Pişcoţel caută stăpân iubitor...

...iar Sergiu caută un câştigător pentru un aparat foto Nikon Coolpix L 22!
Anunţul postat de Sergiu şi invitaţia la concurs sună aşa:
Pişcoţel este motanul familiei, plin de personalitate, jucauş şi cu idei trăznite (cum ar fi în poza alaturată unde se crede la bar).

Pentru noi este greu să-l ţinem deoarece Clara este încă foarte mică şi sistemul imunitar practic nu există. Nu mai zicem că eu sunt alergic la pisici, dar am rezistat eroic până acum :))).
Dacă ştiţi pe cineva care ar avea grijă de el v-aş fi foarte recunoscător. Asigurăm toate cheltuielile (masă, şi ce o mai fi - doar să faceţi decontul cu factură şi chitanţă :) ).
Detalii găsiţi pe fotoplazza Puteţi să mă contactaţi la adresa de mail: sergiu.vendlinger@gmail.com
Mulţumesc pentru ajutor,
DE MARE AJUTOR AR FI Să PRELUAŢI ARTICOLUL PE BLOGUL DV.!
Şi acum, concursul - postezi pe blogul tău articolul de mai sus şi ai şansa să câştigi un aparat foto Nikon Coolpix L 22 sau echivalentul într-un voucher la Emag!
"După cum ştiţi cautam o familie iubitoare pentru Pişcoţel; asa că doresc să ajungă mesajul pe cât mai multe bloguri.

Regulile concursului:
1. postezi articolul de mai jos pe blogul tău
2. articolul trebuie neapărat să conţină un link către anunţul de pe FOTOPLAZZA pe postarea "Help me to find a nice family"
3. Dacă ai postat articolul la tine pe blog anunţă-mă la urmatorul link: http://linkxchange.serginiu.com/ . Poţi să-mi laşi mesaj cu un link catre blogul tău. NU LĂSA MESAJ pe www.serginiu.com
4. Concursul se va desfăşura până pe 31 August 2011
5. Premiul se va da doar dacă se vor aduna 100 de bloguri participante. Un link al fiecărui bolg va fi postat pe www.serginiu.com pe prima pagină până la sfârsitul concursului. Aşa că grăbiţi-vă; cu cât postaţi mai repede cu atât mai mult va sta link-ul dv la loc de cinste.
Fiecare blog va avea un numar de ordine.
6. Câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi folosind www.random.org. Voi pune o poză cu numărul câştigator."
M-aş bucura ca Pişcoţel să găsească o familie care să îl ia acasă şi să îl iubească!

boabe de porumb conservate

Folosesc porumbul boabe la mai toate salatele de iarna pe baza de maioneza si nu doar. Boabele de porumb sunt prietene bune si cu orezul si cu graul fiert si cu laptele si multe alte mancaruri de peste iarna. Singura problema e ca poate fi recolatat si conservat doar o perioada foarte scurta vara. Asa ca mi-am facut stoc de borcanele si m-am pus pe treaba. Si de data asta tot reteta Ioanei o folosesc:

Porumb conservat cu aspirina


Ingrediente: stiuleti mari de porumb crud, sare neiodata, tablete aspirina.
Mod de preparare: se alege porumb crud, in lapte, precum cel bun de fiert in timpul verii. Se curata de foi si de matase, care se aseaza pe baza unui vas. Se aranjeaza stiuletii in oala, cu foi printre ei si se fierb in apa cu putina sare, la foc mic, in vasul acoperit, timp de aprox 30 minute. Se curata boabele de pe stiulete. Se aseaza boabele in borcane curate (720 ml), astfel incat sa se ocupe ¾ din volum. La fiecare borcan se adauga 2 lingurite de sare si 2 tablete pisate de aspirina. Se toarna apa cat sa acopere boabele si sa ramana un spatiu gol de 2 cm. Se capseaza borcanele si sefierb la bain-marie timp de 30 minute de la inceputul fierberii. Se lasa sa se raceasca in oala in care au fiert. La borcane de 400 ml pun 1 lingurita rasa de sare si 1 aspirina.

pastai la borcane pe iarna



sursa foto: internet

 Am terminat de pus pastaile la camara. E primul an cand nu le congelez ci le pun la borcane. Dar mi-au placut atat d emulte cele mancate iarna trecuta la borcan incat am cerut reteta acelei doamne dragi de la care am mancat si am inlocuit gheata cu apa sarata.

