Un moment de frumusete

 Sunt mereu in cautarea unor momente de frumusete. 

Fie ca sunt stropii de ploaie ce cad pe fereastra, fie ca sunt puisorii presarati pe gazon in jurul clostei fiecare moment e magic si nu dureaza decat o clipa. Mi-ar placea sa pot fotografia acel moment. Doar ca dupa ce l-am fotografiat, mi se pare scos din context si sec in comparatie cu ansamblu si energia momentului. Si nu doar acel mic tablou conteaza ci si cu cine il privesti. Iar aceste momente nu sunt complete daca nu sunt impartasite. Pozitia pisoilor la somn se poate schimba in clipa urmatoare, privirea capritei care se alinta fracandu-si botul de palma mea e greu de surprins intr-o fotografie. Sau poate nu stiu eu sa fac asta. Inca.

Dar mi se par magice astfel de momente si de fiecare data cand surprind un asemenea moment ma simt binecuvantata si mica in raport cu maretia naturii. Si astfel apare reconstința. Recunostință pentru toata magia pe care ne-o ofera natura. Recunoștință pentru natura cu posibilitatile ei nelimitate. Oricat se chinuie stiința sa explice anumite lucruri, sa descopere si sa aplice si in alte domenii magia naturii, ea ne surprinde mereu si mereu cu lucruri noi. La fel se intampla si cu universul uman. E nelimitat iar noi incercam sa il clasificam si sa il incadram in tabele, grafice si limite cand intuitia e singurul instrument de cunoastere, e calea prin care urmam firescul si magia. Ati observat ca cei ce stiu tainele diverselor stiinte nu se mai pot bucura de magia pura a manifestarii? E ceea ce ne spunea proful de plasma in facultate: pierdem magia padurii examinand scoarța copacilor. Sau cum se spune in popor: nu vedem padurea din cauza copacilor. Iar padurea e magnifica. Am surprins asta intr- o perioada de toamna cu drumuri saptamanale pe Valea Oltului unde am putut admira padurea ce se dadea in spectacol, cu schimbari de tonuri si nuante de la o saptamana la alta. Am surprins Cheile Bicazului, tot in drumuri saptamanale, iarna cand crezi că totul e alb si constant. Muntele e mai mult decat vesnicie si constanță, muntele e viata si trainicie, muntele e vesnic iar micile plante ce isi scot florile prin crapaturi de stanca ne invata despre gingasie, despre puterea firavului si forța delicatului. Putem invața privind in jur, puteam lasa natura sa ne invețe, putem sa traim frumos ieșind din capcanele lumii moderne pe care le numim generic facturi, credite, dar care, de cele mai multe ori, ne incatușeaza in griji si frici. Putem sa ne bucuram de viața si putem incepe sa o facem bucurandu-ne de mici momente pe care natura ni le ofera. 

„Recunostinta este cea mai sanatoasa emotie umana. Cu cat esti mai recunoscator pentru ceea ce ai, cu atat vei avea mai multe lucruri pentru care sa multumesti Universului.” – Zig Ziglar

Sa iti asumi responsabilitatea vieții tale

 E un indemn care se tot repeta prin cursurile de dezvoltare personala fie așa, fie „sa iti iei puterea inapoi”.  Dar oare ce să insemne?

Fiind o persoana responsabila de felul meu nu intelegeam de ce e ”inapoi”  pentru ca mie mi se pare natural sa fiu responsabila. Chiar si cand o decizie nu a tinut de mine si au luat-o alții, nu m-am lamentat si nici nu mi-am gasit scuze. Am incercat sa fac tot ce tine de mine in situația data. Poate si pentru ca de mica, am auzit scuze „cum sa nu fac asta daca ... (cineva) a spus/facut” sau „am facut pentru ca a zis ....(cineva)”. Crescand, mi se parea ca persoana se eschiveaza fie aruncând responsabilitatea in carca cuiva fie considerandu-se o victima („am fost nevoit(a) pentru ca...”). Așa ca mi-am asumat uneori si deciziile altora. O mai fac si acum. 

Si totusi ce inseamna sa iti asumi responsabilitatea propriei vieti?

Pe un site de psihologie am gasit urmatoarele raspunsuri:

• sa accepti faptul ca esti responsabil pentru ceea ce simti, gandesti, spui si faci
• sa accepti ca ai puterea de a decide drumul pe care vrei sa il urmezi
• sa iti descoperi sinele autentic renuntand la masca rationala defensiva
• sa constientizezi ca tu hotarasti felul in care vrei sa te simti in legatura cu orice eveniment sau actiune care te priveste
• sa constientizezi ca nu este sanatos sa depinzi de altii pentru a te simti bine in legatura cu tine
• sa iti protejezi si sa iti mentii sanatatea si bunastarea emotionala si fizica
• sa scapi de regrete, de sentimentul de vinovatie si de resentimentele provocate de trecut
• sa iti faci o autoevaluare cinstita pentru a-ti descoperi punctele forte, abilitatile, aptitudinile, virtutile, dar si slabiciunile si defectele.
• sa iti organizezi/imparti inteligent timpul pentru a avea parte de rezultate magnifice.

