Privelistea de dincolo de fereastra autobuzului se schimba mereu: parcele de varza infoiata, dealurile cu vita de vie si apoi lanurile de grau ce asteptau recoltate. Mai avea un pic si ajungea acasa. Chiar daca era in vacanta, isi luase o camera pe vara, in camin. Inlocuise o prietena la munca cat a fost aceasta in concediu. Terminase cu o zi inainte, dar a preferat sa plece dimineata acasa. Era mai racoare. Oricum acasa o astepta un teanc de acte de sortat si de pus in ordine. Putea sa se bucure de 2 zile pana incepea treieratul. Odata ajunsa si-a sunat prietena cea mai buna care, intamplator ii era si verisoara. Era stresata cu bacul la sport asa ca s-a oferit sa o ajute. O ora mai tarziu alergau in cartodromul de langa casa ei. Cu siguranta va face febra musculara dar cu niste prostioare de cumparat se va inveseli. A! Si vor testa piata pentru niste electrocasnice. Cu banii adunati, si cu cei ce urma sa ii primeasca, voia sa isi ia un frigider si un televizor. Din pacate nu au gasit nimic nou care sa se incadreze in buget.
- S-a deschis un depozit de ectrocasnice SH in vechiul cinematograf.
- Care?
- Cel mai vechi din oras. Ala cu scena...
- Acolo a lucrat tata inainte de a se casatori. Cica erau si spectacole cu orchestra. Coborau podeaua scenei si acolo statea orchestra. Super! Hai sa vedem!
In curte nu aveau nimic interesant. Administratorul, care intamplator era vecin cu verisoara, le-a invitat inauntru. Pe scena erau cateva frigidere aproape noi asa ca nu a ezitat si a urcat. Cel aflat mai spre mijlocul scenei i-a placut cel mai mult. Era ultimul asa ca a mai facut un pas in lateral ca sa il vada si din spate.
- Aaaaa!
A auzit tipatul verisoarei in timp ce cadea. Cand a ajuns jos a avut senzatia ca a sarit ca o minge. A cazut in fund si a mai simtit o lovitura la cap. I-au trebuit cateva minute sa inteleaga ce s-a intamplat. Sus era harmalaie, glasuri amestecate, tipete... Placa pardoselei s-a desprins pe o parte si asa a cazut. A incercat sa se ridice si sa ii asigure ca nu a patit nimic, dar nu o tineau picioarele. Genunchii ii tremurau. S-a tarat in fund pana a gasit sprijin la spate. Dupa ce s-a rezemat a incercat sa faca o evaluare. Cursurile de prim-ajutor din gimnaziua au ajutat-o sa intelegea ca e ceva in neregula la coloana vertebrala. Spera sa fie doar o fisura dar instabilitatea picioarelor o punea pe ganduri. Abia atunci a constatat ca din spatele cotului ii picura sange. Are timpul de coagulare lung asa ca si de la o zgarietura putea sa sangereze. O durea capul asa ca a dus mana la cap. Parul bogat si buclat era plin de sange. A pipait si a gasit si rana. Nu parea mare asa ca s-a mai linistit. Privind in sus a vazut chipul speriat a verisoarei ei peste margine.
-Du-te si anunta-i pe ai mei. Probabil ma vor gasi la urgenta. Am ceva la coloana.
- Poti sa stai in picioare? o intreaba administratorul.
- Doar ajutata. Imi tremura genunchii. Gasiti o solutie sa pot iesi de aici.
A durat cateva minute bune pana cand au coborat frigidere de diverse marimi pentru a incropi o scara. Ajutata de 2 barbati a reusit sa iasa pe picioarele ei din subsolul ascuns sub scena, adanc ce cica 3 m (2.92 m i-a spus procurorul mai tarziu).
- Tu erai? era vocea unui vecin al ei si s-a auzit dintre scaunele cinema-ului pe la mijlocul salii. Nu s-a obosit sa ii raspunda. Efortul de a merge, chiar si sprijinita, era imens. In plus era ametita si pana la masina era cale lunga. In sfarsit s-a vazut in masina iar faptul ca era rezemata o facea sa se simta o idee mai bine. La spital au asezat-o pe o banca in sala de asteptare la chirurgie. Nu o credea nimeni ca e are o problema la coloana. Toata lumea era atenta la sangerarea de la cap. Dupa un timp a simtit ca lesina de la durere si a strigat.
