am terminat de zugravit o camera

E ziua de Sf. Ilie. Bunica ma intreaba daca am terminat de aranjat in casa. Am zambit pierduta cu gandul la casuta mea. Initial am decis ca gletuim toata casa deoarece nu ma pricep la reparatii pereti din lut. Am inceput o camera dar timpul si bugetul ne-au cam incurcat socotelile. Asa ca inca eram intr-o situatie provizorie.
- Vin maine sa ti ajut sa lichesti si sa varuiesti chilerul, se aude glasul bunicii. Dulcele grai moldovenesc mi-a readus zambetul pe buze.
- Iar razi di mine? Nu asa sa zice? se revolta bunica mea.
Marti de dimineata, inarmata cu o galeata de balega de cal imi intra pe poarta. Cat "calca" ea lutul eu strang de prin casa. Uitandu-ma la ea cum face ma gandesc ca pot face camera noastra in lut si var clasic. E fosta "odaie de curat" si crapaturile sunt mai mici iar peretii nu miros a fum. Imi pregatesc si eu o galetusa cu lut proaspat facut si dupa ce depasesc momentul de a baga mana in lutul moale amestecat cu balega de cal incepe sa imi placa operatiunea. Glumind pe seama "impachetarilor" cu lut intr-un salon de infrumusetare am terminat de reparat camera in timp ce bunica a terminat de reparat debaralele (chilerele) din spate. Pe seara am plecat in oras si am luat culoare la var, vopsea si pensule.
A mai trecut o zi si peretii sunt varuiti intr-o nuanta de portocaliu, grinzile si tocurile la usi si la ferestre sunt maro. Dar a aparunt o noua problema: scandurile de la tavan sunt cam rare si curge din pod. Tot bunica isi aminteste ca are niste resturi de carton gips de cand a renovat ea casa. Asa ca din bucatele si un pic de ipsos sotul meu a facut un tavan alb cu grinzi maro inchis.
E vineri seara si stam amandoi in camera, mandri de munca noastra si intrebandu-ne ce facem cu lutul de pe jos. Ca solutie ne gandim sa indreptam, "lichim" si punem mocheta. Asa ne gaseste mama venita in vizita sa ne vada tavanul.
- Mai am, ramas, cateva cutii de parchet, poate va ajunge. Vine ea cu o solutie.
- Mai avem si o placa de OSB. O punem sub mobila daca nu ne ajunge.
Duminica ne prinde cu lutul scos de pe jos cautand solutii de indreptare pentru a termina cat mai repede.
Si iata-ne miercuri seara.
- Ce camera frumoasa avem! exclama copilul dupa ce am terminat de asezat mobila. Noi, epuizati, nu prea suntem capabili sa admiram camera. Abia dupa o baie buna, la o cana de ceai relaxant reusim sa ne bucuram de rezultatul saptamanii de munca. Si, cu ceasca de ceai cald intre palme facem planuri pentru urmatoarea saptamana de munca asidua la camera urmatoare.

un nou locatar in curte

Eram in vizita la mama cu copilul proaspat intors de la mare.
- Nu vrei un pisoi? intreaba mama
- Nu! e raspunsul meu ferm
- Da! e raspunsul copilului care era deja cu un catelus mic in brate.
- E galben si abia a facut ochi, insista mama
Deja imi imaginam razboiul din curte cu catelusul de numai 3 luni care nu sta o clipa locului.
Nu am mai avut timp sa ripostez ca pisoiul mic, galben si cu doar un ochi deschis era intr-o cutie in masina iar copilul langa mine cu niste ochi mari imi amintea ca trebuie sa luam si lapte pentru pisoi.
Prima dimineata a fost interesanta: un catel, un pisoi si un castron cu lapte. Era liniste si pace. Amandoi se studiau. Doar pisoiul speriat scuipa tot in jurul sau. Problema a aparut cand pisoiul si-a ocupat locul la mangaiat in bratele copilului. Smecherul de catel a asteptat pana a fost lasat jos pisoiul si a si pus gura pe el si l-a furat. Si ca asta sa nu se mai intample, ca gelozia catelului sa fie potolita, copilul a fost nevoit sa stea cu amandoi in brate aproape toata ziua. Unde ma intorceam gaseam un copil, un catel si un pisoi. In a doua dimineata m-am trezit ingrijorata daca mai gasesc pisoiul sau fulgii s-au ales de el printre coltii catelului. Imaginea gasita a fost superba. Pacat ca nu aveam aparatul de fotografiat. Un catel si un pisoi in cusca catelului. Pisoiul torcea iar catelul il lingea dragastos. Cand am intins mana sa iau pisoiul, catelul mi-a dat mana la o parte cu botul si a intans capul sa isi protejeze micul ghemotoc portocaliu. Le-am pus lapte si m-am amuzat copios cum catelul isi impingea protejatul cu botul spre castronul cu lapte.

