Final de 2019

Mai sunt 2 zile din anul 2019. Doar doua zile si s-a incheiat si anul asta. A fost rapid. A trecut mult prea repede. Sau asa mi s-a parut mie. Am fost prinsa intr-un iures de genul "mai trebuie facut si asta" si nu prea m-am bucurat de ce am reusit sa facem. Si iata un prim punct la care e de lucrat in 2020: sa simt momentul cu tot ce inseamna el.
Dar sa revenim la ziua de azi.
De ieri iarna s-a decis sa ne arate ca e vremea ei. A fulguit marunt toata ziua. Cred ca s-ar fi depus mai repede daca vantul nu ar fi atat de suparat. Zici ca se cearta continuu cu iarna. Sau poate cu primavara care parea ca vrea sa ocupe locul lasat liber de iarna. Dimineata in schimb totul era alb: "pe camp, pe dealuri, imprejur, in departari.." Iar vantul inca e suparat. Cei mai fericiti sunt cateii mici care alearga si se joaca in zapada. Nici motanul nu pare suparat de vreme. Inca nu a venit sa ceara sa intre in casa...
In grajd vacutele mari par sa ii povesteasca vitelusului de zapada. Iar el e foarte curios in legatura cu laptele ala care se vede prin toata curtea. Se tot aud maraieli pe 3 voci. Doar gainile au ramas in cotet. Cateva mai tinere au incercat zapada si s-au intors inapoi. Ce rost are sa le inghete picioarele cand in cotet au tot ce le trebuie? Mai trece cate una prin fata usitei, se uita afara si se intoarce inapoi.
In casa e cald si ordine. Miroase a esenta de brad din lampa de aromoterapie, a cafea proaspata de dimineata, a tot felul de crantanele/saratele pregatite de ieri pentru zilele ce vor urma dar si a turta dulce facuta de Matei dupa ce s-a terminat cea de la Craciun. Mai sunt prajiturile si tortul de facut pentru a intampina noul an si de pus slana la afumat. O activitate mai dificila daca domnul vant nu se potoleste pana maine dimineata...
Un final de an ce ne gaseste linistiit si multumiti de tot. Matei isi incarca bateriile cu filme vazute inainte de sesiune, sotul meu isi face planuri pentru noul an, cu speranta ca va fi mai organizat astfel incat sa realizeze cat mai multe iar eu... Eu ma bucur de momentele in casa. Ma bucur ca a revenit bucuria de a gati pe care o pierdusem odata cu plecarea bunicii. Ma bucur ca am reusit sa ma bucur de Craciun fara crize de timp si atacuri de panica ca nu voi reusi sa fac tot ce mi-am propus. Ma bucur de tot ce mi-a dat Dumnezeu. Si sper ca voi reusi sa fac asta si in anul ce vine. Poate ca mai des si mai mult decat cel care a trecut. Asta nu inseamna ca nu am o lista cu "de facut" in 2020. Ci doar ca nu ma voi agita sau saupara daca ele nu se vor realiza sau se vor amana sau poate ca vor suferi modificari/adaptari fata de ideea originala. Se anunta un an incarcat dar despre asta voi scrie intr-o alta postare, una legata de bilant si estimari ..
Pana atunci haideti sa ne bucuram de ultimile zile ale lui 2019, de noapte dintre ani dar mai ales de oamenii alaturi de care petrecem acest timp. Sa ne bucuram, se ne odihnim, sa ne distram, sa ne amintim dar mai ales sa multumim...