- Ai rabdare! Nu vezi ca e aglomerat?
- Vreau sa intru. Sunt asistenta si fata mea e aici! A auzit vocea mamei la cealalta intrare a cabinetului.
- Sunt aici si ma ia cu lesin de la durere! Cred ca e fractura de coloana!
A urmat o invalmaseala de voci, oameni si a fost luata pe sus. Asezata cu fata in jos pe patul de consultatii, medicul a apasat pe coloana si a semnat cu pixul locul in care ea a tipat. Apoi a ajuns pe targa. Targa pe care a stat in urmatoarele ore. Intai la radiologie. Intai pe fata, apoi pe laterala. Si asteptarea. Genunchii ce nu voiau sa fie controlati si trebuia sa fie sprijiniti, picioarele care nu stateau intinse dar mai ales oamenii care se agitau in jurul ei cu fete ingrijorate.
- Daca primim radiografiile ude e de bine, dar daca trebuie sa se usuce....
Spera ce e doar o fisura. Incerca sa faca glume pentru a destinde un pic atmosfera apasatoare. Stia cam ce presupune o fractura asa ca se gandea ca are 2 restante de dat in toamna. Totul pentru a evita gandurile despre ce ar putea sa arate radiografia. Timpul de asteptare se tot marea. Era clar ca se asteapta uscarea radiografieie dar nimeni nu ii zicea nimic. Asa ca ea se tinea de glume in continuare si se prefacea ca nu intelege. Deodata starea celor din jur s-a modificat. Se agitau si parca se intunecasera la fata. A prins-o pe mama ei de mana:
- Vreau sa stiu despre ce e vorba!
Parca cu incetinitorul a scos radiografia din plicul ce il tinea la spate. A asezat-o in lumina si i-a zis:
- Uita-te singura...
Pe radiografia laterala se vedeau clar vertebrele. Mai putin una. In locul ei parea sa fie un nor de praf osos. A miscat degetele de la picioare in timp ce dadea radiografia la o parte. Nu putea gandi inca cand a sosit medicul ortoped si a inceput primul ritual de intepat, apasat gadilat. In urmatoarele zilele ritualul s-a repetat de multe ori pe zi. Uneori de prea multe ori. Mintea ii era inca in ceata cand a fost urcata in salvarea adusa special pentru ea. Era noua si urma sa o duca la Iasi la neurochirurgie. Cu greu i-a convins mama ei sa o lase si pe ea in salvare. La fiecare hop sau denivelare durerile erau groaznice. A rugat soferul sa o anunte din timp sa se poata pregati psihic pentru fiecare soc. Sirena tipa deasupra iar ea strangea din dinti. Cineva a intrebat-o daca fumeaza doar ca soferul avea doar tigari fara filtru. Se gandea inca la ironia situatiei cand au ajuns la Iasi. Si a reinceput asteptarea pe hol, pe o targa...
Intr-un tarziu i s-au facut radiografiile din nou. Era deja epuizata si fizic si psihic. Pantalonii i-au fost taiati in schimb tricoul a scapat. A ajuns pe un salon cu 8-10 paturi de copii cu mamici. I s-a dat o banana sa manance pe care a vomat-o cateva minute mai tarziu. Si tot ce isi aminteste din acea noapte sunt plansetele copiilor, mama ei care dormea pe un scaun alaturi si durerea ce aparea la fiecare miscare. De regula doarmea pe burta asa ca pozitia nemiscata cu fata in sus nu a ajutat-o deloc.
Dimineata a venit cu o infirmiera care a pregatit-o pentru operatie. Abia dupa ce aceasta a plecat a realizat ce se intampla. Si a zis NU. A aparut si tatal ei, apoi iar agitatie, mutarea intr-o rezerva si prima discutie cu medicul:
- Trebuie sa intelegi ca ai nevoie de operatia asta.