Calugarul care a pierdut lumea

o poveste care mi-a placut mult. Am preluat-o de aici:


Avea un nume simplu: Gheorghe.
Traia in lumea noastra mondena, moderna si consumatoare de suflete.
A terminat liceul uman, o facultate de litere si un master in filosofie.
A citit peste 1.500 de carti si era un credincios devotat religiei sale.
A iubit 2 femei: pe mama sa care traieste intr-un colt de tara si pe Livia.
Livia l-a parasit. Pentru Gelu care era mai materialist si mai bogat.
A fost 5 ani voluntar la Asistenta Sociala. Ochii, urechile si inima lui au vazut, auzit si au trait toate micile si marile tragedii umane, odata cu cei pe care ii consilia.
Facea parte dintr-un cerc de oameni simandicosi si elitisti. Noaptea se invartea printre "baietii" de bani gata prin cluburi de fite. Ii spuneau "Filosoful", asta nu numai datorita barbii sale ci si felului sau de a fi si de a vorbi. Il primeau printre ei si il luau cu ei, tocmai pentru aparenta culturii.
Pana la 45 de ani a trait, a vazut, a auzit si mirosit, a simtit si a iubit. Practic a trait viata cu bune, cu rele, cu dezamagiri si excese, cu mizerie si lux, cu frica si fericire.
Ajuns la varsta asta ceva din el s-a schimbat si nu a mai vrut sa vietuiasca in aceasta lume mondena, moderna si consumatoare de suflete. A fost scarbit de cata prefacatorie si lacomie era in ea, a fost oripilat de durerea si spaima celor mai multi dintre oameni, a fost cutremurat de falsitatea si orgoliul lor.
A fost la un pas de sinucidere.
Religia lui i-a intins mana. Gheorghe s-a calugarit.
A fugit de lume ca sa isi duca sufletul in pustie si sa caute salvarea. A fugit de lume in lume.
Pe munte a gasit o pestera in care si-a facut locas de rugaciune.
A stat acolo 10 ani fara sa stie de lume, de pacatele ei, de murdaria si necredinta ei. Incet, incet, asa cum dorea, a scos lumea din sufletul si viata sa. A cautat purificarea si inaltarea. A fost singur, un pustnic care isi spala sufletul in apele rugaciunii si postului, un pustnic care dorea ca sufletul sau sa fie mantuit, un pustnic care nu mai vroia sa stie de lume.
Odata, in noaptea neagra ce inchidea anul, a simtit un tremur in stanca de sub capul lui.
Incet, s-a trezit si a iesit afara.
Luna stralucea puternic in vale si totul se asternea limpede sub ochii lui. Luminile orasului din vale au disparut, zgomotele noptii se estompau in fosnetul naturii.
Era pace si liniste, deorece lumea nu mai era.
A trait asa, inca ceva timp. A coborat muntele si lumea nu era, a trecut valea si lumea nu era, a cautat in campie si lumea nu era. A mai mers mult timp si mare distanta, dar lumea nu era.
Trupul sau s-a subtiat si s-a ofilit.
El credea ca este fericit, deorece a pierdut lumea. Asta dorea, sa nu mai stie de ea.
De lume fugise el si acum lumea era pierduta.
Mai inainte sa moara, singur, si-a dat seama ca pierzand lumea si-a pierdut mai mult de jumate din suflet. Pentru ca, atunci s-a uitat in inima lui si a vazut cat de mult pierduse din ea!


