Jurnal saptamanal - 24/52

 O noua duminica.

 E „duminica tuturor sfintilor” si zicea un parinte aseara ca in fiecare din noi e un sfant nedescoperit. Mi-a placut ideea asa ca am dezvoltat-o ca venim de la Doamne Doamne curati si luminosi, apoi aplicam tot felul de straturi „sociale” incat, uneori nu ne mai vedem nici noi pe noi de sub ele. Nu mai stim cine suntem, spre ce ne indreptam. Ca o gluma as zice ca sa avem ce da jos dupa o anumita varsta, sa nu ne plictisim cam dupa ce ne pleaca copiii de acasa...

Saptaman trecuta a fost una incarcata. Pe langa examene si scoala am reusit, cu ajutor, sa terminam de asezat gradina de rasaduri. Am mai reusit si sa golim fantana de vreo 2 ori la udat. In acest weekend m-am ocupat de ordonat un pic casa. Inca nu e adusa la normal dar e mai bine decat era. Programul de curatenie saptamanala e inca insuficient pentru cate sunt de facut. 

In bucataria de vara, sticlele de sirop de menta si o parte de sirop de trandafiri stau aliniate in asteptarea etichetelor. O portie de sirop e inca in oala si asteapta sa fie pusa in sticle. O gramada de borcane cu petale de trandafiri sunt in frigider fie pentru a se transforma in dulceata fie in sirop intr-un viitor apropiat. Si capsunile au poposit in pungi in congelator in timp coacazele au inceput sa se innegreasca. Cand prind un pic de timp liber ar trebui sa verific si agrisele cat de coapte sunt in vederea unei portii de dulceata de fructe de padure dar cred ca o voi face in vacanta. Mai am in plan o tura de dulceata de nuci verzi daca ma incadrez cu timpul zilele astea.

In curte iarba trebuie cosita iar. Mana Maicii domnului ne invaluie seara cu mirosul ei. Luminita Noptii a deschis o prima floare gingasa si galbena. Tradafirii au explodat de culoare si miros.  Cele doua clematide din fata geamurilor de la dormitor au inebunit de flori. Mai intai a fost cea aproape neagra si de doua zile s-au deschis si cea obisnuita, mov-deschis.

Temperaturile au fost mai de sezon adica destul de ridicate peste zi si mici peste noapte. Imi place racoarea noptii care te invaluie si te trimite in casa la caldura. Imi place si dimineata, cand caut pilota sa ma cuibaresc in ea. E o stare de care am nevoie zilele astea. Saptaman cuutoare se anunta cu vreme amestecata:

Sunt mai obosita decat ma asteptam la finalul acestei sesiuni. Si cred ca si mai sensibila. In ultima vreme am tot fost acuzata de diverse chestii. Cum ca as fi dominatoare, ca incerc sa controlez totul in jurul meu, ca umilesc, ca ma dau mare, ca sunt lingusitoare, ca nu stiu de gluma. La inceput m-am retras si m-am uitat in „curtea mea” sa vad daca ceilalti au dreptate. Apoi am intrebat pe cei care ma cunosc daca e posibil sa fiu asa. Am luat in calcul si posibilitatea de a lucra la mine in directia unei schimbari in acele directii in care mi s-a aratat. Am zis ca e ceva in neregula la modul in care transmit. Si daca tot vorbesc prin cursuri despre oglinzile eseniene le-am luat la rand. Recunosc ca am fost un pic afectata de remarcile auzite asa ca am lucrat serios cu mine. Apoi am intors „oglinda” si am privit spre oamenii care le-au facut. Despre control, dominatie si umilire a vorbit cineva care chiar incearca sa controleze totul, sa domine chiar umilind daca altfel nu reuseste sa obtina ceea ce isi doreste. Si vine dintr-o nevoie foarte mare afectiva, dintr-o dependenta emotionala cauzata de o rana de respingere. Am evitat sa intru in conflict, am inteles si am dat spatiu sperand intr-o relatie viitoare bazata pe respect reciproc. Despre lingusire a vorbit cineva cu o rana de nedreptate foarte mare. O persoana careia i se pare nedrept si faptul ca cei din jur exista. Nimic nu ii place si totul i se pare a nu fi corect. Si a plecat de la faptul ca eu fac complimente atunci cand chiar imi place ceva. As vrea sa zic ca le fac gratuite dar de fapt scopul e sa obtin un zambet pe chipul celuilalt. Uneori imi iese, alteori nu, dar sunt perseverenta. Nu m-am uitat la explicatia lingusirii dar daca e legata de a obtine un beneficiu atunci pot spune ca e lingusire ca sa vad lumea zambitoare. Despre povestea cu „dat mare” cred ca e mai mult de scris. Pentru ca si aici e interpretabil. Deoarece valoarea mea principala e respectul e posibil sa intru in defensiva cand respectul nu exista. Mai exact e posibil sa povestesc ca nu sunt chiar proasta atunci cand sunt luata de proasta. Dar e o forma „draguta” de a atrage atentia asupra modului de relationare. La fel de bine e posibil sa ating rani ce se cer vindecate atunci cand impartasesc bucuria mea. Ideea e ca o fac din bucuria de a impartasi si nu din nevoia de a demonstra. De fapt aici mai e o situatie, atunci cand sunt nesigura pe mine (am avut program pe sindromul impostorului tocmai pentru ca am lucrat cu el si sunt momente cand descopar forme subtile ale lui), povestesc pentru a vedea reactiile din jur. Nu i-as zice chiar validare ci doar feedback pentru a ma asigura ca ceea ce fac e bine. E posibil ca si aici sa existe o alta interpretare a celor din jur. Asa cum si acum,  aici, cei ce citesc ce am scris ar putea interpreta in fel si chip cand de fapt intentia a fost sa ma lamuresc eu cu mine si sa arat modul in care lucrez pe o situatie de acest gen. Asta nu inseamna ca nu voi fi atenta la mine pentru a vedea cand si cum apar astfel de interpretari. 

Sa avem o saptamana cu multa bucurie si liniste sufleteasca!

Jurnal saptamanal - 23/52

 Trece timpul. Inca o zi si inca o saptamana, inca o luna si acusi vin sarbatorile de iarna... 