Iar ca situatii particulare ar fi sa nu ai nevoie de citarea cuiva care sa iti dea greutate vorbelor tale („e asa cum spun pentru ca mi-a spus ... - folosirea unui nume cunoscut sau a unei functii care sa certifice), sa nu faci comparatii si etichetari de genul „inferior” sau „superior” pentru ca fiecare pe felia lui are ceva de oferit si poti invata si de la persoane fară rezultate spectaculoase, dar bune in domeniul lor fie prin studiu sau experiență si sa nu iti etalonezi parcursul pe nivele pentru ca viata se traieste pas cu pas eventaul in etape dar in nici un caz pe nivele si uneori mai facem si pasi inapoi pentru a avea o perspectiva mai buna.

In concluzie sa iti asumi responsabilitatea vietii tale inseamna sa iti stabilesti obiective clare si realizabile in conformitate cu resursele de care dispui, sa iti urmaresti scopurile fara sa ii ranesti pe ceilalti, sa nu dai vina pe altii nici pentru esecuri nici pentru realizari, sa fii constient de trasaturile tale si sa le exploatezi astfel incat sa devina calitati si nu defecte, sa fii constient de ce poti si de ce nu poti si sa gasesti motivațiile si actiunile necesare pentru a face si ce credeai imposibil si sa te privesti obiectiv. 

Sa fii responsabil inseamna sa nu te rusinezi sau sa te invinovatesti de esecuri doar sa le analizezi obiectiv pentru a sti ce poti face altfel data viitoare. 

Sa iti asumi responsabilitatea vieții tale inseamna sa inveti din greseli si sa te bucuri de succes doar pentru tine si nu in raport cu ceilalti. 

Sa iti asumi responsabilitatea vieții tale inseamna sa traiesti frumos indiferent ce buget ai si sa iti exploatezi resursele (de timp, de bani etc) astfel incat sa la final de zi/saptaman/luna/an sa privesti in urma si sa iti placa de tine.

Odata ce devii constient ca responsabilitatea vietii tale iti apartine in totalitate si ca tot ce traiesti acum e rezultatul propriilor tale decizii de mai demult, vei sti sa iei cele mai potrivite decizii pentru bunastarea ta fizica, emotionala si mentala din viitor.

Bucurii de duminică

 O duminica minunata. E cald si liniste ca o dimineata de iulie. 

 In mintea mea inca nu s-au ordonat toate astfel incat sa fiu eu linistita. Am invatat in schimb sa iau fiecare zi asa cum vine, cu bucuriile si provocarile ei, si sa las gandurile cu nemultumiri sa treaca, fara sa le acord importanta. Adica nu am reusit sa fac ceva ce era pe lista dimineata? E ok, se muta pe lista de maine. Si maine e o zi... Nu imi place cum a facut cineva ceva? Pun un „dar” si adaug ceva ce mi-a placut. Imi trece un gand critic la adresa cuiva? Același „dar” si o lauda. Si tot asa... 

Apoi am mai invatat sa imi acord timp dimineata sa imi beau cafeaua in liniste si sa imi setez ziua cu bucurie si recunostința. Am inceput sa postez in grupul de FB dedicat blogului o rubrica „stropul de recunostința din cafea”  asa ca daca va intereseaza va astept si acolo cu recunostințele voastre: https://www.facebook.com/groups/primazi. Imi doresc sa fie un loc in care sa reinvatam impreuna si una de la alta sa privim viata prin ochi de copil. Sa nu mai privim inainte cu grija si ingrijorare ci cu bucurie si curiozitatea de a vedea ce ne rezerva ziua de maine, saptamana viitoare sau anul urmator.

In alta ordine de idei ieri am inceput cursul de coaching. Si prima zi a fost extrem de interesanta. Dar sa va spun ce este coachingul in primul rand. Explicatia din curs data de Alina Șutu a fost ampla si frumoasa iar discutia a fost lunga si interesanta, dar pe scurt:

Si ca sa fie mai simplu s-a folosit o metafora foarte interesanta:

 

Mi-a placut, ca in fiecare curs al Alinei, modul clar si concis in care explica, mi-a placut ca se lucreaza si practic si chiar de la primul curs. Ieri, de exmplu, am invatat tacerea si ascultarea. Aveam impresia ca nu prea stiu sa tac dar m-am incadrat oarecum in timpul alocat. Colegele de curs sunt uimitoare, fiecare cu povestea ei si cu zambetul ei:

un moment din curs

Si cum dupa o bucurie mai vine una, am avut una de dimineata in gospodatie: o closca si-a coborat din pod 14 puisori pufosi. E o gaina care imi face supriza asta cam de 2 ori pe an si e destul de batrana, are vreo 6 ani.