Reteta Ioanei pentru  fasole pastai in apa cu sare


Ingrediente: 4 kg de fasole verde sau galbena; 2 linguri sare, apa
Mod de preparare: se aleg pastai proaspete, fragede, care se trec prin jet de apa rece si se taie capetele. Intre timp, se fierbe, intr-o oala de 5 litri, apa cu sarea. Cand clocoteste, se adauga pastaile, iar dupa 2-3 minute se scot la scurs. Se aseaza fasolea in borcane spalate si uscate, astfel incat sa ocupe cat mai bine spatiul din borcan. Se toarna apa in care au fost oparite legumele, astfel incat sa acopere fasolea, dar sa ramana 2-3 cm pana la gura borcanului. Se sterilizeaza conservele timp de 30 minute, cronometrand de la primul clocot. Se lasa sa se raceasca in cratita, apoi se duc la camara.Pentru siguranta, se poate pune cate o aspirina la borcanul de 800 gr.
Mazarea se face la fel, insa se fierbe bine (ca pentru mancare) si se pune sigur aspirina 1 pastila la borcan de 800 gr.

Multumesc mult pentru retete si nu numai....

"ca polenul florilor"

Mi-a placut sintagma cand am citit-o prima data. Imi aminteste de pungile de polen care mi le dadea bunicul. Nu imi placea sa inghit lingurita de polen dimineata. Nici macar amestecata cu miere. Nu as putea spune de ce. Dar le inghiteam pentru ca ma gandeam la ghemotoacele bazaitoare care alearga harnicute din floare in floare cautand firisoarele de polen pe care le aduna in micile grauncioare colorate. Si ce de nuante. De la galben pana la rosu aprins. Fara alb si negru. Doar culori ce simbolizeaza viata. Viata intre grau si maci. Intre nevoie si splendoare. Cu toata gama de sentimente dintre ele... Si acele culori amestecate duceau in ele estente datatoare de sanatate. Esente vitalizante. Si pentru ca sintagma am auzit-o prima data intr-o discutie despre carti, mintea mea analitica si logica a facut analogiile. Asa cum albinuta isi culege polenul din toate florile fara preferinte de culori sau spini asa gasim si noi cate o propozitie, idee sau imagine in fiecare carte citita. In unele doar o idee, in altele chiar mai multe. Nu o data mi s-a intamplat sa citesc o carte doar de placerea de a citi fara sa imi atraga atentia nimic deosebit ca mai apoi, in timp, sa imi amintesc o propozitie sau o idee ca raspuns la framantarile mele. Una din cartile de referinta a adolescentei mele a fost "Pe aripile vantului" Am citit-o pentru actiunea cartii, pentru imaginile evocate cu palarii si corsete. Am citit-o pentru ca mi-a placut Scarlett cu mofturile, ifosele si incapatanarea sa. Acea incapatanare care au facut-o sa mearga mai departe cand altii au capitulat dar si care i-a adus multa suferinta. Mult mai tarziu am constata ca propozitii ca "O sa ma gandesc la asta maine. Si maine e o zi..." m-au ajutat sa pot dormi atunci cand problemele ma copleseau ca o avalansa. Si mai mult m-au ajutat sa imi iau ragazul necesar pentru a ma detasa emotional si a gasi o solutie. Sau "Pamantul rosu al Tarrei imi da puterea" a fost o sugestie spre linistire atunci cand ma simteam desprinsa de tot si toate. Si tot de la Scarlett am invatat cum e sa alergi dupa o piatra colorata care ti-a fost refuzata lasand sa se piarda nestematele din jur. Cum e sa fugi dupa himere, idealuri si vise lasand viata cu frumusetile ei sa treaca pe langa tine. Si asta pentru ca se ghida dupa un sablon, o idee adolescentina pe care a uitat sa o readapteze nevoilor ei de zi cu zi....
Nu cred ca sunt intamplatoare cartile care imi pica in mana pentru ca nimic nu e intamplator pe lumea asta. Ci cred ca Dumnezeu imi scoate in cale o diversitate de forme si culori lasandu-ma pe mine sa imi aleg firisoarele de polen....
Ultimile carti care m-au "prins" au fost din seria "Cedrii sunatori ai rusiei" cu povestea Anastasiei. Si nu pentru ca cred tot ce scrie Vladimir Megre ci pentru ca forma in care sunt puse unele aspecte ale intelepciunii lumii sunt destul de usor asimilabile. Si de data asta mi-a atras atentia afirmatia "eu sunt pentru aceia pentru care eu sunt". Si asta pentru ca sintetizeaza atitudinea mea fata de cei dragi mie. Sunt acolo pentru ei cand au nevoie de un sfat, o vorba buna sau un umar pe care sa isi rezeme fruntea intunecata de griji si ganduri. Sau atunci cand au nevoie sa isi tipe bucuria. Si asta pentru ca imi face bine. Pentru ca ascultandu-i imi dau seama ca problemele mele sunt mici fata de ale lor. Ca suferinta nu are limite sau spatii si nu tine cont de sex, stare materiala, sau statut social. Ca nici in bucurie sau tristete nu ne asemanam. Fiecare simte in felul lui, cu intentitatea proprie si sensibilitatea proprie. Asa ca am invatat sa las deoparte ale mele si sa fiu acolo pentru cei care au nevoie de o incurajare sau de o alta parere. Idiferent de sentimentele mele, de iritabilitatea mea sau de sensibilitatea mea. Acestea isi gasesc raspunsuri si alinare in caminul construit cu drag pe baze solide de comuniune sufleteasca si mentala, de idei si convingeri impartasite de intelegere si respect reciproc.
Si spre surprinderea multora, chiar si atunci cand sunt iritata, cand cuvintele sau atitudinile celorlati ma ranesc, continui "sa fiu pentru cei pentru care eu sunt", chiar si pentru acei care m-au ranit daca au nevoie...