Saptamana abia incheiata a trecut fulger intre activitati la scoala, activitati in curte si examene. Serile au fost lungi cu invatat in timp ce zilele au fost un iures. Am trecut de la seri in care faceam focul la nopti cu geamul deschis de pe o zi pe alta. 

Prima serie de 5 examene am trecut-o, zic eu cu bine. Mai dureaza pana apar notele dar important e ca am stiut. Mai am 3 examene saptamana viitoare si apoi inca unul la modulul pedagogic pe 19 sau 20 iunie.

La scoala ne pregatim de final de an ceea ce implica curs festiv, serbare si banchet. Emotiile sunt mari, se mai lasa cu lacrimi din cand in cand dar per total sunt copii nazdravani si frumosi. Cumulat cu caldura, nevoia lor de a iesi afara, mirosul de vacanta si emotiile despartirii, reusesc sa fie un cocktail naucitor uneori.

Prin gospodarie lucrurile sunt intarziate. Abia acum ne ocupam de rasaduri printre timp. Trandafirii de dulceata imi ocupa fiecare seara pentru ca au inflorit ca nebunii si trebuie culesi zilnic. Deocamdata am facut doar o portie de sirop, restul petalelor stau cuminti in borcane in frigider. Capsunile ne coplesesc si ele cu roadele rosii si dulci. Am improvizat o prima inghetata doar din capsuni, smanatana si un pic de zahar. In solar pandesc primii castraveti cand vor fi buni de cules pentru ca inca sunt mici si sper in fiecare zi ca vor atinge dimensiunea potrivita. Au aparut si primele rosii dar inca sunt mici si verzi....

Iar in curte, mai ales seara, se impleteste mirosul bujorilor cu cel al trandafirilor de dulceata. Aseara s-au adaugat nuante suave si discrete de la primele flori ale „Mainii Maicii Domnului”. Crinii inca isi cresc bobocii ca si Luminita Noptii.

Jurnal saptamanal - 22/52

 E duminca, e soare, e 1 iunie!

Ultima saptamana a lui mai a fost cu ploi multe. Abia pe joi s-au mai linistit iar vineri a iesit doarele. 

Doua zile cu soare, doua zile in care am incercat sa ordonam curtea ce incepea sa semene a jungla din cauza ierburilor crescute mari. 

Pe langa tunsul ierbii, am curatat un strat de flori si am plantat si semanat flori de vara, am facut un fel de suporti la trandafirii de dulceata din fata casei, am instalat cortul si masa din fata bucatariei de vara dar si doua zone cu umbrele pentru cafea si stat la povesti. 

Micile proiecte ce erau doar pe hartie pana acum incep sa se vada prin curte. Pe cele mai mari le lasam pentru luna august cand e mai mult timp. Asta pana se mai usuca un pic si putem intra prin gradini.

Am mancat si primele capsuni, mai mult crude decat coapte dar dulci pentru ca sunt de la noi din curte, iar bujorii si garofitele umplu curtea de miros. Pe seara am simtit mai mult trandafirii de dulceata ce si-au deschis primele flori.
Mirosul de iarba taiata e cel ce imi aminteste cel mai mult de vara. E un miros proaspat care ma duce cu gandul la copilarie, la bunicul meu, la vacanta si la un soi de libertate: fara telefoane, fara ceas, doar eu si natura. 

De astazi sunt oficial in sesiune iar maine am primul examen. De fapt voi avea examen in fiecare zi saptamana viitoare apoi cu 1 sau 2 zile intre ele. Pe 20 iunie e ultimul si e si ziua in care se termina scoala.

Jurnal saptamanal - 21/52

 A mai trecut o saptamana si suntem mai aproape de luna lui ciresar. 

Un ciresar fara cirese anul asta din cauza ingheturilor tarzii.

A fost o saptamana cu evaluare nationala la scoala si cu teama ca nu ma voi descurca. Am preferat sa stau mai mult pentru a face totul cu atentie si a termina tot ce a fost legat de evaluare pentru ca saptamana viitoare sa am timp de citit/invatat. Asa ca in curte/gospodarie am facut si mai putin. Si totusi am reusit sa facem suportii la trandafirii de dulceata din fata casei care sunt plini de flori.

In plus, am cules si adaugat cimbrisorul in borcanele cu muguri de brad pusi la macerat in zahar. Am cules ceva soc pus deja la uscat si am cules menta pentru sirop. Anul asta am adaugat si un pic de colorant alimentar verde in siropul d ementa. Inca nu l-am pus la sticle sa vad ce a iesit dar promit poze.

In curte mi-au inflorit macii decorativi - mari, portocalii si dantelati alaturi de bujorii bogati si parfumati. Iasomia e mai timida si a deschis doar cate o floricica pe ici pe colo in schimb trandafirii marunti cataratori isi tin cu greu bobocii grei. Aveam de gand sa ii ajut cu fire de sustinere pe scheletele metalice dar nu stiu cat imi va da voie ploaia. 
Zona capsunilor e destuld e impartita intre florile mari si albe si fructele mici si verzi ce cresc in ritmul propriu pentru a ne bucura de fructele rosii si zemoase mai tarziu. Doar agrisul e cam suparat ca nu am avut timp sa il scot din buruiana ce ii tine umbra. In ciuda supararii, fructele verzi si rotunde incep sa se vada. 

Gradina de rasaduri inca este neagra de suparare pentru ca vremea nu ne-a permis sa o aranjam pentru spectacolul verii. Asteptam vreme mai buna ca sa ne ocupam si de ea.

Urmeaza o saptamana cu ploaie si temperaturi mici.

Jurnal saptamanal - 20/52

 Am cam lipsit pe aici.

 A fost o perioada aglomerata atat fizic cat si emotional. In ultimile zile am lipsit si de pe grupurile private pentru ca am simtit nevoia de liniste. Inca mai simt nevoia asta. O nevoie de a ma distanta de tot si de a privi in interiorul meu. Nu stiu daca evenimentele de la scoala m-au impactat atat de tare sau poate provocarile de acasa dar cert este ca am nevoie sa fiu eu cu mine. Am multe restante ce trebuie aduse la zi, am multe sarcini nerezolvate si ramase in urma iar saptamana care urmeaza e destul de solicitanta. 

