semn de carte 2

in doar o zi am facut si o varinata mov. sunt mandra tare de mine

semn de carte 1

Pentru ca vine martie si pentru ca anul acesta nu mai "margelesc" am revenit la pasiuni mai vechi. Modelul initial a fost luat de la "top terra" si lucrat cu vre-o 2 ani in urma. Anul acesta l-am adaptat la atele de prin pungi. Si pentru ca panza a fost cam mica i-am pus si franjuri.

premiu

Am primit un premiu de la lady Allia. Ii multumesc din suflet. Vreau sa spun ca este primul premiu virtual. Am mai primit unul cu ceva vreme in urma dar din cauza mutarii nu am putut sa il ridic. Ma bucur ca blogul meu cu gandurile si intamplarile din viata mea poate parea asa cum l-a descris lady Allia. O sa scriu si eu indatoririle castastigatorilor acestui premiu dar din pacate imi e foarte greu sa aleg doar 5 persoane cu care sa il impart deoarece toate blogurile pe care le urmaresc mi se par interesante, fiecare in felul sau. Dar.....

Indatoririle sunt:
1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.
4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat
5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.
Acestea fiind regulile, cei cinci sunt: Natalia, Alina, Adriana,  Laura si Fontilili

mos craciun

Trebuia sa il termin de la craciun dar.... mai bine mai tarziu decat niciodata

pur si simplu

O noua poveste primita pe mail de la o prietena am regasit-o aici.
O femeie aflata în coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit în fata Scaunului Judecatii de Apoi.

" - Cine esti? a întrebat-o o Voce "
" - Sunt sotia primarului, a raspuns ea. "
" - Nu te-am întrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu. "
" - Sunt mama a patru copii. "
" - Nu te-am întrebat a cui mama esti, ci cine esti tu. "
" - Sunt învatatoare. "
" - Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine esti tu. "
" - Sunt crestina. "
" - Nu te-am întrebat care e religia ta, ci cine esti tu. "
" - Sunt cea care a fost la biserica în fiecare zi si a dat de pomana celor sarmani. "
" - Nu te-am întrebat ce ai facut tu, ci cine esti tu."
Când s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, întreaga ei viata s-a schimbat.

Morala:
In viaţa noastră trebuie "să fim" noi. Nu să fim meseria noastră (şi să nu ne schimbăm numele în doctor X, inginer X, profesor X ), să nu fim "soţia" sau "soţul" primarului, domnului doctor, directorului... Când plecăm din lumea asta o facem goi, fără "haine".
Pleacă doar "cel ce este".

zi de iarna

Cred ca la capitolul "cel mai stresant lucru" ar trebui sa trec "sunetul ceasului desteptator". Azi mai stresant ca niciodata. De ce? Pentru ca a sunat mai de dimineata. Ieri a nins toata ziua si aseara am dus masina mai la drum pentru ca pe dealul nostru nu se poate circula in conditii mai vitrege ale vremii. Asa ca pentru a ajunge la scoala in oras trebuie mai intai sa ajungem la masina, si ca sa ajungem la masina trebuie sa "innotam" in zapada de peste juma' de metru. Cand am deschis usa am sperat din tot sufletul ca nu mai ninge dar... si vantul si ninsoarea era prezenta. Cred ca e prima iarna din viata mea cand spun sincer ca nu mai vreau nici zapada si nici iarna. Pentru ca iarna era anotimpul meu favorit. Dar asta in oras. Aici, pe dealuri, iarna e absolut magnifica... daca stai acasa. Dar daca dimineata trebuie sa pornesti masina si sa ajungi in oras la scoala... Cei 10 km pana la soseaua judeteana sunt destul de greu de parcurs mai ales ca 3 km sunt pe drum de tara neasfaltat. Iar primarul nu e de gasit pe vremea asta. Aici iarna nu surprinde pe nimeni dar nici nu face nimeni ceva. Iarna asta drumurile comunei nu au vazut cum arata nici macar o lama daramite un utilaj de dezapezire.

Dar azi sunt norocoasa. Sotul meu a plecat cu copilul la scoala iar eu am ramas sa ma bucur de privelistea iernii, sa dau zapada de pe alei, sa imi croiesc drum cu lopata  pana la cotetul gainilor si sa fac focul. Pana la urma e o zi frumoasa de iarna la tara.

curtea mea

Ma uitam pe bloguri si am vazut poze cu case la tara, cu gradini amenajate sau in curs de amenajare. Apoi mi-a cazut netul si timp de cateva minute am admirat pozele facute la mine in curte anul trecut si cateva facute cu ani in urma in alta curte. Curtea de la oras... Trec si acum pe langa ea. Arata altfel, cu imbunatatiri dar nu i-a putut schimba personalitatea. Nici curtii nici casei. Nu e o durere ci doar nostalgie. Amintiri, timp pierdut. Sau poate nu e pierdut. Poate am avut ceva de invatat. Poate am invatat daca am reusit sa merg mai departe dar nu reusesc sa identific lectiile invatate. Cineva imi spunea cu ani in urma ca a fost o "datorie karmica", adica o lectie oferita si nu una de invatat. Dar procesul "invatarii" e bilateral deci si eu am avut ceva de invatat sau de acceptat sau de vindecat in anii aceia...
Primele doua fotografii sunt din mica mea curte din oras. Erau 243mp cu tot cu casa. Fara straturi, fara pasari si fara animale. Doar gazon, cateva flori si cativa copacei plantati de mama. Vedeam curtea pe lumina doar duminica. In rest plecam pe intuneric si reveneam pe intuneric acasa. Ma si mir ca au crescute plantele acolo neingrijite si lipsite de atentie sau de dragoste. Viata mea parea atat de sterila... doar munca, probleme si bani care se duceau mai repede decat veneau.