cautare

Dupa intamplarea urata din octombrie anul trecut, in incercarea de a depasi momentul, m-am cam risipit. Adica mi-am gasit tot felul de ocupatii in afara micului meu univers. Am sperat ca vorbind, cunoscand si citind durerea se va vindeca. Dupa atatea luni am reusit sa ma reintorc la vechea si inradacinata idee ca vindecarea vine din interiorul nostru si nu din exterior. Asa ca de cateva zile mangai chipul Maicii Domnului de pe goblenul meu cu mana sau cu acul si imi asez in ordine ideile dar mai ales sentimentele odata cu micile puncte colorate. Si confirmarile pe care le cautam in lumea mare si colorata a spatiului virtual vin din micul cerculet pe care il umplu cu ata colorata. Se pare ca am avut nevoie de mult prea mult timp si mult prea multa risipa de energie ca sa ajung la o concluzie foarte simpla: raspunsurile sunt intotdeauna in sufletul meu, acolo unde comunicarea cu Dumnezeu se face simplu, firesc si de multe ori fara cuvinte. Si, ca de multe ori pana acum, constat ca sufletul sau intuitia sau credinta (indiferent ce nume are) simte calea si adevarul intr-un timp de mii de ori mai scurt decat ii trebuie mintii sa gaseasca raspunsuri logice si confirmari scrise sau faptice. Si odata cu recunoasterea unui fapt simplu totul se schimba. Lumea ce imi parea in nuante triste de gri capata culoare, gradina care imi parea nereusita pare plina si bogata, curtea ce imi parea nearanjata capata culoare si tot ce era enervant pana mai devreme devine amuzant. Pana si celor care m-au suparat le multumesc din suflet. Pentru ca daca nu ma suparam ma risipeam in continuare in activitati sterile si inutile pierzand din vedere esenta: ca trebuie sa am incredere in Dumnezeu, in cel de langa mine si in mine....