In mare, in gospodarie am terminat cu semanatul, au ramas fasolea si bostanii, dar sa se incalzeasca un pic. Vremea a fost destul de rece. Rasadurile sunt pe lista de asteptare dar depind tot de vreme. Salata din solar si spanacul sun supergustoase dar e timp sa le recoltez si sa inlocuiesc cu seminte de rosii cherry. Doar jungla de buruieni din curte imi da dureri de cap pentru ca cresc repede de la ploaie iar eu stau prost cu timpul.

Animalele mici cresc vazand cu ochii de la o zi la alta in timp ce cerealele din magazie scad vazand cu ochii. Micile proiecte de constructii din gospodarie prind forma doar pe hartie deocamdata tot din lipsa de timp si de vreme buna.

Si peste toate vine si sesiunea la facultate. Pana pe la mijlocul lunii iunie totul e putin pe pauza sau printre picaturi. 

Mai e  putin....

Jurnal saptamanal - saptamana 16/52

 A trecut si saptamana mare intr-un iures de treburi si emotii. Genunchiul drept mi-a pus frana serioasa atat fizic, pentru ca nu m-am putut misca cum mi-am dorit dar si emotional pentru ca mi-a creat o stare de frustrare pana in pragul unei crize de nervi. Am cautat in dictionarul bolilor si am gasit mai multe directii posibile plecand de la rigiditate si „ingenunchiere”. Le-am luat la rand si astazi pare ca s-a mai diminuat durerea. 

Dar sa revenim la saptamana ce abia s-a incheiat. 

La scoala a fost cu provocari. Unul din copii a inceput sa povesteasca acasa provocarile pe care le are in clasa de multi ani. Mamica, pe drept panicata, i-a scris doamnei director care, firesc mi-a adus la cunostinta. Asta a fost luni. Am stabilit sa ma vad cu mamica miercuri. In cele doua zile am trecut prin toata gama de emotii. Pe de o parte nu intelegeam de ce mamica a scris acum, cand copilul a devenit mai curajos si mai sigur pe el iar situatia semnalata nu prea mai exista, pe de alta parte aveam sentimentul de esec pentru ca  la nici o o luna jumate de cand sunt acolo au aparut „probleme”. Marti seara am primit un mesaj de la mamica prin care imi explica ca abia acum a aflat de situatie, de cand copilul e mai sigur pe el si a vrut sa se asigure ca situatia nu se va mai repeta pe viitor. Mesajul a fost foarte frumos, dar pana nu am discutat cu mamica nu prea m-am linistit. Mi-a placut mult mamica, modul in care a abordat problema si m-a impresionat povestea ei, care a limpezit cumva situatia. Banuiam ca pe langa emotiile puternice ale copilului exista si o perceptie proprie a lucrurilor si chiar aveam nevoie sa ascult si versiunea mamei. Daca in relatiile cu adultii am sentimentul ca ajung la sufletele lor care sunt fragile si pretioase, macar stiu ca au puterea de a alege pentru ei, cand e vorba de copii sunt mai atenta pentru ca fragilitatea sufletelor lor e mult mai mare si ei cred tot ce le spui neavand inca un filtru personal asa ca  resimt responsabilitatea mult mai mare. La clasa, pe langa orele obisnuite ne-am facut timp si pentru activitati specifice sarbatorilor iar asta a adus un val de entuziasm. 
Acasa a fost pe repede inainte totul. Curatenia in prima parte a saptamanii, atat cat a fost timp si cat sa simt ca vin sarbatorile iar mancarea in ultimile 2 zile. Nu am facut multa ci doar cat sa marcam sarbatoarea si sa nu gatesc in zilele de sarbatoare.

Am ajuns si la Denia de vineri unde m-a bucurat prezenta copiilor in numar destul de mare. Din pacate , seara a fost umbrita de lipsa de respect a unei persoane. Asa cum stiti, respectul e una din valorile mele de baza si respect pe toata lumea in primul rand ca om si apoi ca varsta, studii si ce criterii or mai fi. Asa ca uneori ma uimeste lipsa de bun simt elementar a unor persoane care cred ca le stiu pe toate mai bine decat acea persoana care a studiat intr-un domeniu. Sa intrebi tu, care n-ai nici o legatura cu acel domeniu, din ce carte a citit ca se face un anume lucru intr-un anume fel si cand a fost facuta cartea pentru ca nu corespunde cu ce ti-a zis tie cineva sau ce ai vazut in alte locuri, e greu de etichetat. Si asta intr-un loc in care comportamentul ar trebui sa fie guvernat de smerenie. Am incercat sa ignor atat situatia cat si persoana care nu e la prima „abatere” de la bun simt, respect sau politete. Se pare ca atat poate. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

In alta ordine de idei, vreme a fost frumoasa dar cu vant toata saptamana. Asta a fost bine pe de o parte, pentru rufele s-au uscat repede si au capatat acel miros de vant si proaspat. Ne-a parasit abia sambata parca stiind ca avem nevoie de o seara linistita de paste.

In gospodarie, tineretul a crescut asa ca fiecare puiut a trecut la tarcul lui reducand consumul de lapte , deci in frigider au aparut portii frumusele de cas si branza proaspata.

Cu toata nebunia si provocarile din Saptamana Patimilor, am reusit sa ma bucur in liniste si cu multa recunostinta de primele zile de sarbatoare.

Urmeaza o saptamana de vacanta in care imi doresc sa ajung la zi cu temele de la facultate si sa mai citesc din cursurile restante... Dorinta de a citi si ceva ce nu are legatura cu psihologia sau dezvoltarea personala o depozitez bine pentru vacanta de vara.

O saptamana Luminata cu bucuria celor dragi aproape sa va dea Dumnezeu!

Jurnal saptamanal - 15/52

 Ssaptamana ce a trecut, ca si precedenta a fost o saptamana in care vremea si-a facut de cap. Noaptea a fost iarna in timp ce ziua parea a fi primavara. Daca in saptamana 14 iarna s-a manifestat prin temperaturi joase si vant, saptamana 15 a fost cu ninsoare si zapada depusa. Am avut zile in care am inceput ziua prin a da zapada de pe masina sau a razui gheata de pe parbriz. In acelasi ton e si tusea care nu vrea sa ma paraseasca. Are zile cand e mai putin prezenta dar si seri in care e coplesitoare. In schimb am reusit sa ajung cu treburile relativ la zi in casa. De maine voi intra in cursa pentru pregatirea sarbatorilor pascale. 