- NU. Daca ar fi aparut modificari neurologige as fi spus da, dar eu misc picioarele asa ca nu sunt de acord cu operatia.
- Conform radiografiei ar fi trebuit sa fii paralizata deja. Credem ca e o reactie intarziata a organismului asa ca te mai lasam sa te gandesti cateva ore. Dar ai nevoie de operatie.
- Care sunt sansele? Cu sau fara operatie?
- Conform radiografiei, sansele sa mergi sunt infime. De ordinul a 0.00001%.
- Atunci fara operatie.
Au urmat zeci de astfel de discutii: cu parintii, cu medicul cu "gasca" de studenti care insoteau medicul. Si mereu a zis NU. La un moment dat a venit si un psiholog. Ideea era ca era in soc post-traumatic si gandirea ii era afectata deci era nevoie de avizul psihologic pentru a semna mama ei acordul pentru operatie. In aceeasi rezerva era o femeie operata la cap cu o infectie urata. Nu era constienta si pe hol se susotea despre un microb in sala de operatie asa incat avea mai multe motive pentru a refuza operatia. Atat ea, cat si mama ei, care dormea pe unul sau doua scaune in rezerva, erau epuizate. Dupa 5 zile medicul i-a propus un compromis: daca reflexele picioarelor ii sunt bune, face ca ea: o pune in ghips si gata. In cateva minute a aparut un brancardier care sa o puna pe targa cu care sa mearga la cabinetul de reflexe. Nu a vrut sa o asculte si a prins-o cu un brat de sub talie pentru a o pune pe targa. Incapatanata, a incercat sa isi protejeze zona lombara dureroasa sprijinindu-se cu un brat pe umerii lui dar cu celalat i-a carat cativa pumni in cap de durere... Reflexele au iesit foarte bine, brancardierul a refuzat sa o mai atinga asa ca s-a descurcat cu mama si cu prietenul ei de atunci. Se odihnea dupa "plimbare" cand au intrat in salon doamnele cu ghipsul. Au asezat-o cu bratele ridicate sub barbie pe marginea unui pat si cu picioarele si soldurile pe celalat pat, cu fata in jos, astfel incat mijlocul sa fie pozitionat intre cele doua paturi. Una din doamne era pe o parte si cealata pe lartea cealata astfel incat fasa imbibata cu ghips sa treaca de la una la alta cand pe deasupra, cand pe dedesubt. Nu isi aminteste deloc acel moment dar ceilalti zic ca a injurat si a bombanit continuu. Dupa tortura ghipsului a urmat alta: ridicarea din pat. Bazinetul nu mai putea fi pozitionat din cauza ghipsului care acoperea jumatate din fund (cu un decupaj pe solduri) asa ca era musai sa se ridice. Decizie buna dar... Capul nu statea pe umeri. Dupa 5 zile in pat, muschii cefei se molesisera si nu mai voiau sa lucreze. Totul se invartea in jurul ei. Dupa cateva miscari din cap a gasit o pozitie convenabila. Apoi era problema umerilor. Ghipsul fusese pus cu bratele ridicate, i se facuse niste decupaje la axila dar umerii stateau mult mai sus decat in pozitie normala. Genunchii pareau sa se fi stabilizat dar mersul nu era la fel ca inainte. Oricum a reusit sa ajunga la baie si inapoi sprijinita. Deja era mai optimista. Se obisnuise si cu durerea si nu mai parea atat de greu de suportat.
- Din pacate ai o aschie ascutita indreptata spre maduva. Aschie care ar putea provoca paralizia la prima miscare gresita. Urmatoatele 2 luni vei sta doar in pat, fara sa folosesti pozitia "sezut" deloc iar in picioare vei sta maxim 10 min pe zi. Iti las numarul meu de mobil si daca se intampla cumva sa apara cea mai mica amorteala in degetele de la picioare ma suni. Trimit elicopterul dupa tine si pregatesc sala de operatie pana ajungi. Era vocea doctorului care i-a distrus proaspata adiere de optimism aparuta...