Daca stai sa judeci oamenii nu mai ai timp sa ii iubesti !
Maica Terezam,

porumb in lapte pe iarna

imi place porumbul in diverse mancaruri asa ca am descoperit 2 variante de "conservare"
Prima e pentru a-l adauga in tocane. Deoarece se fierbe in momentul gatitului se congeleaza fara alte operatii: se taie boabele de pe stiulete, se pune la pungute mici si apoi la congelator. Nu se decongeleaza. Se pune direct in oala.
A doua varianta e pentru salate (boef sau altele). Se fierbe pe jumatate, se curata boabele de pe stiulete dupa ce s-a racit si se congeleaza. Daca se fierb bine si apoi se congeleaza isi pierd din gust si din aroma. Se decongeleaza incet inainte de folosire. Eu las pungutele in frigider o noapte inainte de folosire pentru decongelare inceata.

tocana de legume

o mancare care are de fiecare data alt gust. Ingrediatele le pun din ochi si dupa inspiratie sau in functie de ce gasesc prin gradina.
ceapa
rosii coapte
patlagele
dovlecei
vinete
morcov
cartof
pastai
mazare
porumb in lapte
marar
orez

Calesc multa ceapa in ulei apoi adaug restul igredientelor pe rand. Ultimul adaugat este orezul, o cescuta de apa, sare, piper si diverse plante aromate dupa gust. merge si singura dar si ca garnitura la friptura.

O ALTA POVESTE CU TALC

Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.
S-a dus la un politist si l-a intrebat: 'Domnule,
stiti cumva un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea
asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau.'
Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: 'Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va deschide sa spui doar 'Ioan 3 cu 16' si te vor lasa sa intri.'
Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a uitat la ea si a zis: 'Ioan 3 cu 16'. Femeia i-a zis: 'Intra, fiule.' L-a luat inauntru si i-a aratat un scaun in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se:
'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu
siguranta incalzeste un baiat inghetat.'
Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat:
'Iti este foame?'. El a raspuns: 'Da. Nu am mancat de cateva zile si cred ca mi-ar prinde bine ceva de mancare.' Femeia l-a invitat in bucatarie si l-a asezat la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat, pana ce s-a saturat. Apoi s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta satura un baiat infometat.'
Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si el a stat acolo si s-a spalat. Dupa aceea, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar..' Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.
Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala.'
Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a dus din nou si l-a asezat in acel scaun, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta:
'Intelegi tu ce inseamna 'Ioan 3 cu 16'?', l-a intrebat ea cu blandete.
El a raspuns: 'Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc.' Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Iisus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui Iisus. Stand acolo, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut.'
Ioan 3:16

'Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica...'
Daca vrei, te rog sa urmezi ce a zisIisus : 'Pe ori si cine Ma va marturisi inaintea oamenilor, il va marturisi si Fiul omului inaintea ingerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, va fi lepadat si el inaintea ingerilor lui Dumnezeu.'
Filipeni 4:13 "Pot totul in Hristos, care ma intareste."

O POVESTE CU TALC

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana.
Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.
Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor.
Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce a vazut.
Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura
de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea vazu cu surprindere, cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi vioi...
Viata va arunca poate si peste tine pamint si tot felul de greutati...
Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus.
Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte.
Putem iesi din adancurile cele mai profunde, daca nu ne dam batuti.
Foloseste greutatile pe care ti le arunca peste tine, ca sa mergi inainte.

Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:

Curata-ti inima de ura, frica, egoism;
Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
Iubeste mai mult si ...
scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.