In gospodarie, vitelul a trecut la camera lui. Asta inseamna ca mananca mai putin lapte asa ca s-a imprietenit cu fanul. Diferenta de lapte se transforma in branza ceea ce imi activeaza starea de abundenta. Cred ca am ramas cu convingerea asta din copilarie ca daca este lapte in gospodarie este abundenta. Inca imi foloseste asa ca o voi mai pastra o vreme. Iar asta pentru ca din starea de abundenta pot atrage si mai multa abundenta. Interesant e ca starea de abundenta, petru mine, nu e legata de bani. Dar atrag bani din aceasta stare. Si tot interesant este ca in ciuda tusei am o stare de bine general, de recunostinta pentru tot si toate, de bucurie pentru fiecare zi cu tot ce aduce ea. Iar vremea urata de afara nu a adus decat o durere de genunchi (am alunecat pe noroi si probabil l-am rasucit un pic) si recunostinta pentru ca m-am putut ocupa de casa in acest timp. 

Nu am neglijat nici curtea pentru ca in orele mai frumoase din timpul zilelor reci am semanat in solar si am inlocuit doi copacei uscati din livada. Urmeaza sa ma ocup de curte fie in timpul zilelor mai calde, fie dupa sarbatorile pascale. Acum ma bucur de perioada care urmeaza. Urmeaza zile incarcate, bucurie si comunitate.

E o perioada de renastere nu doar a naturii ci si a sufletelor noastre. O perioada de reinventare, de reorganizare, de eliberare a vechiului si a trecutului. O perioada de primenire sufleteasca. Si cred ca odata primenit sufletul, exteriorul va reflecta interiorul si toate se aseaza cu bucurie si cu recunostinta.

O saptamana a Patimilor cu primenire si spor in toate va doresc!

17 ani

 Imi amintesc si acum ziua in care am scris prima postare:

Era cald si senin. Venisem de la Iasi, de la psiholog. Deja puteam privi oamenii pe strada. Fusesera 3 luni lungi in care luptasem cu mine si emotiile mele. Ultima saptamana scrisesem mult. Imi amintesc uimirea psiholoagei cand a vazut teancul de caiete scrise intr-o saptamana. Teoretic trebuia sa scriu o scrisoare. Acea scrisoare de vindecare catre mine insami. Dar scrisesem 3 caiete. Imi placuse sa scriu si voiam mai mult. Voiam sa citeasca cineva ce scriu. Si in acea zi, pe net, am descoperit platforma blogspot. Si mi-am facut blogul. Nu stiam despre ce voi scrie. Dar stiam ca era prima zi din restul vietii mele.
Asa am inceput.
Cu o speranta.
Speranta unui zambet.
Si acum, dupa 17 ani fac acelasi lucru: caut zambete.
Intru in sesiuni individuale sau de grup cu speranta ca pana la final voi vedea zambete. Ghidez oamenii spre zambete. In mod paradoxal inca mai cred ca totul incepe cu un zambet. Si le vad. Uneori mai repede. Alteori mai tarziu. Uneori apar spontan, alteori dupa o ploaie de lacrimi. Iar alteori sunt rezultatul unor lupte ca cele pe care le-am purtat si eu. Dar odata cu zambetul stiu ca si-au gasit drumul. Urmeaza primul pas pe el.

Dupa 17 ani am inversat rolurile de atunci.
Dupa 17 ani sunt pe cale sa devin psiholog.
Dupa 17 ani continui sa scriu.

Complicate sunt caile Domnului.

Vinovatia

 Mi s-a spus mereu ca sunt rationala si logica in timp ce eu ma simt intuitiva si empatica.
In ultimii ani am inteles ca cele doua directii nu se exclud reciproc ci pot convietui. Uneori logica si rationamentele justifica ceea ce simt iar alteori pot identifica emotii ascunse bazandu-ma pe tipare comportamentale logice. Una din situatiile in care cele doua directii se sutin reciproc este atunci cand lucrez cu vinovatia. E un sentiment firesc pana la un anumit punct doar ca atat ne-am obisnuit cu el incat e prezent peste tot in sufletul si gandurile noastre. Apare pentru ca nu ne-a iesit mancarea, ca nu e curat in casa, ca lenevim, ca ni se pare ca un copil a raspuns mai nu-stiu-cum. A ajuns sa faca parte din noi, pentru ca vrem sa fim perfecte, pentru ca vrem sa le facem pe toate, pentru ca vrem sa ne bagam intr-un tipar facut de altcineva dar preluat de mintea noastra. Vinovatia e atat de prezenta in viata noastra incat simtim ca pierdem ceva din noi daca nu apare. E ca o haina fara de care ne simtim dezgolite. 

Eram convinsa ca dupa ani de lucru cu acest sentiment, reusesc sa nu ma mai las prinsa in vartejul emotional declansat de un simplu gand de vinovatie. Se pare ca rationalul din mine poate fi usor pacalit de formele subtile ale unor emotii sau de modul inteligent in care subconstientul mascheaza unele comportamente. Dar sa exemplific.

Acum 2 ani cand am inceput sa fiu atenta la dialogul meu interior, am observat ca am tendinta de a crea povesti in care imi justificam anumite decizii/comportamente chiar si ganduri. Asa ca am cautat sa identific vinovatiile din spate dar mai ales tiparele in care s-au format acele vinovatii. Logica era ca puteam lua decizii mai bune, ca puteam face alegeri mai bune, ca puteam face lucrurile mai bine. Si tot logica mi-a aratat ca undeva, candva s-a format credinta ca nu sunt suficient de buna. Iar emotia aparuta odata cu gandul a confirmat rationamentul: nu sunt suficient de buna e o credinta bine inradacinata si din pacate o cam avem cu totii intr-o forma sau alta. Iar credintele se autosustin prin faptul ca vedem ceea ce vrem sa vedem astfel incat sa ne sustinem credinta. E firesc sa nu accepti un compliment pentru ca nu sustine credinta dar o remarca critica o simtim cu toata fiinta noastra ca e adevarata pentru ca sustine credinta.

