despre postul Pastelui

Mai sunt cateva zile si incepe postul Pastelui. Este un post lung si plin de semnificatii. Din punctul meu de vedere exista mai multe etape si nivele ale postului. Avem acea semnificatie medicala conform carei organismul are nevoie de o pauza de proteine si de o infuzie de vitamine si minerale pentru depasirea stresului organismului de a trece de la iarna la primavara. O perioada in care sunt necesare minerale ca fierul pe care il gasim in urzica si spanac, vitamine pe care le luam din salata verde, grausor si ceapa verde si o dieta usoara care sa nu solicite organismul in procesul de digestie. Apoi o alta etapa e curatenia de primavara. Daca tot ne primenim organismul sa ne primenim si casa. Adica scuturat, aerisit, zugravit spalat, calcat si infrumusetat. Primeneala care culmineaza mai mult sau mai putin cu achizitia unor hainute noi. Si cu asta am incheiat cu pregatirile de a sarbatori venirea primaverii si invierea. Invierea naturii pana aici. Tot ce am povestit pana acum sunt obiceiuri stramosesti pe care le gasim inca din epoca precrestina.
Cu ce a venit crestinismul?
Cu primenirea sufleteasca. Un aspect destul de subtil, destul de dificil dar care ne aduce atata liniste si bucurie in suflete. Atat de multa incat in noaptea de Inviere sa simtim indemnul preotului: "Veniti sa luati lumina!" ca un botez in lumina, ca o reamintire a iubirii lui Dumnezeu pentru poporul sau. Pentru ca aceasta sarbatoare sa nu fie inca una din lungul sir de gatit, mancat, baut, cumparat trebuie sa ne primenim sufleteste. Aceasta primeneala e personala si nu e un sir de gesturi invatate, cultivate si impuse noua sau celor din jurul nostru. Primeneala sufleteasca e postul fiecaruia, fara retete, fara bravada sau ipocrizie. Pentru ca neavand gesturi impuse, reguli clare si directii bine invatate, fiecare trebuie sa isi gaseasca propria cale, propria reteta, propriul drum. Iar socoteala nu dam celor din jurul nostru ci insusi Creatorului. Iar de sinceritatea de care dam dovada depinde starea de bucurie cu care intampinam invierea, transformarea acestei sarbatori in SARBATOARE si nu intr-un alt motiv de frustrare ca nu avem bani pentru cadouri, bunatati sau haine. Momentul final al acestei primeneli sufletesti o reprezinta spovedania. Si nu ma refer la spovedania facuta dupa un sir de intrebari (ai injurat?, ai inselat?, te-ai rugat?.....) ci la spovedania sufleteasca in care te duci cu sufletul deschis si spui ce crezi ca te apasa, ce crezi ca ai nevoie pentru a deveni mai bun, mai iubitor si mai ingaduitor si ce crezi ca ai fi putut face in anumite situatii pentru a fi mai aproape de iubirea LUI. Din pacate mult prea multi se gandesc ca spovedania e facuta in fata preotului si uita ca el, preotul, e doar un mijlocitor, un indrumator, un calauzitor in legatura tainica intre sufletul fiecaruia si Dumnezeu. Dupa depasirea acestor etape, uneori istovitoare, alteori sacaitoare ne putem bucura pe deplin de vacanta de Paste cu toate ritualurile, bucuriile si gesturile sale. Putem sa ne bucuram de dragostea celor din jurul nostru dar si de dragostea LUI pe care o putem zari in fiecare fir de iarba, raze de soare, tril de pasare si cuvant de invatatura.

o cafea

Dupa o saptamana de febra si tuse, azi m-am alintat cu prima cafea. Inca nu sunt functionala, nu am chef de nimic si lancezesc in speranta venirii primaverii. Dar faptul ca mi-am dorit o cafea in loc sa dorm e semn de insanatosire. Poate iarna e de vina sau poate nu dar ma simt straniu. Nimic din ce imi facea placere inainte, nu imi mai face acum. Sunt irascibila, iritabila si melancolica. Am sentimentul ca am ratacit ceva important. Si nu doar ca nu il gasesc ci nici nu stiu ce caut.....

E perioada martisoarelor si eu nu am facut niciunul. Nici macar nu am scos cutia sa vad daca am ce imi trebuie. Am inceput unul cusut si l-am lasat ....inceput. Goblenele imi fac cu ochiul de pe raft dar eu ma fac ca nu le vad. Vesta de lana mai are nevoie de cateva randuri sa o termin dar zace in cosulet asteptand. Papucieii de lana lucrati asteapta sa fie incheiati de mai bine de o luna. In schimb am un spor la desirat..... Tot ce nu imi vine, ce e parlit sau atins cumva de incendiu si care se poate desira s-a transformat in gheme. Ce voi face din ele inca nu stiu dar poate intr-o zi imi va veni inspiratia. E frig afara, e frig pe hol si in bucatarie si asta ma face sa ma cuibaresc in pat. Televizorul merge ca sa fie un zgomot in casa, rar imi atrage atentia ceva iar eu stau cu gandurile aiurea....