nostalgii de craciun

E o zi neobisnuit de calda. Mai sunt cateva zile pana la Craciun iar de pe lista cu "de facut" nu a taiat prea multe. Se apropie de fereastra dormitorului si priveste in zare. Versul lui Cosbuc ii rasuna in minte, la fel ca prima data cand a intrat in casa asta: "Vedeam Ceahlaul la apus...". Ziua senina ii permite maretului munte sa isi arate varful alb si nins pana departe. Un moment de repaus nu poate sa ii strice. Asa ca se reazama de toc si priveste in zare. Si parca timpul si locul se dizolva. E din nou mica si e la bunici. Patul din "bucataria de iarna" e sub geam. In casa e cald. Chiar prea cald de la soba cu tun de rumegus a bunicului. Imaginea de la fereastra e asemanatoare. O gradina intre doua case care ii permite sa vada pana departe, la varfurile inzapezite si poate si mai departe. In spatele ei, pe perne simte prezenta blanda a bunicului. Nu trebuie sa se intoarca pentru a sti ca ochii sai negri sclipesc de incantare cand isi priveste nepoata. O invaluie in dragostea sa blanda iar ea simte ca sub privirea bunicului poate fi ce vrea. Increderea din ochii sai ii da puterea de a face tot ce isi pune in minte. Dar ii simte si tristetea ca el nu va putea sa ii fie alaturi mereu. Din cauza bolii care il macina si care il tine departe de atelierul lui cu carlionti din lemn si cu miros de lemn ars pe strung...
Incearca sa pastreze sentimentul acela de incredere odata cu revenirea in casa ei, la fereastra ei, la treburile ei. Increderea ca totul e posibil. Increderea ca daca ea vrea, nimic nu e imposibil...
Si nu a fost. Pana seara lista cu "de facut" se tot scurteaza. Dupa masa de seara si un filmulet de craciun, cand sa se bage in pat constata ca lenjeria de pat e inca afara pe sarma. O scosese la aerisit dimineata si acolo a ramas. O aduce in graba si se baga in pat. Afara batuse vantul asa ca lenjeria rece are miros de vant si fum de lemne din sobele satului. Si iarasi timpul si spatiu dispare. E iarasi mica si la bunici. Bunica e agitata pentru ca bunicul nu a venit nici cu ultimul autobuz din oras. Probabil a ramas la ai ei. In "bucataria de iarna" micuta e cald. Un contrast placut cu lenjeria rece si scortoasa de la apret adusa de afara. Din pat priveste afara. Perdeaua e data la o parte iar lumina blanda a lunii e amplificata de albul zapezii. Bunica o strange in brate. De fapt "se face covrig" in poala ei. Bunica crede ca incerca sa se incalzesca dar ei ii place locul ala cald si protector. Se simte in siguranta. Stie ca orice s-ar intampla acolo, in bratele ei va gasi solutia... Adoarme cu gandul la bunicii ei care o vegheaza de sus. "Ma duc, mama, la tac-tu.. de 30 de ani ma asteapta..." i-a zis bunica ultima data cand au vorbit. "30 de ani de singuratate e mult, mama..."
E iarasi dimineata. Azi e ziua de copt cozonaci. Isi bea cafeau in liniste facand planul pentru ziua ce abia incepe. A pregatit de seara tot ce ii trebuie pentru framantat. Doar laptele trebuie muls. Si pentru asta trebuie sa aiba o "discutie" cu vitelul caruia nu prea ii place sa ii fure careva laptele. "Hai, mama, ca acusi se face noapte si tu nu ai framantat inca.." e vocea bunicii care ii rasuna in minte. Intr-o perioada cocea cozonacul impreuna cu bunica. Bunica invatata cu cuptorul de lemne, stia ca trebuie sa se trezeasca "de cu noapte" ca sa framante si sa "dea focul la cuptor".  Acum, cu cuptorul electric, treburile au alt curs. Toata ziua i-a auzit vocea si indemnurile in minte. Iar cozonacul.... a avut gustul si aroma copilariei. Doar "scandura" pe care ii alinia bunica lipsea. A inlocuit-o cu blatul bucatariei... Iar nerabdarea si bucuria copilului trecut de varsta adolescentei ii aminteste de bucuria ei cand ieseau cozonacii din cuptor.
De ajunul Craciunului pregateste gustarea in asteptarea parintelui. Bradul l-a impodobit impreuna cu baiatul. Amintirile iar au coplesit-o. Alte craciunuri in care bradul era impodobit cu fratele ei. Majoritatea la bunici, in camera cu televizorul. Crescusera si nu mai dormeau cu bunicii in bucataria de iarna. Aveau paturile lor in camera alaturata, cu soba de perete si televizor. Mirosul sobei incinse se combina cu mirosul merelor puse pe iarna sub pat. Uneori se simtea si aroma gutuilor aflate printre merele din ladite.
De Craciun a mers la Biserica. Un loc fara amintiri. Asa credea ea. Biserica e mare, din caramida, impodibita frumos de sarbatori. Nimic nu anunta o noua plimbare in timp. Pana cand, la finalul slujbei, un colind a trimis-o iar in copilarie. Era din nou in bisericuta mica a satului bunicilor, ascuns printre dealuri. In mintea sa, e in strana impreuna cu Nasica si canta colinde. Parintele ce i se parea inalt si impunator cu o voce puternica dar blanda canta impreuna cu ceilalti. Ii zambeste si parca toata munca depusa inainte de sarbatori are sens. Biserica miroase a vant si a sapun. Totul a fost spalat si scuturat de femeile din sat in ritmul colindelor. Pernutele noi, facute de mama ei, parca zambesc din fata icoanelor. Biserica mica e plina de lumina si bucurie. Bucurie ce se va pastra in toate zilele de sarbatoare mai ales ca odata cu prima zi de craciun se deschide sezonul horelor si balurilor. Rugaciunea de multumire a adus-o inapoi in prezent. Imparte braduti de turta dulce ornati cu glazura colorata ce aduc zambete bunicutelor venite la slujba.
Si cand credea ca nostalgiile s-au cam risipit, un concert transmis de o televiziune o face se fredoneze un cantec "motivational". Un cantec ce a ajutat-o sa depaseasca ceea ce a numit atunci "cel mai urat craciun" din viata sa. Un craciun ce s-a dovedit a fi un nou inceput. Poate ca asta e rolul craciunului: sa ne reaminteasca an de an ca trebuie sa ne linistim, sa ne asezam alaturi de cei dragi si sa ne "reconfiguram" cursul. Peste an, prinsi fiind in ritmul ametitor ar grijilor si nevoilor uitam de valorile fundamentale ale vietii: linistea, dragostea, intelegerea... Iar Nasterea lui Iisus ne reaminteste an de an ca suntem iubiti, ca trebuie doar sa ne oprim si sa privim in jurul nostru la familie, la comunitatea din care facem parte, la oameni dragi. Ca dincolo de mancare, cadouri si luminite, craciunul este despre comunitate, familie, timp petrecut alaturi de cei dragi...