A fost greu sa imi repet ca „e dreptul meu” sa ma odihnesc, de exemplu, sa imi iau o pauza, sa iau ce decizie simt eu in acel moment si sa o consider cea mai potrivita. Dar mai greu a fost cu chestiile zilnice pentru ca vocea critica a cuiva din copilarie rasuna mereu in mintea mea: nu sunt o buna gospodina daca nu e ordine in casa si mancarea calda la o anumita ora. Nu conteaza ca pe langa astea mai fac o mie de treburi, o gospodina buna are casa bec si mancarea aburinda pe masa la ora stabilita. O buna gospodina e intotdeauna..... O sotie buna este intotdeauna..... O mama buna face/spune intotdeauna.....Cu siguranta sunt propozitii pe care le-am auzit fiecare din noi macar o data. 

Va recunoasteti?

Si dupa o lunga introducere, revin la gandurile de zilele trecute. Mi s-a atras atentia ca vreau sa le fac pe toate si ca par ca nu las pe altii sa le faca pentru ca nu sunt facute asa cum vreau eu. Tendinta a fost sa explic ca la noi in gospodarie sunt multe de facut si noi ne sustinem reciproc iar treburile in gospodarie sunt facute de cine e disponibil in acel moment. Din fericire am reusit sa ma observ inainte de a deschide gura si chiar daca in minte mi-au aparut toate acele justificari si explicatii pentru ca celalalt sa inteleaga, am reusit doar sa zambesc. Mi-am salutat vinovatia, ca nu puteam sa o lasa sa treaca, asa pe langa mine, fara sa o salut si am transformat toate acele explicatii in recunostinta. A fost un moment perfect in care sa imi reamintesc unde eram acum 13 ani, unde am ajuns acum si ce e cel mai important, am reusit sa fiu recunoscatoare pentru acest parcurs minunat, pentru lectiile invatate in acest timp dar mai ales pentru bucuria de a fi facut fiecare pas impreuna cu cei dragi, sprijinindu-ne si ajutandu-ne reciproc. A fost un moment in care mi-am spus ca a meritat fiecare lacrima, fiecare gand dureros si fiecare lectie. Astazi suntem buni cu noi in primul rand, buni cu cei de langa noi si incercam sa facem bun si bine in jurul nostru. Iar asta ne umple sufletul de bucurie.

Nu stiu daca voi putea concedia total vinovatia, pentru ca uneori ma ajuta sa fac acel pas pe care tot ezit sa il fac sau pe care l-am tot amanat, dar ma tot observ si atunci cand din neatentie sau din obisnuinta, intru in acele tipare de a face lucruri pentru ca ma simt vinovata, sau ca sa nu supar, sau ca sa (imi) demonstrez ca sunt buna, schimb tiparul. Ma opresc, observ emotiile, imi iau un timp sa le analizez, sa vad de unde apar si cand au mai aparut apoi aleg acel drum care imi umple sufletul de bucurie. Stau la un ceai cu sufletul meu si cautam calea cea mai frumoasa pentru noi. Imi repet ca merit sau ca am dreptul de a decide singura pentru mine iar ceea ce am decis deja, era cea mai buna decizie la acel moment, in acel loc, cu resursele pe care le aveam atunci.

Accept ca poate nu sunt suficient de buna pentru ce asteapta altii de la mine dar cu siguranta sunt suficient de buna pentru ce vreau eu de la viata.

Voi sunteti suficient de buni?

Aprilie - directii si intentii

 A venit si luna aprilie. Repede. Prea repede as zice. 

Primul trimestru al anului a trecut intr-un tumult de activitati si emotii iar aprilie m-a prins nu obosita ci epuizata dupa o luna de tuse si stare proasta. Incep luna aprilie incercand sa ma recompun din bucatile imprastiate la fel cum incerc sa imi (re)compun un orar/program functional. 

Ce imi doresc de la luna aprilie: liniste si coerenta in activitati. 

• Sa pot integra treburile gospodaresti cu scoala si facultatea in timp ce ma bucur de activitatile cu femeile minunate din online. 
• Sa ma bucur de sarbatorile pascale cu tot ce implica ele: pregatiri, comunitate, bucate gustoase, oameni frumosi, flori si intalniri. 
• Sa imi organizez curtea si gradina: pregatit, amenajat, semanat, plantat.
• Sa ma bucur de odihna chiar daca e activa, astfel incat sa intru in sesiunea din mai linistita.

E o luna in care imi doresc sa ma (re)inventez odata cu natura. E o luna cu multe activitati noi, o luna cu multe bucurii, o luna cu explozii de culoare, mirosuri si emotii. Si peste toate imi doresc sa imi gasesc un pic de timp liber astfel incat sa ma pot piti intr-un colt cu o carte in mana de care sa ma bucur. Un pic de timp liber in care sa ma redescopr in cea mai frumoasa lumina, in care sa imi ascult gandurile si sa imi vad emotiile. O luna de curatenie in casa dar si in suflet in care pot renunta la ce nu ma mai ajuta si pot decora cu ce ma bucura. 

Un aprilie cu multa bucurie imi doresc si va doresc tuturor!

Jurnal saptamanal - 13/52

 A trecut si saptamana 13, ultima din martie. 

Mai avem o zi si intram in aprilie. Nici nu stiu cand au trecut primele 3 luni din an. A fost un iureș de activitati si emotii. In a 12-a saptamana am ajuns in final la medic cu tusea mea. Motivul a fost un „poc” in zona stomacului la un acces de tuse convulsiva cu spasme de voma, urmat de o usturime ce a durat cam 5 zile. Suportabila as zice, care se reactiva la fiecare tuse. Si nu erau putine accesele de tuse. Dar a venit si un al doilea „poc” pe partea cealalta. De data asta cu usturime si durere la limita suportabilitatii. Drumul pe meleagurile natale ale sotului meu a fost cu strangere din dinti la fiecare miscare a masinii. Asa ca mai mult de nevoie am ajuns la medic. Am nimerit la o doamnna doctor foarte amabila si draguta, mi-a prescris un tratament si m-a rechemat peste o saptamana la control. A doua zi a disparut starea de somnolenta, in a treia deja trebaluiam prin casa. Am avut nevoie de o saptamana ca sa pot recupera restantele prin casa. Tusea s-a redus, somnolenta a disparut dar oboseam destul de repede. A venit si ziua controlului si a testelor. Vestea proasta a fost ca mai e nevoie de 5 zile de tratament pentru ca mai tusesc putin si vocea e tot ragusita. Vestea buna a fost ca testele au fost bune si nu mai am nevoie de tratamentul de astm. Asa ca as putea spune ca tot raul a fost spre bine. Singura lectie ar fi sa nu mai fiu capoasa si sa merg la medic mai repede.... Adica sa fiu mai grijulie cu mine.
Saptamana trecuta a fost cu vreme de ploaie dar asta m-a ajutata sa imi recuperez restantele prin casa. As zice ca am reusit destul de bine sa integrez activitatile de la scoala cu treaba in casa si cu o iesire la pilates. Saptamana viitoare se anunta cu vreme mai buna si imi doresc sa ma pot ocupa si un pic de curte. 