Si un crin galben si-a deschis cupa de dimineata:

Cam atat de la mine... 

La voi, ce bucurii ati avut in saptamana ce tocmai se incheie?

Bucurii

Postarea e despre cum reactionez la emotia bucuriei. In general reactionez cu intarziere la orice emotie. Am nevoie de un timp in care sa imi identific emotia si sa o gestionez. De cele mai multe ori asta ma ajuta. Mai ales cand emotia e mai joasa. Intai rationez, actionez si abia apoi imi dau voie sa simt. Am facut asta atatia ani, incât acum o fac fara sa imi dau seama. Uneori emotia, daca e prea puternica, apare dupa cateva zile. Iar alteori dupa doar cateva minute. Cand sunt suparata ma retrag eu cu mine până cand furtuna trece. E tot o obisnuinta dar nu stiu cand s-a format si de ce. Fie ca nu vreau sa ma vada cineva suparata, fie nu vreau sa ii incarc pe altii cu problemele mele, fie pur si simplu vreau sa imi „diger” in liniste emotiile, cert este ca nu vorbesc o vreme despre asta. Nu neaparat ca o ascund doar ca nu vreau sa o impartasesc pana cand nu am analizat eu situatia si emotiile aferente. Nu e neaparat bine pentru ca uneori ma surprind emotii extrem de vechi care inca nu au fost „digerate” si probabil care imi asigura multe din blocajele din viata mea. In schimb, cand vine vorba despre bucurii, as vrea sa le impartasesc cu toata lumea, as vrea sa vad pe toata lumea la fel de bucuroasa cum ma simt eu. Doar ca fiecare e cu viata lui, cu emotiile lui iar bucuria mea in loc sa se multiplice, se stinge cu fiecare impartasire. Uneori ma gandesc ca nu stiu eu sa impartasesc dar lucrurile sunt mult mai simple: acea bucurie e incununarea multor emotii (asteptari, sperante, visuri) si multor actiuni precum si multa munca pentru a ajunge la ea, iar atunci cand o impartasesc nu am cum sa ii adaug si acea incarcatura adunata in timp asa ca ea ramane o actiune si atat.

Citisem candva o poveste despre o batrana care avea 2 fii: unul avea un atelier de sandale si unul de umbrele. Batrana era mereu tristă si plansa. Atunci cand a fost intrebata de ce e plansa si trista mereu a raspuns ca atunci cand e soare plange pentru baiatul care face umbrele pentru ca ii merge prost, iar atunci cand ploua, plange pentru baiatul care face sandale pentru ca nu mai are vanzare. 

Privind in jur cred ca toti facem aceasta alegere: preferam sa plangem si cautam mereu pretexte pentru a o face, decat sa cautam motive pentru a ne bucura. Si uneori, chiar si cand avem motive de bucurie, daca nu avem motive de suparare, le inventam ca sa ramanem in acea stare de nemultumire continua. Am senzatia ca bucuria ne sperie fie ca nu suntem obisnuiti cu ea, fie ca ne e teama de ea. Cum sa ne fie teama de bucurie? Pai ne e teama de ce poate aduce bucuria: gelozie, invidie, rautate. De ce? Pentru ca suntem dependenti de reactia celorlalti, pentru ca am crescut cu „ce o sa zica lumea?” Pentru ca nu stim sa admiram si sa ne inspiram din reusita celuilalt, am fost educati doar sa criticam orice reusita pentru ca daca o anulam avem impresia ca ne vom simti noi mai buni. Din pacate la un nivel constient sau inconstient toti facem asta intr-un fel sau altul (mai evident sau mai subtil) asa ca asta vom vedea si la ceilalti. Si cum judecata atrage judecata, ne tregem in jos unii pe altii in loc sa ne sustinem si sa ne bucuram de viata.

Ma educasem (de voie sau mai de nevoie) ca in spatele fiecarei bucurii sa caut responsabilitatile cu care vine, pentru ca trecerea la o alta etapa vine cu responsabilitati noi. Si asta nu e rau pentru ca odata identificate acele responsabilitati inseamna ca voi fi mai buna maine decat am fost ieri. Dar oare cum ar fi sa ma bucur azi, sau cat mai mult si apoi sa identific responsabilitatile, fie maine, fie pe parcurs? Deci reinvataț sa ma bucur, sa imi iau ragazul de a ma bucura inainte de a fi responsabila. Cum ar fi sa ma bucur fiind responsabila? pentru ca cele doua emotii nu se exclud, ci chiar se completeaza. Daca responsabilitatea vine insotita de bucurie, treaba iese mult mai bine.