cea mai veche amintire

Eram in clasa a sasea. Mama isi dorea mult sa ne mutam la casa. Ca o solutie de compromis pana gaseau ceva bun si ca pozitie si ca pret, un prieten de-al tatei ne-a prezentat unei vecine a lui, mai in varsta, sa ne facem o gradinuta in curtea ei. Imi placea mult zona. Era in cartier la bunicii de pe mama. Si aproape de biserica. Ma fascina acea biserica de cate ori treceam spre bunici. O curte mare si plina de pomi. Dar cel mai mult imi placeau preotii. Amandoi erau mai in varsta. Unul din ei locia in apropiere si era tare blajin iar celalat.... Locuia intr-o chilie la Episcopie. Era necasatorit. Ii placeau copiii si vorbea un pic altfe: taraganat si cu cuvinte noi. Mai tarziu am aflat ca era ardelean. Avea mereu ceva dulce prin buzunarele reverendei. Si in perioada aceea se gaseau mai greu dulciurile. In vacante, la tara, nu lipseam de la nici o slujba, dar in oras, la varsta aceea ajungeam mai greu. Asa ca a fost o bucurie pentru mine sa stau de vorba cu parintele in fiecare dupa-amiaza. Asa am aflat ca prietenul tatei picteaza biserici. Am fost un copil care nu punea intrebari ci incerca sa gaseasca raspunsurile singur. Si nu odata raspunsurile au fost stranii. De data asta intrebarile mi le puneam in legatura cu casuta albastra a lui nea Vasile. Acoperisul ei era plat si nu tuguiat si cu tabla ca a celorlalte. Apoi avea doua randuri de geamuri: unul langa trotuar cu geamuri inguste si lungi si celalat mai spre acoperis dar normale. Dupa cateva saptamani de enigme si intrebari a veni si ziua in care ne-a prins ploaia la gradina (pe mine si pe mama) si nea Vasile era acasa in timpul saptamanii. Si bineinteles ne-a invitat la el la o cafea. Ne-a primit sotia lui. Am intrat in casa iar ochii mei probabil se marisera de curiozitate in incercarea de a vedea totul. Asa am vazut scarile mari, late care uneau bucataria, si sufrageria mare de la subsol cu dormitoarele de la etaj. Privirea mi-a alunecat in sus spre scari si ... am vazut tavanul. Albastru si cu multi ingerasi pictati pe tavan. Proabil stateam incremetita de ceva minute cand am auzit vocea mirata a mamei:
- Hai, ce te-ai oprit acolo?
- Pai nu inteleg.... Eu am mai vazut ingerasii astia dar ma uitam direct la ei nu in sus.
Atunci am coborat ochii spre chipul mamei pe care se citea mirarea. Aceeasi expresie era si pe chipul lui nea Vasile si a sotiei lui. Nu mai tin minte care a vorbit primul:
-Nu se poate... Intr-adevar ai mai fost aici dar erai mica. Se spune ca nu iti poti aminti nimic mai devreme de 2 ani. Dar tu aveai .... doar...7 luni. Si erai in brate, deci priveai in sus de aia ii priveai direct.