Am citit cateva articole de la "nasterea blogului". Nu doar ca aveam ce scrie dar imi si gaseam cuvintele usor si frumos. Se insirau de la sine. Acum, le gasesc greu, le leg si mai greu si am senzatia ca in sufletul meu e un mare gol. Ca si cum s-a asezat un capac peste toate cuvintele si sentimentele. Unul afumat si ud pe care nu il pot da la o parte ca bucuria si cuvintele frumoase sa infloreasca iar in sufletul meu. Si cel mai dureros e ca acest gol se rasfrange asupra celor dragi.

Stiu ca am mai terminat o etapa din viata mea. Stiu ca trebuie sa scriu cuvintele de final de capitol. Ca fara incheiere nu pot scrie numele noului capitol dar nu gasesc "concluzia". Sau poate imi e teama sa o gasesc. Poate ca noul capitol ma sperie pentru ca are elemente dintr-o alta "viata". Poate ca imi e teama sa nu repet greselile din trecut si aman pe cat posibil inceperea lui. Poate....

Sarbatoare

Maine ar trebui sa sarbatoresc. Se implinesc 2 ani de la cununia religioasa. O zi surpriza pentru toata lumea. Era cat pe ce sa fie si pentru mine. Pentru ca a fost intr-un cadru extrem de redus: noi (mirii), nasii, preotul, cantaretul si paraclisierul si bineinteles fotograful - Matei. El a avut cele mai mari emotii ca m-as putea razgandi in ultimile momente.
Se pare ca voi sarbatori ziua cu antibiotic si mult ceai in pat pentru ca nu reusesc inca sa stau in picioare....

despre ... "revista presei"

De cateva saptamani sotul meu a renuntat la cafeaua de dimineata. Eu inca nu..... Asa ca imi beau cafeaua frunzarind blogosfera. Nu ma uit la stiri deoarece imi stric ziua cu catastrofe, accidente si alte intamplari mai putin placute iar ziarele nu le mai citesc demult pentru ca inafara de stiri de speriat, politica, barfa "mondena" si horoscoape nu prea gasesti nimic interesant de citit. Asa ca m-am refugiat in lumea virtuala unde gasesc informatii utile.Aici, pe langa dragele mele prietene virtuale de pe forum am si multe, foarte multe bloguri pe care le urmaresc. Domenii variate: bucatarie, casa, gradina, copii, lucru de mana, psihologie, religie si ... viata. Incerc sa aflu noutati, idei poate sfaturi sau poate indrumare. Nimic in mod special si de toate in general. Dar de o vreme ma surprinde faptul ca gasesc un text pe mai multe bloguri in acelasi timp. Pana si anunturile umanitare cred eu ca ar putea fi postate prin prisma autorului de blog. Procedeul "copy/paste" se pare ca incepe sa inlocuiasca gandurile si opiniile. Pe blogurile cu tematica religioasa rar gasesc o idee sau o opinie. Doar citate. E de laudat in schimb initiativa de a face cunoscuta invatatura crestina in aceasta lumea din ce in ce mai nebuna si mai tumultoasa dar cred eu scrierea propriilor pareri raportate la citate sau incluzand citate pentru a intari afirmatiile ar fi mai pe intelesul celor care abia fac cunostinta sau care nu au aprofundat invataturile Sfintilor Parinti.
Iar cum sa aduc si eu cu "copy/paste" cateva strofe scrise de M. Eminescu in Epigonii care imi par potrivite vremurilor pe care le traim:

"Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,

Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Şi de-aceea spusa voastră era sântă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimă era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi sântem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ.
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sânte, printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeţi.

Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mişcă, cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept, mâne-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

"Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoane şi simbol;
Numesc sânt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri nexistente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos jos de icoane şi cu glasuri tremurate,
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

Rămâneţi dară cu bine, sânte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină -
Toate-s praf... Lumea-i cum este ... şi ca dânsa suntem noi"

Dor de liniste

E soare si frumos afara. Bate putin vantul. Acel vant de primavara care alunga zapada si noroiul. Am inceput sa desenez in mintea mea rondurile de flori, aleile si culorile casei. As vrea sa pot face atat de multe. Am obosit de iarna si de .... multe.
Nu pot coase... Imi lipseste acea liniste interioara necesara ...crearii. Stiu de unde mi se trage. Imi lipseste ....ceva. Ceva ce face parte din mine. Ceva ce am ascuns multa vreme iar apoi am evitat. Ceva ce deocamdata nu pot avea. Din motive.... practice sau mai putin practice....
Imi lipseste linistea intalnirii cu divinitatea. Imi lipseste... duminica.