A treia e din curtea actuala: copacii de langa bucatarie. Urmatoarea e micul aranjament din ce am gasit prin curte. A fost plin de petunii colorate, in spatele cioatei mari au stat 3 craite batute, iar in mijloc, langa cioata au fost cateva fire de gura leului. Iar ultima fotografie e "aleea" spre fantana si ceea ce se vedeau la inceput ca fire razlete de galbenele a devenit o bariera greu de trecut.   Acum am aproape 1 000mp doar ca in anul care a trecut ne-am mutata in iunie asa ca prea multe in gradina nu au fost... Rosii, vreo 50 de fire din care am reusit sa fac si bulion pe iarna pe langa ce s-a mancat toata vara si au mai ramas si de muraturi. Castraveti doar de salata (nu i-am rarit). Am lasat cate 4-5 in cuib asa ca nu prea au rodit. 10 fire de ardei grasi din care am avut doar de zarzavat la mancare peste vara. Se pare ca i-am udat prea des si le-am lasat toate ramurile si toate florile. Ceapa nu prea a iesit si nu am avut decat de mancare peste vara si toamna. Morcovul si pastarnacul am pus cam putin si cam tarziu dar pentru nevoile casei pana de sarbatori a fost. Ce-am mai avut? Dovlecei, fasole, pepeni (au crescut suficient sa ii pun la murat). Multe flori: galbenele, craite, regina noptii, gura leului, ochiul boului, floarea soarelui decorativa. Apoi plante aromatice: patrunjel, marar (am pus pe iarna la congelator), busuioc, cimbru, menta. Eu zic ca pentru prima vara m-am descurcat chiar bine.

Iar el e paznicul curtii. Acum a mai crescut. Un alintat jucaus: Labuta

prima zi a celor 37 de ani

Ieri am mai adunat o floare in imensul meu buchet de primaveri. Pana acum cativa ani eram trista de ziua mea pentru ca aveam impresia ca timpul trece pe langa mine iar eu nu stiu sa il valorific la maxim. Ieri am fost doar melancolica. Am stat ca o "closca" in pat cu andrelele in mana si am impletit toata ziua. Cu mici pauze de raspuns la telefon. Si m-am simtit tare mandra de mine. Nu pentru ce am "adunat" in anii astia din punct de vedere material. Ci pentru ca am multi prieteni. Prietenii adevarate care au trecut probele de foc ale necazurilor. Prietenii reale care au rezistat de-a lungul timpului.

Mandra ca necazurile nu m-au doborat ci doar m-au otelit si m-au facut sa ma gandesc la calitatile mele si nu la ce pot dovedi ca sunt in stare.
Mandra pentru ce sunt la 37 de ani: o femeie optimista, increzatoare in viitorul sau pentru ca se stie iubita si capabila de multa iubire si daruire.
Daca in urma cu ceva ani as fi spus ca sunt o femeie puternica pentru ca pot obtine ce imi pun in minte acum spun ca sunt o femeie puternica pentru ca stiu sa iau ce e mai frumos de la viata si sa invat ceva din momentele mai putin frumoase, si pentru ca reusesc sa ma bucur de o dimineata frumoasa, de zambetul copilului sau cerul instelat chiar si atunci cand lucrurile nu merg asa cum as vrea.

prima zi ... a anului 2010

Din prima zi a blogului, fiecare zi e o prima zi. Astazi e prima zi a noului an. O lista de dorinte am scris aici. E scurta dar cuprinzatoare. Privind retrospectiv la 2009 pot spune ca e primul an cand nu am pierdut nimic. Primul dupa o serie destul de lunga in care am tot enumerat pierderile. 2009 a fost un an in care am inceput sa castig. Nu financiar ci uman, sentimenta, emotional. In 2009 am "castigat" un sot, un copil si un camin. Si in mod surprinzator am "castigat" o noua viziune asupra vietii mele. A fost un an in care am realizat ca nu imi doresc o cariera (chiar daca zodia imi spune cu totul altceva), ci o viata linistita in jurul casei. Si asta nu ca o etapa "de vindecare". Ci ca un mod de viata. Visez la o gospodarie la tara. Visez sa ma pot ocupa de curte, gradina, casa, copii si sot. Si atat.
Surprinzator pentru mine daca privesc in urma, la ce am facut pana la varsta asta. Surprinzator pentru cei ce m-au cunoscut cu ani in urma. Dar si mai surprinzator e pentru parintii mei care isi doreau o "alta viata" pentru mine. Sincer, in momentul in care am constientizat ca asta imi doresc am fost si eu surprinsa. Dar si mai surprinsa am fost cand sotul meu a zambit aprobator cand i-am descris noua mea "viziune" asupra vietii viitoare...