ganduri de iulie

Vremea e obositoare. Trecerile de la cald in timpul zilei la racoare noaptea ma sfarsesc. Gradina nu e chiar cum am visat eu sa arate.... Am unele zone cu buruieni destul de mari, fasolea cataratoare nu are pe ce se catara din motiv de pamant foarte tare, morcovul a iesit un fir ici si colo iar ceapa e cam marunta... Dar una peste alta, la ce inceput de an am avut, stau binisor. Rosiile sunt mari si au inceput sa se rusineze... varza de toamna am pus multicica si s-a si prins (a doua tura ca la prima doar 2 fire din 30)... Castravetii sunt cam intarziati dar voi pune la borcane mai tarziu. Fasolea pastai a iesit bine si e frumoasa. Deja am o serie de borcane pe rafturi...
Iar curtea... arata binisor pentru primul an. Livada de pruni nu am reusit sa o aranjez anul acesta dar speram ca pana la toamna vom prinde un moment potrivit. Mai am si in curte zone care necesita inbunatatiri la primavara, zmeura de mutat de-a lungul gardurilor (am lasat-o gramada si e tare greu de cules)... Iar aleea de la poarta arata frumusel doar pe o parte.... Pe cealalta parte o voi mai aranja anul viitor.
De luni reincep operatiunea zugravit. De Craciun am renovat o camera, de Paste am renovat bucatarie iar acum urmeaza camera lui Matei (gletuita pe jumate din iarna) si holul. Speram sa nu ne ia mai mult de 2 saptamani si pana la Schimbarea la Fata sa aiba si casa o forma mai definitiva.....
Sunt incantata ca am gasit o solutie mai ieftina si mai practica de incalzit pe iarna (pe lemne bineinteles). Oricum era vorba de calorifere puse peste tot dar costurile unei centrale pe lemne erau destul de mari asa ca in primavara am gasit un semineu cu serpentina doar ca avea o putere cam mica -9kw- iar noi avem nevoie de minim 12kw pentru a incalzi tot. Pana la urma am fi pus un calorifer mai mic pe bucatarie in ideea ca se mai incalzeste de la gatit. Zilele astea am cautat pe net poate totusi gasim ceva mai mare si spre surpriza mea, sotul meu a gasit o soba cu plita cu serpentina de putere mai mare: 16 kw. Asta inseamna ca dupa ce ne tragem apa putem atasa si un boiler pentru apa calda. Si astfel cu un pret mai mult decat rezonabil (2.000 lei cu tot cu sistemele de siguranta si pompa de circulatie) speram sa rezolvam incalzirea intregii case si cu economie la butelie. Oricum fac focul pentru a incalzi asa ca, avand plita, o parte din mancare o fac la soba....

Si asa, incet, incet toate se aranjeaza in modul si la timpul potrivit....

Povestea cescutei

E o poveste pe care am citit-o cu ani in urma cand imi era greu. Cumva aceasta poveste m-a ajutat sa ridic fruntea si sa merg mai departe atunci cand nu vroiam decat sa o ascund in perna inundata de lacrimi...
Azi mi-am reamintit de ea in cautarea cuvintelor potrivite pentru a mangaia fruntea unei prietene.... Si cautand-o pe net am aflat ca a fost povestita de catre parintele Arsenie Boca..
O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie.
Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai.
Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.”
In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: “Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar el a zambit doar si a spus cu blandete:“Inca nu!”
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. ”Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: ”Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa .. “Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: ”Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft... am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! ”Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!”
Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data.. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am, insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma:”Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”
O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus:”Uita-te la tine.” Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!
El a vorbit bland: “Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.”
Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta SA voie.
Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.

Despre sarbatorile romanesti

De fiecare data cand scriu despre traditii si obiceiuri asociate diferitelor sarbatori de peste an ma aleg cu comentarii sa le spun "acide". Din pacate ne-am nascut romani. Urmasi ai dacilor. Daci, care conform descoperirilor arheologice si a istoriei (aia studiata in anii obligatorii de scoala) au trait aici inaintea altor popoare. Si dacii credeau intr-un singur Dumnezeu reprezentat de Zamolxe. Si mai credeau in divinitati "mai mici" care le ocroteau culturile, care aduceau anotimpurile, care protejau animalele si care le facea viata lor mai usoara. Crestinismul a ajuns pe aceste meleaguri, asa cum stim cu toti, adus de Sfantul Apostol Andrei acum o mie si ceva de ani in urma. Si in intelepciunea sa a asociat tuturor sarbatorilor existente la momentul acela sarbatori crestine. Nu pot crede ca a facut asta cu intentia de a "sterge" sarbatorile mostenite din generatie in generatie pentru ca crestinism inseamna iubire, toleranta, compasiune. Ci cred ca s-a facut aceasta asociere la vremea aceea si mai tarziu cand s-au pus bazele BOR din dorinta de a imbina credintele populare care oricum respectau principiile de baza ale crestinismului cu crestinismul in sine. Si cred ca s-a facut asta cu intentia de a da maretie spiritului dacic si crestinismului deopotriva, imbinandu-le.
Ce nu pot eu intelege e, de ce e nevoie sa stergem sute de mii de ani de istorie, traditie si suflet romanesc in esenta sa cand le putem imbina. Putem sa ne cinstim Sfintii si spunand povesti. Si nu neaparat cele scrise de Fratii Grimm ci cele ale noastre, ale lui Creanga si ale batranilor nostri. Si daca o sarbatoare marcanta in viata noastra s-a sarbatorit si inainte de Nasterea lui Isus, chiar daca a purtat un alt nume (uneori asemanator cu numele actual) nu inseamna ca isi pierde insemnatatea ci cred eu ca o intareste.
Isus spunea: "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc." (Matei 5:17)