O gramada de treaba cu emotiile astea, dar imi place eliberarea care apare pe masura ce le vad, le inteleg si le ordonez. 

Jurnal saptamanal

 A fost o saptamana aglomerata, cu canicula si ploi, cu leneveal si raceala, cu satisfactii si lectii.  

Mai am o saptamana pana incep cursul de coaching iar provocarile vin avalansa. Sunt multe emotii ce ies la suprafata si imi tulbura linistea si bucuria cu care as vrea sa intampin inceputul lunii august. Pe de o parte imi doresc ignoranta si linistea aparenta in care toate emotiile stau pitite in sertare incuiate ca eu sa ma pot bucura aparent de toate evenimentele iar pe de alta parte imi doresc sa deschid toate sertarele si sa fac odata curatenie ca sa ma pot bucura din tot sufletul de tot. Zilele astea am stat la povesti cu o doamna draga, o prietena, o doamna ce am cunoscut-o intr-un curs prin toamna si cu care am pastrat legatura pana am devenit prietene online. Nu vorbim foarte des dar cand o facem, discutia e profunda si vindecatoare pentru amandoua. E acel gen de prietenie din care fiecare iese castigat, chiar daca mai glumesc cu „de data asta e despre mine/tine”, indiferent despre cine este, amandoua suntem castigate. Cumva mi-a oferit o noua perspectiva a furtunilor mele emotionale, o imagine completa a puzzle-ului pe care eu nu reusesc sa il completez. Pentru ca intrebarea lansata cu mai bine de o luna in urma era „de ce acest curs imi provoaca furtuni emotionale?” in timp ce multe altele facute le-am privit cu o curiozitate copilareasca, apar variante de raspuns posibil din diferite locuri. Eu nu am de facut decat sa le verific daca sunt cele corecte sau doar variante partiale pe care sa le integraz intr-un raspuns mai complex. Procesul de verificare in sine duce la alte parti din raspuns. 

Cum spuneam, vremea a fost amestecata, caldura m-a tinut in casa la pranz si treaza noaptea in timp ce ploaia a adus racoarea si noroiul (partea cea mai frumoasa a locuitului la tara). Legumele cresc, deja ma gandesc sa conserv castraveti in timp ce rosiile curatate isi arata roadele (verzi inca). Zmeura chiar si-a facut de cap cu fructele (culeg cca 3 kg/zi) ca si cum ar vrea sa compenseze recolta slaba de anul trecut. Murele pline de floare au inceput sa renunte la petale pentru a ne arata bobitele marunte si verzi inca. Probabil pe la finalul saptamânii viitoare voi face prima tura de dulceata.

Caprita mica, Iza, e nedumerita de ce sta in camera ei, separata de celelalte capre, de cateva zile si o pupa pe mama-capra prin gard, in timp ce Viviana (vitica) care deja a facut 6 luni e foarte alintata. Lipsa lapticului si prezenta capastrului e o mare provocare si pentru ea. Pisoii mici sunt la faza de „adolescenta” adica desirati, slabi si obraznici. Experimenteaza orice dar mai ales cataratul in copaci, marul din fata casei fiind preferat si mereu incarcat de pisici.

Curtea e la fel de vreiste ca si gandurile mele. Chiar daca imi gasesc scuze ca am fost ocupata cu gradina sau cu altele, adevarul e ca imi lipseste ordinea din suflet si din minte iar asta se vede in jurul meu. Normal ca primul pas sunt listele, acele liste in care trec tot ce am de facut, le grupez pe categorii si apoi le repartizez pe zile. Imi doresc ca urmatoarele doua saptamani sa le dedic activitatii de „ordonare” atat a gandurilor cat si a spatiului din jurul meu. In acelasi timp regandesc fisierul de venituri si cheltuieli folosind informatii capatate in ultimul curs finalizat pentru a se plia mai bine nevoilor familiei. 

Chiar daca unele din catile de pe noptiera nu sunt finalizate, sau sunt pe pauza, sau stau acolo pur si simplu pentru ca ma mai intorc la ele, azi am inceput o noua carte pentru a aprofunda o tema ce a iesit la suprafata de curand:

Fiecare dintre noi l-a experimentat macar o data in viata, intr-un anume context, iar eu am nevoie zilele astea sa il inteleg ca sa il pot recunoaste si sa il pot trimite in vacanta cand e cazul.