reflexii

Povesteam acum cateva zile de un nou proiect si un "copiloblog". Am postat primul articol. Nu am reusit sa fac poze din cauza vremii. E despre un monument istoric si crestin. Un loc care vorbeste de radacinile noastre ca moldoveni crestini. Un loc care, pentru moment are nevoie de atentie. Adevarul e ca daca ne privim valorile istorice vedem cat de "mandri" suntem de noi insine si de radacinile noastre. Am importat tot felul de obiceiuri si practici de la tarile din jur si am lasat sa piara in uitare frumusetea sufletului romanesc. Poate ca obiceiurile venite de paste mari si tari sunt mai poleite sau mai "comerciale" dar ale noastre s-au nascut pe vremea dacilor si s-au contopit cu religia ortodoxa serband in acelasi timp natura (mama pamant, sau mama Gaia) si pe Dumnezeu Tatal, pentru ca suntem facuti din pamant cu suflu divin. Poate ca daca am invata sa ne respectam strabunii am avea mai multa grija de urmele lasate de ei si nu am mai vedea mormane de peturi. Poate ca daca am fi mai mandri de obarsiile noastre am face ceva cu viata noastra, cu traiul nostru si nu am mai "importa" nimic. Poate asa am redeveni producatori si nu consumatori. Producatori de suflete curate, de hrana naturala, de leacuri naturiste (babesti), de valori reale, de OAMENI. Pentru ca acum consumam de la medicamente, hrana, imbracaminte pana la sufletele oamenilor. Acei oameni care au plecat la munca in alte state, care suporta umiliri pentru un ban mai mult, care si-au lasat copii pentru a construi o casa. Si astfel "vindem" suflete nevinovate care pot creste fara cine stie ce dulciuri sau jucarii sofisticate dar nu pot ajunge oameni integri fara dragostea si atentia parintilor lor.

cascaval de casa

1.5 kg branza
2 litri lapte
1 pachet unt
un galbenus
o lingurita bicarbonat
sare
Am fiert 1.5 kg de branza in 2 l de lapte. Am dat la racit apoi am scurs. Separat am pus intr-un ceaunel un pachet de unt, am adaugat branza scursa, un galbenus de ou, sare si o lingurita de amoniac. Am mestecat continu la foc mic cca 20 min. L-am rasturnat in forma si l-am dat la racit.

dovlecei pe iarna

o reteta proprie de dovlecei congelati folosibili doar la tocane si la salata de vinete (eu pun la salata de vinete in proportie de maxim 1/2, e putin mai dulce)
Ii dau pe razatoarea mare si ii pun la scazut in putin ulei la foc mic. Ii dau la racit cand am o pasta groasa. Ii congelez in pungute mici cat folosesc odata.

zarzavat congelat

Deoarece folosesc foarte mult marar la mancaruri iar iarna mararul uscat nu are aceeasi aroma, am descoperit la soacra mea o modalitate de "conservare" astfel incat sa isi pastreze si aroma si textura. Modalitatea am extins-o si la patrunjel, leustean si alte verdeturi:
mararul proaspat cules, ales bine si fara strop de apa pe el (nespalat - din gradina proprie merge, din piata trebuie spalat si uscat foarte bine fara sa se vestejeasca)tocat marunt (la dimensiunea pe care o folositi de obicei) se pune in pungi si se baga la congelator.
Eu am preferat pungute mici cat folosesc o data sau de doua ori.
Daca ramane apa pe zarzavat, in momentul congelarii aceasta se aschiaza spargand celulele si la dezghetare avem o masa gelatinoasa verde.