Sfantul Ilie - Datini si obiceiuri

Obiceiuri de Sant Ilie
Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin - Sfantul Prooroc Iile. In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.
Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.
In perioada sa pamanteana Ilie a savarsit pacate, cel mai mare fiind uciderea parintilor sai la indemnul diavolului, pacate pe care le-a ispasit in moduri diferite si din aceasta cauza Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut in randul sfintilor si l-a urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de doi sau de patru cai albi inaripati. In cer, Sant-Ilie cutreiera norii, fulgera si trasneste dracii cu biciul sau de foc pentru a-i pedepsi pentru raul pe care i l-au pricinuit. Si, pentru ca dracii inspaimantati se ascund pe pamant prin arbori, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in trupul unor animale, Sant-Ilie trasneste naprasnic pentru a nu-i scapa nici unul dintre ei.
Ca divinitate populara a Soarelui si a focului, Sant-Ilie este atestat prin numeroase traditii, mai ales in mediile pastoresti.
In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca, in noaptea dinspre Sant-Ilie, visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.
In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.
Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.
Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.
De Sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.
Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sarbatori calendaristice, cuprinde si practici de pomenire a mortilor . Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea mortilor (Mosii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizeaza praznice mari.
Se credea si se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.
Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari "e mai cu putere la farmecele si vrajile lor".
Sant-Ilie marcheaza miezul verii pastorale, data cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Cu aceasta ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migala.
In vechime, se obisnuia ca in aceasta zi sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti de pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se organizau targuri de Sant-Ilie, iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre . In cadrul acestor manifestari, ce durau mai multe zile si erau considerate a fi bune prilejuri de cunoastere pentru tineri, atmosfera era insufletita de muzica si se facea comert cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte si produse agricole.
Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de Sant-Ilie de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei saptamani inainte de 20 iulie, pe strazile Falticeniului incepea sa se adune mozaic de lume si se auzeau strigatele si chemarile negustorilor rostite in polona, rusa, letona, ceha, germana, maghiara, turca sau araba. La balciul organizat cu aceasta ocazie ("Comedia din deal") veneau artisti de circ - acrobati, iluzionisti, inghititori de sabii, motociclisti ce evoluau la zidul si globul curajului - soseau parcuri de animale salbatice, erau montate scrancioburi de diverse forme si marimi, erau aduse teatre de papusi, roata norocului si multe alte atractii pentru curiosii adunati "pe deal". Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestari traditionale, si-a pierdut importanta, astazi incercandu-se revigorarea lui in cadrul Festivalului folcloric "Sezatoarea".

Sfantul Ilie
- nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).
- il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii - se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvantare si se impart de pomana.
- se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor.
- se duc berbecii la berbecar.
- daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.
- se tine "Targul de fete de pe Muntele Gaina" din jud. Alba. http://www.muzeulastra.ro

20 iulie - Covasna
Nedeea mocaneasca "Sant Ilie la romani" - la care participa si un grup de traditii populare din judetul Sibiu.