Inca obosesc repede, unele miscari nu le pot face, resimt durere la diverse miscari, mai am 2 zile de tratament, dar sunt mult mai bine decat acum o saptamana. Si probabil saptamana viitoare voi fi din ce in ce in ce mai bine.
Natura ma incanta in fiecare dimineata cu iarba mai inalta, muguri de frunze ce se deschid de la o zi la alta, flori albe ce apar ca un abur deasupra padurii. Drumul pana la scoala serpuieste printre dealurile impadurite iar privelistea se schimba de la zi la zi, din ce in ce mai verde si mai proaspata.
Are si ploaia rostul ei...
Urmeaza o saptamana cu bucuria naturii de la prima ora, cu ciripeala de pasari, cu trebaluiala pe afara dupa ce vin de la scoala si cu distractia capritelor ce vor iesi la iarba verde. La care se adauga lapticul proaspat muls ce va sta cuminte la borcane pentru o branzica buna de paste.

Jurnal saptamanal - 11/52

 Am lipsit de pe aici. Din cate vad cam trei saptamani.
As zic e ca e o absenta motivata. In ultimul jurnal, povesteam ca tensiunea mea si-a cam facut de cap si mi-a impus o incetinire a ritmului. S-a lasat cu monitorizare si analize medicale destul de bune. Apoi a aparut tusea. Si nu a mai plecat. Am incercat sa imi desfasor activitatile pe cat posibil in conditii de tuse convulsiva. Prima zi de martie m-a prins in pat, cu febra si cu mult ceai. A doua zi de martie am petrecut-o la Biserica sarbatorind martisorul si celebrand femeia. A fost o atmosfera frumoasa, cu daruri, tort, flori, zambete si multa bucurie. A treia zi de martie a fost prima zi cu piticii mei de la scoala. Toata saptamana a fost interesanta, am incercat sa ne cunoastem dar si sa facem o surpriza mamelor de 8 martie. Nu am pus accent pe corectitudine ci pe emotie si intalnire. Cu un pic de ajutor de la o prietena am reusit sa marcam ziua mamelor la scoala cu tort, versuri si cantecele. Mi-a placut emotia generala, implicarea piticilor si bucuria mamelor. Am plecat repede pentru ca era nevoie sa ajung la o alta celebrare, de data asta la Bucuresti. Un drum de 5 ore cu microbuzul, cu oprirea obisnuita la Adjud si am coborat la 800 m de hotel. Mi-au venit doamnele mele dragi in intampinare.

M-a bucurat intalnirea cu ele dar am incercat sa ma tin la distanta de toata lumea din cauza tusei. Au fost 2 nopti si o zi fabuloase. Cred ca mai am nevoie de o luna ca sa pot filtra tot ce s-a intamplat in acele ore. La care se adauga emotiile discursului pe scena. Femei minunate pe care nu le-am mai vazut fizic, femei a caror nume le-am zarit in treacat pe FB, treceri din online in offline, revederea cu persoane pe care nu le-am mai vazut de un an, reintalnirea cu femei puternice, hotarate si determinate. A fost o zi cu discursuri motivationale, cu povesti uluitoare, cu dans si voie buna. Iar ziua s-a terminat pe covor la noi in camera, la ore mici din noapte. Dimineata a venit prea repede si odata cu ea si microbuzul de intoarcere. Am sperat ca voi dormi la intoarcere dar scaunul liber gasit nu a fost propice pentru asta. Am incheiat duminica, impreuna cu sotul meu, la un dulce intr-o locatie de poveste. Saptamana trecuta a fost un iures de emotii si activitati in ciuda starii mele de epuizare de la tuse. A venit si vitelusul pe langa cele doua iedute poznase deja. Iar prima fatare a vacii a fost cu emotii si stres.

Inchei saptamana cu recunostinta pentru toate cele intamplate/venite in viata mea.

Vremea saptamanii ce va veni se anunta cam asa:

Imi doresc sa termin curatenia prin curte, rufele de spalat, reorganizat dulapuri pentru sezonul de primavara si, daca se poate, sa seman in solarul intarziat. Nu mai pot face liste lungi deoarece jumatate de zi sunt la scoala iar in cealalta jumatate mai am si ceva cursuri la facultate. Printre ele, ma ocup si de casa si curte.

La voi cum e cu primavara?

Comunitate...

Apreciez in comunitatea in care sunt faptul ca oamenii au inteles ca „impreuna” e mai bine decat „eu sunt mai bun”. Ca a iesi in fata cu „eu stiu mai bine”, „eu fac mai bine”, „eu sunt mai bun”, „fac eu!” nu te face nici mai bun ca ceilalti si nici mai apreciat sau iubit. Uneori chiar obtinem efectul invers si suntem ocoliti, marginalizari, respinsi. 

Psihologic, nevoia de a iesi in evidenta e o trauma din copilarie. Nevoia de a dovedi ca esti mai bun sau ca le stii pe toate vine tot din trauma, asa cum excluderea unei persoane din grup dovedeste teama ta de a nu fi, prin comparatie, mai putin bun decat el. 

Cu cat intelegem mai repede ca fiecare este unic si comunitatea din care facem parte e mai frumoasa cu fiecare persoana care face parte din ea, cu atat mai repede vom putea evolua impreuna sustinadu-ne, sprijinindu-ne si ajutandu-ne reciproc iar viata va fi mai frumoasa. Critica, carcoteala, barfa sau judecata ne trag inapoi si aduc doar necazuri atat in viata noastra cat si in viata celor dragi noua. Pentru ca daca necazurile noastre le ducem cu ajutorul celui de Sus, necazul celui drag, in special al copiilor, il simtim mai puternic pentru ca se adauga sentimentul de neputinta - neputinta de a face mai mult, de a-l ajuta mai mult.....