Fiind deja externata a fost nevoita sa gaseasca o solutie sa ajunga acasa. Intai a fost un taxi care a dus-o pana la camin. In camera in care visa sa isi petreaca vacanta. Apoi o salvare venita la Iasi cu un caz. Doar ca nu mai era noua si avea o probleme la schimbatorul de viteza: dardaia la schimbarea vitezelor. Drumul de o ora pana acasa a fost facut in 4 ore. Saracul sofer incerca sa mearga cat mai incet. Si mai luase si o doamna la ocazie careia i s-a facut rau de la gemetele ei. Atat agitatie de peste zi, cat si avertismentul medicului a facut-o irascibila si nervoasa. Nu isi dorea decat sa doarma si sa se trezeasca din cosmarul asta. Doar ca acasa i se pregatise o canapea extensibila langa dormitorul parintilor. Era dormitorul ei din copilarie. Si multe rude. In sfarsit s-a vazut in pat. O secunda a rasuflat usurata. Apoi camera s-a umplut de rude. Chipul bunicii inundat de lacrimi a rupt si ultima bariea a vointei ei si asa subrezita. Si a inceput sa tipe:
- Poti sa stai in picioare? o intreaba administratorul.
- Doar ajutata. Imi tremura genunchii. Gasiti o solutie sa pot iesi de aici.
A durat cateva minute bune pana cand au coborat frigidere de diverse marimi pentru a incropi o scara. Ajutata de 2 barbati a reusit sa iasa pe picioarele ei din subsolul ascuns sub scena, adanc ce cica 3 m (2.92 m i-a spus procurorul mai tarziu).
- Tu erai? era vocea unui vecin al ei si s-a auzit dintre scaunele cinema-ului pe la mijlocul salii. Nu s-a obosit sa ii raspunda. Efortul de a merge, chiar si sprijinita, era imens. In plus era ametita si pana la masina era cale lunga. In sfarsit s-a vazut in masina iar faptul ca era rezemata o facea sa se simta o idee mai bine. La spital au asezat-o pe o banca in sala de asteptare la chirurgie. Nu o credea nimeni ca e are o problema la coloana. Toata lumea era atenta la sangerarea de la cap. Dupa un timp a simtit ca lesina de la durere si a strigat.
- Ai rabdare! Nu vezi ca e aglomerat?
- Vreau sa intru. Sunt asistenta si fata mea e aici! A auzit vocea mamei la cealalta intrare a cabinetului.
- Sunt aici si ma ia cu lesin de la durere! Cred ca e fractura de coloana!
A urmat o invalmaseala de voci, oameni si a fost luata pe sus. Asezata cu fata in jos pe patul de consultatii, medicul a apasat pe coloana si a semnat cu pixul locul in care ea a tipat. Apoi a ajuns pe targa. Targa pe care a stat in urmatoarele ore. Intai la radiologie. Intai pe fata, apoi pe laterala. Si asteptarea. Genunchii ce nu voiau sa fie controlati si trebuia sa fie sprijiniti, picioarele care nu stateau intinse dar mai ales oamenii care se agitau in jurul ei cu fete ingrijorate.
- Daca primim radiografiile ude e de bine, dar daca trebuie sa se usuce....
Spera ce e doar o fisura. Incerca sa faca glume pentru a destinde un pic atmosfera apasatoare. Stia cam ce presupune o fractura asa ca se gandea ca are 2 restante de dat in toamna. Totul pentru a evita gandurile despre ce ar putea sa arate radiografia. Timpul de asteptare se tot marea. Era clar ca se asteapta uscarea radiografieie dar nimeni nu ii zicea nimic. Asa ca ea se tinea de glume in continuare si se prefacea ca nu intelege. Deodata starea celor din jur s-a modificat. Se agitau si parca se intunecasera la fata. A prins-o pe mama ei de mana:
- Vreau sa stiu despre ce e vorba!
Parca cu incetinitorul a scos radiografia din plicul ce il tinea la spate. A asezat-o in lumina si i-a zis:
- Uita-te singura...
