Au înflorit copacii, au înverzit câmpurile şi odată cu plantatul în grădină, cu treburile pentru curăţenia de primăvară, cu sau fără mâncăruri de post ne apropiem cu paşi repezi de marea sărbătoare a învierii Domnului. Iar de regulă, în această săptămână de dinaintea Duminicii Floriilor ţin post şi cei care nu au reuşit în restul perioadei. Tot atunci în biserici se oficiază deniile, acele slujbe de seară care aduc multă linişte şi binecuvântare în sufletele credincioşilor, dar şi multă veselie copiilor aflaţi în vacanţă şi care au motiv să se întâlnească în fiecare seară.
În Duminica Floriilor creştinii duc flori şi ramuri de salcie la biserică pentru sfinţire care apoi se întorc acasă pentru înlăturarea duhurilor rele din gospodărie. Crenguţele de salcie aduse de la biserică se pun pe urdinişul stupilor pentru ca albinele să se bucure şi ele de binecuvântare divină. Aceleaşi crenguţe sfinţite poposesc la porţile caselor şi pe la colţurile acoperişurilor şi adăposturile animalelor. Totul aranjat pentru a ocroti şi a îndepărta tot ce este rău. Puse pe copaci, crenguţele de salcie sfinţită binecuvântează cu rod acei pomi, iar în vechime bătrânii considerau că, înghiţind muguraşii de salvie aduşi de la biserică, vor fi feriţi de boli şi rele. Bătrânele îşi legau şi ele crenguţele de salcie în jurul mijlocului pentru a scăpa de durerile de şale, iar părinţii îşi atingeau copii cu nuiele pentru a creşte frumoşi şi sănătoşi. În unele zone nu se plantau copaci înainte de Duminica Floriilor tocmai pentru a nu fi lipsiţi de rod.
Iar în ziua de luni, prima din Săptămâna Mare, se aeriseşte toată casa, se scot perdelele şi covoarele, se spala mobila, se repară şi văruieşte atât în casă, cât şi pe afară.
În schimb, marţi şi miercuri se curăţă curtea, se repară gardurile şi se termină treburile în câmp. Miercuri seara şi joi dimineaţa se fac focuri mari. Se spune că în această perioadă se deschid mormintele şi morţii trec pe la casele lor. Aşa că, sunt aşteptaţi cu focuri mari în jurul cărora se arde tămâie şi se pun scaune, pentru oaspeţii nevăzuţi.
În Joia Mare, fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe pentru a fi sfinţite şi împărţite apoi, de sufletul morţilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserică sau în cimitir sau pe la casele lor. Din această zi, bărbaţii nu mai lucrează la câmp şi în gospodărie, ci îşi ajută nevestele la pregătirea marii sărbători. Tot în ziua de joi se coace cozonacul şi pasca şi se încondeiază ouăle. Cojile ouălor folosite la pască se păstrează până sâmbătă când sunt aruncate într-o apă curgătoare pentru ca puii şi găinile să fie ocrotite de păsările de pradă, ulii.
Vinerea Mare este ziua în care Iisus a fost răstignit aşa că este zi de post negru. În dimineaţa acestei zile se merge desculţ prin rouă pentru a fi ferit de boli tot anul. Seara, creştinii merg iar la biserică, la slujba de scoatere a aerului şi trec pe sub el tot pentru protecţie divină.
Ziua de sâmbătă este dedicată pregătirii mâncărurilor, a dereticatului prin casă şi a pregătirii hainelor noi pentru ziua de Paşte. Femeile îmbracă cămăşile noi, cusute peste iarnă, bărbaţii îşi pregătesc măcar o pălărie nouă, iar copiilor li se cumpără îmbrăcăminte din cap până în picioare pentru a întâmpina marea sărbătoare a Învierii. Mâncărurile tradiţionale de Paşte sunt preparatele din miel: drobul din măruntaie, friptura la cuptor şi borşul de miel cu mult leuştean şi verdeaţă. Nu se fac multe preparate deoarece „crăciunul e sătul, iar paştele fudul“, cum zice o vorbă bătrânească.
Sâmbătă seara toată lumea se pregăteşte să meargă la Slujba de Înviere. Un gospodar din sat pregăteşte lumânările groase pentru preot, din ceară curată care sunt duse împreună cu un ştergar de in cusut cu motive în cruciuliţă. Apoi, fiecare suflet îşi pregăteşte lumânarea care va aduce Lumina Învierii în casă. Gospodinele pregătesc un coş cu un ştergar curat în care vor pune felii de cozonac alături de o pască şi ouă roşii sau închistrite. Deasupra vor pune apoi lumânarea şi coşul va fi acoperit de cel mai frumos ştergar al gospodinei, ca semn de preţuire a sărbătorii dar şi a hărnicie ei.
Indiferent dacă se păstrează sau nu tradiţiile din această ultimă săptămână a postului mare, se merge la biserică pentru spovedanie, iar în Joia Mare pentru împărtăşanie, astfel încât să se primească Lumina Învierii şi în suflete nu doar în casă.
Un alt "leac" din patrani sunt mugurii de plop. Se culeg in aprilie, inainte de a aparea frunza si trebuie facuta diferenta intre plopul negru si cel alb sau cel tremurator. Scoarta plopului negru are "riduri", crapaturi de tanar in timp ce la celelalte specii de plop coaja copacului este neteda pana la varste inaintate. Mugurii sunt brun-galbui, ascutiti la varf, luciosi, rasinosi in interior, vascosi si lipiciosi. Au miros placut, aromat si cu gust amarui.
Saptamana trecuta, printre pregatirile de paste mi-am luat o dimineata "libera". Era soare si am plecat la plimbare sa savurez primavara. M-am oprit pe prima pajiste si nu am mai plecat de acolo. M-am imbatata de galbenul papadiei si am vrut sa iau putin din mimunatia locului si acasa. Am transformat minunea galbena intr-un sirop delicios de flori de papadie. Un sirop cu proprietati terapeutice de detoxifiere a ficatul si a rinichiului. Un sirop cu aspect si guste de miere de albine care poate fi baut cu apa minerala, poate fi luat cu lingurita sau se poate pune pe o felie de paine. Un sirop bun pentru digestie dupa un paste bogat in mancaruri grele. Si pentru ca l-am pregatit, l-am pus in sticle sigilate. Dar sticla parea "dezbracata" asa ca i-am pregatit o roghita din hartie autocolanta cu aspect de eticheta. Azi le-am scos la imprimanta dar mi-a facut cu ochiul si un material rosu din bumbac. Si m-am gandit ca sticlele cu siropul delicios merita sa poarte si o palarie. Cred ca maine le voi "gati" pentru marea sarbatoare a vanzarii lor si vor trebui sa suporte si o sedinta foto.