Apreciez implicarea in evenimentele comunitatii mai mult decat aportul material. Asa cum spuneam si anul trecut, nu cadoul in sine m-a bucurat ci faptul ca atatea persoane s-au pus de acord sa faca ceva impreuna. Faptul ca un eveniment aduna oamenii la un loc, in gand sau in fapta mi se pare extrem de important intr-o comunitate la tara, unde distanta intre doua case locuite se mareste, unde statul pe telefon inlocuieste statul impreuna, unde persoanele iesite la pensie nu isi gasesc locul sau isi pierd rostul odata cu  schimbari din viata lor sau o comunitate in care doar inmormantarile ii mai aduna. Faptul ca putem gasi motive de celebrare si momente in care sa ne bucuram de statul impreuna, de activitati facute impreuna imi bucura sufletul si imi doresc sa se implice din ce in ce mai multa lume. Doar impreuna ne putem face viata mai frumoasa.

Ma intristeaz de fiecare data cand aud de competitie, de reprosuri, de conditionari pentru ca apreciez fiecare persoana pentru ce este si nu pentru ce incearca sa demonstreze. Si respect fiecare persoana pentru ce este. Din pacate unii reusesc sa demonstreze ca sunt mai putin decat vad eu si ca nu isi cunosc propria valoare. Au impresia ca daca ii umilesc pe ceilalti, fie cu ironii, lipsa de respect, incercari de a dovedi ca celalalt e mai prost le creste lor valorea cand de fapt le scade....

Imi place sa cred ca am dreptate atunci cand spun ca am doar oameni frumosi in jurul meu, ca Dumenzeu i-a ales pe cei mai frumosi sufleteste sa faca parte din comunitatea din care fac si eu parte. Si pentru asta multumesc in fiecare zi.

Jurnal saptamanal - 8/52

 O dimineata de duminica cu soare mult.

Chiar daca temperaturile din termometru au coborat pe la -11 gr soarele e destul de vesel. Codul galben de ger din weekendul trecut s-a prelungit pana maine dimineata. Lemnele din stiva scad vazand cu ochii iar pentru doamna Iarna a inceput numaratoarea inversa: au mai ramas doar 5 zile pana la martisor.

Saptamana a inceput cu bine, un telefon de la prima ora a diminetei in care eram intrebata daca ma intereseaza sa ma duc invatatoare acum, pe final de an. Mi-am luat un pic de timp sa analizez ca mai apoi sa accept. Mijlocul saptamanii a fost cu drumuri sa vad scoala, copii, drumul pana acolo si mai apoi parintii. Pot sa zic ca mi-a placut ce am vazut si urmeaza demersurile legale pentru ca odata cu martisorul sa ma intorc la catedra.

In acelasi timp, pe grupul de scris am avut un exercitiu interesant saptamana asta: recunoasterea punctelor forte. Si pentru ca e cam greu sa te uiti la tine si mai usor la ceilalti a fost o provocare frumoasa: fiecare a scris cum isi vede fiecare colega. A curs cu calitati si cuvinte frumoase. Supriza a fost ca la final, doamnele au scris si despre mine. Si a fost coplesitor. 

Am incheiat saptamana cu sarbatorirea celor 16 ani impreuna. A fost o seara linistita in compania unor oameni faini intr-o locatie proaspat descoperita si foarte draguta. Pacat ca personalul nu prea zambeste...

Dar si cu relaxare fortata. Se pare ca stresul ultimilor luni si-a spus cuvantul si tensiunea mea a cam luat-o pe aratura... Sau o fi vreo viroza.... Oricum am lenevit doua zile in pat cu un serial pe Netflix. 

Saptamana viitoare vremea se anunta a fi cam asa:

E vacanta scolara si imi doresc sa imi pun cam toate treburile pe directie. Sper sa ma ajute Doamne Doamne si sa imi revin ca sa pot bifa cam tot ce am pus pe liste.

Voi ce planuri aveti pentru ultima spatamana din februarie?

Jurnal saptamanal -7/52

O dimineata cu ger si zapada. 

Bine ca vantul s-a mai potolit si pot admira dansul fulgilor in aer. Nu e suficienta zapada ca sunetele sa se auda infundat dar e suficienta ca sa vad alb in jur.

 A fost o saptamana cu provocari. Pe de o parte gripa care se joaca cu noi si cand crezi ca ai scapat de ea, e ca un copil mic, care scoate capul si face „bau” de pe unde te astepti mai putin....

Pe de alta parte, marti in timpul unei intalniri online mi s-a inchis laptopul si inchis a ramas in ciuda tuturor eforturilor. Am facut o a doua intalnire de pe tableta dar nu am gasit toate butoanele si nu am inregistrat. Asa ca a fost nevoie de o noua achizitie in timp ce unele proiecte au fost puse pe pauza pana cand ajunge laptopul nou. Saptamana a continuat cu drumuri in oras, cu telefoane si treburile prin casa aduse la zi. Ziua de sambata a venit cu vant, ger si fulguiala. Doamna Iarna a zis ca e timpul sa ne bucuram de prezenta ei asa ca si-a intins mantia alba sclipitoare.

Saptamana asta bifez ca premiera mersul la cosmetica. Pentru o prima experienta a fost relaxant asa ca voi mai mai merge. Am primit si recomandari pentru rutina zilnica.

As bifa si 2 carti de dezvoltare personala citite plus 3 romane de relaxare pe langa lucru la fular.

Marea bucurie a fost inceperea cursului de scris. Suntem 13 doamne dornice de autodescoperire prin scrierea propriei povesti. Imi place entuziasmul si curiozitatea de pe grup. 

La fel cum ma bucur de faptul ca grupul de whatsapp, unde lucrez gratuit si care face un an acusica, creste usor si frumos. Atmosfera este de prietenie, crestere si sustinere reciproca. Nu lipsesc glumele si pozele dragute, care ne fac zilele mai frumoase.