BOBUL DE GRAU

din LEGENDE PERSANE
Povestite de Paul Jordan-Smith
In vechile legende, se spune ca, intr-o zi, Regele Vishtaspa, care se intorcea dintr-o campanie mlitara incununata de victorie, s-a apropiat de un grup de oameni asezati in cerc, sub un pom, care ascultau cu mare atentie ceea ce spunea un batran venerabil, care statea in mijlocul lor. Regele, care pe atunci era tanar, curios fiind sa stie cine era batranul, si-a trimis un slujitor ca sa afle. Cand acesta s-a apropiat de cerc, oamenii i-au facut loc, iar el a vazut ca batranul era marele Invatator Zarathushtra, iar oamenii care il ascultau erau discipolii sai. Toate acestea au fost imediat aduse la cunostinta regelui, care, se spune, a cerut ca batranul intelept sa fie adus in fata sa.
„Mi s-a spus ca numele tau e Zarathushtra”, i-a spus regele, atunci cand Maestrul a ajuns in fata sa, „si mi s-a mai spus ca esti cel mai intelept om din lume. Daca e asa, in calitatea mea de rege al tau, iti cer sa ma inveti si sa-mi explici imediat legile naturii si ale Universului. Dar, te rog sa nu dureze mult, pentru ca trebuie sa ma intorc la palat, unde ma asteapta multe probleme de stat importante”.
Pentru un moment, Zarathushtra l-a privit ganditor pe rege, apoi, plecandu-se in fata lui, a ridicat de jos un bob de grau. Tinandu-l plin de respect intre degetul mare si aratator, cu o plecaciune adanca, i l-a oferit regelui Vishtaspa. Regele a luat in mana bobul de grau, iar marele intelept i-a explicat:
„Maiestatea Voastra, toate legile care guverneaza Cerul si Pamantul pot fi citite in bobul de grau pe care il tineti acum in mana. Fortele binelui si ale raului se afla acolo si tot ceea ce m-ati intrebat isi gaseste raspunsul in acel bob de grau. Va ofer aceasta carte, pe care sa o luati si sa o cititi, cand aveti putin ragaz”.
Dar, Regele Vishtaspa, vazand zambetele de pe fetele discipolilor batranului intelept, a considerat ca Zarathushtra isi batea joc de el. El a aruncat jos bobul de grau si s-a urcat mandru in sa.
"Eu am venit plin de respect sa iti cer indrumare, fiindca mi s-a spus ca erai cel mai intelept om din lume. Dar vad acum ca nu esti decat un toparlan de la tara, care nu cunoaste bunele maniere. Tu iti ascunzi ignoranta in spatele unor vorbe exagerate. Am fost nesabuit sa-mi pierd timpul aici”. Asa a spus Regele. Apoi, intorcandu-si armasarul, a plecat calare in drumul sau.
Pe cand Regele si alaiul sau se indepartau, Zarathushtra a ingenunchiat si a luat bobul de grau de pe jos. „Voi pastra acest bob de grau”, si-a spus el, „pentru o zi in care Regele va avea nevoie de el si acesta va fi invatatorul sau”.
Au trecut ani multi, iar faima lui Zarathushtra a crescut enorm. Nici faima Regelui Vishtaspa nu a ramas mai prejos: mereu victorios in batalii, devenind tot mai bogat cu fiecare noua alianta, el isi petrecea zilele in lux si abundenta. Dar, noptile lui au devenit tot mai lipsite de somn, cu fiecare sporire a faimei si bogatiei sale. „Traiesc in lux”, gandea el in intimitatea sa, „si, totusi, cine a hotarat ca va fi asa intotdeauna? Intr-un an recolta fermierului e bogata, iar in anul urmator, grindina ii aduce ruina. Voi fi, oare, intotdeauna binecuvantat cu victorii? Caderea mea va fi mai puternica decat faima, iar norocul meu ar putea apune? O fi sigur ca legile care guverneaza saracia sunt aceleasi si pentru bogatie? Si, cine este cel care a facut aceste legi? Cum voi putea cunoaste vointa lui Dumnezeu, pentru a afla masura potrivita a faimei mele si numarul zilelor ce mi-au mai ramas de trait?”
Noapte dupa noapte, aceste intrebari si multe altele nedumereau creierul regelui Vishtaspa, tulburandu-i somnul. In cele din urma, cugetand la intalnirea pe care o avusese cu Marele Intelept, in urma cu multi ani, el a decis din nou sa implore calauzire, de aceasta data in alti termeni decat cei pe care ii folosise cand era tanar, de pe saua calului.
”Mare Intelept, ma plec in fata ta”, i-a scris el lui Zarathushtra, „regret cu adevarat mandria si nechibzuinta tineretii mele si vad acum cat de prostesc a fost felul in care ti-am cerut raspunsuri la intrebari atat de vaste, intr-un timp asa de scurt. Te rog sa-mi accepti regretele si sa ma binecuvantezi facandu-mi o vizita, pentru a avea sansa de a invata de la tine, sau, cel putin, sa trimiti un discipol de-al tau sa ma invete”. Apoi, a impaturit scrisoarea, impreuna cu o piatra pretioasa de mare valoare, intr-un material din panza si i-a trimis-o Inteleptului.
Peste cateva zile, mesagerul s-a intors de la Zarathushtra, aducand raspunsul adresat Regelui: „Maiestatea voastra este foarte amabila, dar un gradinar nu are ce face cu bijuteriile, asa ca va returnez piatra pretioasa. Voi pastra panza, care imi va proteja unele dintre plante de frigul iernii”. Impreuna cu aceasta scrisoare, impaturit intr-o frunza, era bobul de grau. „Sunt prea batran pentru a putea calatori departe de gradina mea”, continua scrisoarea, „dar regele va avea nobletea de a accepta sa-l primeasca in locul meu, pe unul dintre discipolii mei. De aceea, va trimit nu un discipol, ci chiar pe Invatatorul meu, cel care m-a invatat tot ceea ce stiu despre Univers”.