Pe radiografia laterala se vedeau clar vertebrele. Mai putin una. In locul ei parea sa fie un nor de praf osos. A miscat degetele de la picioare in timp ce dadea radiografia la o parte. Nu putea gandi inca cand a sosit medicul ortoped si a inceput primul ritual de intepat, apasat gadilat. In urmatoarele zilele ritualul s-a repetat de multe ori pe zi. Uneori de prea multe ori. Mintea ii era inca in ceata cand a fost urcata in salvarea adusa special pentru ea. Era noua si urma sa o duca la Iasi la neurochirurgie. Cu greu i-a convins mama ei sa o lase si pe ea in salvare. La fiecare hop sau denivelare durerile erau groaznice. A rugat soferul sa o anunte din timp sa se poata pregati psihic pentru fiecare soc. Sirena tipa deasupra iar ea strangea din dinti. Cineva a intrebat-o daca fumeaza doar ca soferul avea doar tigari fara filtru. Se gandea inca la ironia situatiei cand au ajuns la Iasi. Si a reinceput asteptarea pe hol, pe o targa...
Intr-un tarziu i s-au facut radiografiile din nou. Era deja epuizata si fizic si psihic. Pantalonii i-au fost taiati in schimb tricoul a scapat. A ajuns pe un salon cu 8-10 paturi de copii cu mamici. I s-a dat o banana sa manance pe care a vomat-o cateva minute mai tarziu. Si tot ce isi aminteste din acea noapte sunt plansetele copiilor, mama ei care dormea pe un scaun alaturi si durerea ce aparea la fiecare miscare. De regula doarmea pe burta asa ca pozitia nemiscata cu fata in sus nu a ajutat-o deloc.
Dimineata a venit cu o infirmiera care a pregatit-o pentru operatie. Abia dupa ce aceasta a plecat a realizat ce se intampla. Si a zis NU. A aparut si tatal ei, apoi iar agitatie, mutarea intr-o rezerva si prima discutie cu medicul:
- Trebuie sa intelegi ca ai nevoie de operatia asta.
- NU. Daca ar fi aparut modificari neurologige as fi spus da, dar eu misc picioarele asa ca nu sunt de acord cu operatia.
- Conform radiografiei ar fi trebuit sa fii paralizata deja. Credem ca e o reactie intarziata a organismului asa ca te mai lasam sa te gandesti cateva ore. Dar ai nevoie de operatie.
- Care sunt sansele? Cu sau fara operatie?
- Conform radiografiei, sansele sa mergi sunt infime. De ordinul a 0.00001%.
- Atunci fara operatie.
Au urmat zeci de astfel de discutii: cu parintii, cu medicul cu "gasca" de studenti care insoteau medicul. Si mereu a zis NU. La un moment dat a venit si un psiholog. Ideea era ca era in soc post-traumatic si gandirea ii era afectata deci era nevoie de avizul psihologic pentru a semna mama ei acordul pentru operatie. In aceeasi rezerva era o femeie operata la cap cu o infectie urata. Nu era constienta si pe hol se susotea despre un microb in sala de operatie asa incat avea mai multe motive pentru a refuza operatia. Atat ea, cat si mama ei, care dormea pe unul sau doua scaune in rezerva, erau epuizate. Dupa 5 zile medicul i-a propus un compromis: daca reflexele picioarelor ii sunt bune, face ca ea: o pune in ghips si gata. In cateva minute a aparut un brancardier care sa o puna pe targa cu care sa mearga la cabinetul de reflexe. Nu a vrut sa o asculte si a prins-o cu un brat de sub talie pentru a o pune pe targa. Incapatanata, a incercat sa isi protejeze zona lombara dureroasa sprijinindu-se cu un brat pe umerii lui dar cu celalat i-a carat cativa pumni in cap de durere... Reflexele au iesit foarte bine, brancardierul a refuzat sa o mai atinga asa ca s-a descurcat cu mama si cu prietenul ei de atunci. Se odihnea dupa "plimbare" cand au intrat in salon doamnele cu ghipsul. Au asezat-o cu bratele ridicate