20 iulie - Sacele - "Targul feciorilor de la Sacele" - manifestare traditionala ce se organizeaza anual de Sfantul Ilie
Sacele - Sarbatoarea mocanilor de Sant Ilie - sambata si duminica in preajma zilei de Sf. Ilie, in Poiana Angelescu

20 iulie - Polovragi
"Nedeea de la Polovragi" - manifestare etnofolclorica si targ anual.

20 iulie - Falticeni
"Sezatoarea" - spectacol folcloric ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.

20 iulie - Bezdead, Gaesti
Targuri anuale ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.

NEDÉIE - Petrecere campeneasca populara de origine pastorala organizata de obicei cu prilejul unei sarbatori sau al unui hram.

articolul l-am copiat pentru a-l reda integral de pe: http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/datini-obiceiuri-sfantul-ilie-68766.html

planuri si planificari

Cu  ani in urma imi placea sa fac planuri. Si in special sa planific si sa ma tin de planificari. Pana in ziua cand totul s-a prabusit ca un castel din carti de joc. Apoi a venit perioada in care nu planificam nici macar ce fac in urmatoarea ora. Rar se intampla sa ma duc in bucatarie hotarata sa fac ceva anume. De regula deschideam frigiderul si incepeam sa improvizez. Incet, incet am revenit la planificari dar pe termen foarte scurt. (Ce gatesc maine? As vrea sa spal sambata.... Si cam atat.) La petrecerea de ziua lui Matei de anul trecut am planificat meniul cu o saptamana inainte. Apoi a venit focul. Care m-a facut iarasi sa traiesc clipa asa cum vine. Fara sperante, fara asteptari si fara vise.
Acum, de cateva zile goblenul ma atrage ca un magnet. Dimineatza la cafea, la pranz cand soarele e in putere dar mai ales seara cand toate sunt relativ asezate ma striga leaganul cu goblenul. Si odata cu goblenul incep sa "tes" vise. Nu sperante, nu asteptari ci vise. Visez la stari, la sentimente, la stabilitate, la monotonie. Cand scriu "monotonie" imi amintesc de toate revistele pentru femei care au clasificat-o ca fiind un aprig dusman. Pentru mine monotonia este linistea, confortul unor actiuni repetate de multe ori si care nu pot da prea mari suprize. Iar rutina asta zilnica da voie sufletului sa creeze. Si astfel se poate crea un camin cald, o atmosfera linistita in familie, siguranta si stabilitate. Un mediu relaxant in care armonia triumfa si sufletul zboara. Un spatiu de liniste unde mintea poate cocheta cu diverse teme iar sufletul poate experimenta frumusetea creeatoare....

laptele de mama

Am ajuns la volumul 3 din seria "Cedri sunatori ai Rusiei". Din pacate o vreme va trebui sa ma opresc aici din lipsa de ...carti. Dar m-a impresionat o povestioara despre Anastasia povestita autorului de un localnic.

