteapta sa fie citite), sa ma plimb luna asta (plimbari de relaxare), sa postez mai des, să scriu mai mult si să mă bucur de fiecare zi. Si daca vremea imi permite, să ma bucur de aer curat, de curtea si gradina mea dar si să ma ocup de un spatiu care asteapta sa fie amenajat/personalizat....

Voi cu ce intenții ati intrat in februarie?

Si cum simtiti ca ati incheiat ianuarie?

Dar chiar ar fi tot anul ca ianuarie ce emotie credeti că ar caracteriza 2024?