sub barbie pe marginea unui pat si cu picioarele si soldurile pe celalat pat, cu fata in jos, astfel incat mijlocul sa fie pozitionat intre cele doua paturi. Una din doamne era pe o parte si cealata pe lartea cealata astfel incat fasa imbibata cu ghips sa treaca de la una la alta cand pe deasupra, cand pe dedesubt. Nu isi aminteste deloc acel moment dar ceilalti zic ca a injurat si a bombanit continuu. Dupa tortura ghipsului a urmat alta: ridicarea din pat. Bazinetul nu mai putea fi pozitionat din cauza ghipsului care acoperea jumatate din fund (cu un decupaj pe solduri) asa ca era musai sa se ridice. Decizie buna dar... Capul nu statea pe umeri. Dupa 5 zile in pat, muschii cefei se molesisera si nu mai voiau sa lucreze. Totul se invartea in jurul ei. Dupa cateva miscari din cap a gasit o pozitie convenabila. Apoi era problema umerilor. Ghipsul fusese pus cu bratele ridicate, i se facuse niste decupaje la axila dar umerii stateau mult mai sus decat in pozitie normala. Genunchii pareau sa se fi stabilizat dar mersul nu era la fel ca inainte. Oricum a reusit sa ajunga la baie si inapoi sprijinita. Deja era mai optimista. Se obisnuise si cu durerea si nu mai parea atat de greu de suportat.
- Din pacate ai o aschie ascutita indreptata spre maduva. Aschie care ar putea provoca paralizia la prima miscare gresita. Urmatoatele 2 luni vei sta doar in pat, fara sa folosesti pozitia "sezut" deloc iar in picioare vei sta maxim 10 min pe zi. Iti las numarul meu de mobil si daca se intampla cumva sa apara cea mai mica amorteala in degetele de la picioare ma suni. Trimit elicopterul dupa tine si pregatesc sala de operatie pana ajungi. Era vocea doctorului care i-a distrus proaspata adiere de optimism aparuta...
Fiind deja externata a fost nevoita sa gaseasca o solutie sa ajunga acasa. Intai a fost un taxi care a dus-o pana la camin. In camera in care visa sa isi petreaca vacanta. Apoi o salvare venita la Iasi cu un caz. Doar ca nu mai era noua si avea o probleme la schimbatorul de viteza: dardaia la schimbarea vitezelor. Drumul de o ora pana acasa a fost facut in 4 ore. Saracul sofer incerca sa mearga cat mai incet. Si mai luase si o doamna la ocazie careia i s-a facut rau de la gemetele ei. Atat agitatie de peste zi, cat si avertismentul medicului a facut-o irascibila si nervoasa. Nu isi dorea decat sa doarma si sa se trezeasca din cosmarul asta. Doar ca acasa i se pregatise o canapea extensibila langa dormitorul parintilor. Era dormitorul ei din copilarie. Si multe rude. In sfarsit s-a vazut in pat. O secunda a rasuflat usurata. Apoi camera s-a umplut de rude. Chipul bunicii inundat de lacrimi a rupt si ultima bariea a vointei ei si asa subrezita. Si a inceput sa tipe:
- Iesiti afara si lasati-ma in pace! Doar lumanarile va lipsesc ca sa para ca sunteti la priveghi. Nu am murit inca. Afara! Vreau sa dorm! E ora 2 noaptea.
In cateva minute s-a facut liniste. Doar o matusa s-a strecurat inauntru sa ii ceara cele dou carti ce i le imprumutase.
- Sunt in casa. Nu am murit inca. Si o sa ti le primesti. Acum iesi afara!
A adormit greu. Ghipsul si durerea o impiedicau sa isi gaseasca o pozitie confortabila. S-a trezit peste noapte de cate ori voia sa se intoarca. La un moment dat a ajuns pe burta si nu putea face nici o miscare. Ca un gandac pe spate, doar ca ea era pe burta. Ala a fost momentul cand a izbucnit in plans. Tot plansul retinut in ultimile 6 zile... Nu voia sa o vada nimeni asa incat, cand s-a linistit a inceput lungul proces de adaptare la .... noua sa viata.