Ana era o fetita de doar cativa anisori care traia cu bunicii. Mama, plecata la oras, dupa ce a nascut fetita a lasat-o in grija bunicilor pentru ca nu avea cu ce sa o creasca. Fetita era bolnava cu inima si era convinsa ca are inima defecta pentru ca nu fusese alaptata la san. Nu primise dragostea mamei prin laptele matern. Si asta pentru ca asa spusese doctorita cu halat alb care venise sa o consulte. Asa ca fetita isi ducea traiul in catunul parasit, de doar cateva case darapanate, asteptand sa moara. Singurul lucru pe care si-l dorea inainte de a muri era sa isi cunoasca mama. Era convinsa ca aceasta nu vine pentru ca ea e bolnava. Ca orice copil care isi asuma vina pentru tot ce se intampla in jurul lui. Anastasia o ia pe genunchi si ii spune cu sinceritate ca mama ei nu vine. Si nu pentru ca nu o iubeste ci tocmai pentru ca o iubeste foarte mult dar nu are bani sa ii cumpere un cadou si nu poate veni fara un cadou. Toti cei care au auzit discutia au considerat ca era de preferat o minciuna frumoasa in locul crudului adevar. Dar Anastasia o intreaba ce crede ca ar face-o sanatoasa. Copila ii pune ca a pandit tot felul de mame in timp ce isi alaptau copii ca sa inteleaga ce se intampla si ca e convinsa ca laptele de mama i-ar vindeca inima defecta. Atunci a luat-o in brate si a alaptat-o la san in ciuda varstei. In carte e descrisa gama de emotii de pe chipul fetei in timpul alaptatului si inevitabilul somn de dupa.
La un an localnicul s-a intors sa vada ce face fetita si daca mai traieste. Nu mica i-a fost surpriza cand a gasit o fetita care "renova" tot satul. Impreuna cu prietenul ei, un hasky siberian, a rindeluit, taiat si carat scanduri groase si a reparat podetele la fiecare casuta din sat. Prindea peste dimineata impreuna cu catelul si il dadea la schimb pentru vopsele cu care sa zugraveasca toate casele. Le luase la rand. Ajutata de o batrana din sat, certase pe toata lumea ca sa isi faca curat in curte si in dreptul curtilor ca satul sa fie frumos. Facuse papuci de casa si tot felul de decoratiuni in mica lor casuta si o pastra curata. Si mai cumparase (la schimb pe peste) material de rochie mamicii ei cand o veni. De ce? Ca mamica ei sa fie mandra de ea si de micutul catun si sa poata veni fara cadou.
Povestea e induiosatoare si ne arata cum o simpla schimbare de optica poate schimba un om, dintr-un bolnav ce asteapta sa moara intr-un ... invingator. Si toate astea facut din dragoste si cu dragoste. Atunci cand spui un adevar crud dar din si cu dragoste se pot deschide porti ale dragostei in sufletele oamenilor. Fetita se stia iubita si a putut face lucruri peste puterile si capacitatile ei animata doar de dragostea mamei. Aceeasi fetita care, atunci cand credea ca nu e iubita si lipsa mamei e o pedeapsa pentru faptul ca e bolnava, era o mica epava umana. Dar din fericire si-a gasit motivatia de a invinge: laptele de mama. In intelepciunea sufletului sau curat a gasit cheia de la poarta dragostei: laptele de mama.
Cati dintre noi nu asteptam sa "murim" convinsi fiind ca nu suntem iubiti sau ca ne meritam soarta? Si cati dintre noi reusim sa ne gasim "laptele de mama" pentru a merge mai departe iubind si daruind, infrumusetand cu dragostea noastra spatiul ce ne inconjoara?

ca un spectator

Poate din cauza varstei sau a experientelor acumulate am devenit un soi de spectator al vietii. Imi traiesc viata in coltisorul meu si privesc lumea pe ecranul calculatorului. In schimb nu ma uit la televizor. Toate stirile alea mi se par un spectacol prost regizat avand ca scop final pastrarea daca nu crearea unei stari "prapastioase" sau de tristete cronica. Dar pe monitor pot selecta la ce sa ma uit, ce mi-ar placea sau cu cine sa comunic. Si nu pentru ca as fi egoista cum spunea cineva ci pentru ca nu intotdeauna am dispozitia necesara. In schimb spectacolul din micul meu univers mi se pare fascinant. Oameni, povesti, intamplari. Imi place sa imi folosesc intuitia sau fantezia si sa atribui chipuri numelor din spatiul virtual. Sa descopar trasaturi morale la care sa pot atribui trasaturi fizice. Sa pot "etalona" imaginea despre acea persoana si sa descopar sentimentele care il anima, care il motiveaza dar mai mult decat atat sa descopar minunea sufleteasca din spatele mastilor. Si nu mica imi e mirarea cand intalnesc o fotografie si constat ca imaginea din mintea mea se apropie de cea din fotografie. Si sper ca nici cu profilul moral nu gresesc prea mult si ca la o intalnire "reala" sa pot pastra acea stare de confort afectiv care o ofera spatiul virtual.