mama

Iunie. Luna de sesiune. Conform unei intelegeri mai vechi Copilul sta sambata si duminica cu mama. Duminica dupa-amiaza se urca trist in masina. Abia marti am reusit sa il fac sa vorbeasca. In cele doar 2 zile pe saptamana pe care le petrece cu ea sta doar la televizor deoarece mama e foarte ocupata sau foarte obosita. Dupa explicatiile mele ca e normal deoarece o sesiune de vara la medicina e foarte solicitanta a venit cu solutia salvatoare: sa nu mai mearga la ea in sesiune dar sa stea o saptamana dupa sesiune.
Si iata ca vine ziua stabilita. Cu hainute de schimb in rucsacel era emotionat tot. Pe drum spre oras vine prima surpriza: e posibil sa mai aiba un examen peste o saptamana si nu stie inca daca il poate lua sau nu. Copilul s-a albit la fata. Ochii ii inotau in lacrimi. Incerc sa ii explic ca nu e nimeni vinovat dar sa vada partea buna a lucrurilor: se va intalni cu ea. Proasta explicatie am gasit si eu. Momentul intalnirii a fost cumplit. Atitudinea ei rece si distanta a facut tandari visele si entuziasmul Copilului. S-a intors la masina ca un catel plouat cu coada intre picioare. Mi s-a frant sufletul sa il vad atat de dezamagit. Nu m-am mai riscat la explicatii. M-am multumit sa il tin in brate si sa ii arat ce frumoasa poate fi viata. Dar ce ii poti raspunde unui copil care intreaba "Cu ce am gresit de ma ignora?", "Si totusi e mama mea de ce nu a vorbit cu mine?" Dar cel mai dureros moment a fost cand cu speranta in glas ne spune "nu-i asa ca daca nu ar fi fost banii pe pamant mama mea ar fi fost mai buna?". Si imediat concluzia: "a fost ca si cum m-ar fi vandut".
Ma intreb daca as fi fost un psigolog bun de tot as fi putut raspunde la intrebarile astea fara sa ii ranesc sufletul fraged mai mult decat a fost ranit, sau fara sa il mint frumos? As fi putut sa gasesc explicatii si cuvinte potrivite pentru a tamadui ranile sufletului dar in acelasi timp sa il fac sa inteleaga ceva din toata intamplarea pentru a nu se mai lasa ranit pe viitor? Oare poate cineva?

Socrate si testul celor trei

In Grecia antica, Socrate (469-399 i. Hr.) era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui.

Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu un cunoscut care i-a spus:
-"Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum despre unul din studentii tai?"
-"Stai o clipa", replica Socrate. "Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci print-un mic test, numit Testul celor trei."
-"Trei?"
-"Asa este", a continuat Socrate. "Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?"
-"Nu," spuse omul. "De fapt doar am auzit despre el."
-"In regula", zise Socrate. "Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum, sa incercam testul al doilea, cel al binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?"
-"Nu, dimpotriva..."
-"Deci", a continuat Socrate, "vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?"
Omul a dat din umeri, putin stanjenit. Socrate a continuat.
-"Totusi, mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba - filtrul folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?"
-"Nu, nu chiar..."
-"Ei bine", a conchis Socrate, "daca ceea ce vrei sa-mi spui nu stii daca e adevarat, nici de bine, nici macar de folos, atunci de ce sa-mi spui?"
Socrate a fost primul ganditor care a luat ca obiect al meditatiei sale fiinta umana. Incepand cu Socrate, omul devine in mod exclusiv o problema pentru el insusi. “Persoana ta este sufletul tau” spunea Socrate.