Ma bucur si de faptul ca s-a terminat si vacanta la facultate si de maine inapoi la cursuri. Am cateva interesante semestrul acesta plus unul de informatica.

Saptamana viitoare vremea va arata cam asa:

dunga rosie indica un cod galben de ger pana miercuri

Asa ca voi sta mai mult ptin casa si probabil voi citi si voi termina fularul inceput:

In acelasi timp o sa pregatesc si o sa postez materialele pentru o noua editie (a treia) a cursului despre iertare de data aceasta sub numele „Iertarea - calea spre linistea sufletului tau”. Este o calatorie de 21 de zile ce va incepe odata cu postul pastelui, o calatorie online cu si despre iertare, o calatorie despre intelegerea iertarii din mai multe perspective.
In acelasi timp o sa pregatesc materialele despre calatoria spre Inviere, o provocare pentru grupul de FB pe toata perioada postului mare. 

Mi-ar place sa stiu parerea voastra despre aceste provocari...

Si pentru ca imi place sa imi amintesc ce faceam in anii precedenti in aceeasi perioada, va invit la o calatorie in timp daca aveti rabdare: 2024 , 2023 , 2022 , 2021 , 2019 , 2018 , 2017 , 2016 , 2014 , 2013 , 2012 , 2011 , 2010

Amintiri din scoala

 Am facut gimnaziul la o scoala de cartier.
As zice o scoala mai din coada clasamentului de la acea vreme. Acum e cu program de arta. Nu stiu cum e acum, dar pe vremea aceea se facea o ierarhizare a elevilor in functie de notele obtinute. Daca pana in clasa a 4-a am fost cu coronita, la gimnaziu am fost cu mentiune. Aveam colegi mai buni ca mine. In clasa a 5-a ne-a venit un coleg nou care facuse scoala primara la tara. Era un coleg tare simpatic. Era cel mai bun la mate. Ii spuneam Patratel din cauza asta. Tin minte ca scria foarte urat. Niciodata nu puteam copia de la el ca nu intelegeam nimic. Daca nu stiam o rezolvare trebuia sa mi-o explice. Apoi in clasa a 6-a a venit un alt coleg bun, de la o scoala de la periferia orasului. Nu era nici comuna limitrofa dar nici un cartier propriu-zis a orasului pe atunci. Mai tarziu a devenit cartier. Din pacate tatal lui si tatal meu erau colegi de servici si am simtit ca a venit la noi in clasa intr-un soi de competitie „hai sa vedem al cui copil e mai bun”. Nu m-a afecta prea mult pentru ca bunicul ma invatase ca sunt unica iar asta ma facea sa fiu generoasa cu cei din jur. Suflam la lectii cand aveam o pozitie buna prin banci, faceam si exercitiile de la „celalat numar” pe la lucrarile de control, dictam pe la teze, iar in pauze dadeam temele la copiat. Asta ma facea destul de populara printre colegi. Stiam ca dintre fete sunt cea mai buna la mate. Si asta fara pregatire. Ca si la gramatica. Cu literatura stateam mai prost nu pentru ca nu citeam destul ci pentru ca la memorat comentarii eram varza. La celalate obiecte invatam sporadic in functie de lucrari sau ascultari. Dar tot mentiune luam. Imi placea in schimb chimia si biologia. In clasa a 7-a a trebuit sa aleg la ce obiecte ma duc la olimpiada pentru ca chimia si biologia erau in aceeasi zi. Am ales biologia spre supararea doamnei de chimie. Si matematica. La ambele am ajuns la faza pe oras iar la mate am luat mentiune. Cei doi baieti mai buni la mate ca mine din clasa au avut o zi proasta si eu am avut nota cea mai mare. Colegul cu competitia in schimb era imediat dupa mine. Imi parea rau pentru el ca va fi certat acasa dar eram bucuroasa pentru media mea. Ca de obicei nu prea imi venea sa cred pentru ca nu corespundea „ierarhiei” cu care eram invatata. Abia cand am inceput clasa a 8-a am aflat ca cei cu mentiune au primit o tabara in care nu am mers pentru ca nu ma lasasera ai meu ca eram fata, dar a mers colegul cu competitia in locul meu. Atunci m-am gandit ca a fost o compensare pentru el. Imi si imaginam cat si cum s-a laudat tatal lui cu „succesul” copilului. Nu ma gandeam ca la intalnirea de 30 de ani de la terminarea liceului o sa mi se aminteasca de acea intamplare... 

Am intrat la liceu la aceeasi sectie cu aceeasi nota cu colegul. Asta fiind o alta poveste care m-a marcat pe termen lung dar nu era vina colegului. Apoi am fost in aceeasi clasa de 36 de elevi. Eram doar 6 de la scoala noastra din care 5 eram din fosta noastra clasa. Colegul de la cealalta clasa parea ca s-a integrat mult mai bine decat noi. El si colegul cu competitia. Am fost destul de prinsa in propriile drame de adolescenta cat sa nu fiu atenta la multe aspecte. Cu vreo 2 ani inainte de revederea de 30 de ani a avut loc o intalnire ad-hoc cu mai multi colegi aflati in oras in acelasi timp. Viata m-a tabacit destul de bine incat sa pot intra in pozitia de observator si sa nu ma mai simt deranjata de arogante si ipocrizie. Ce m-a mirat a fost acel coleg de la cealata clasa de la gimnaziu care mi-a zis ca spre deosebire de ceilalti care am fost la acea scoala, doar ei doi au fost in tabara de mate din clasa a 7-a. Mi s-a parut bizare explicatia si mult timp m-am gandit cat m-a afectat pe mine acea intamplare si daca revenirea ei in actualitate inseamna ca exista o neiertare din partea mea dincolo de modul ingust de a privi lucrurile chiar si dupa treizeci si ceva de ani, de senzatia ca unii colegi si-au pastrat rolurile din liceu de parca timpul s-a oprit pentru ei si dincolo de modul in care dupa atata timp se pot pune etichete pe baza unei singure propozitii. Scriind si cautand in amintiri imi dau seama ca nu exista amintirea momentului cand mi s-a spus de tabara sau cand mi s-a spus ca nu pot merge. Doar momentul examenului de olimpiada foarte clar si mai apoi franturi de conversatii prin clasa a 8-a si mai ales eschivarile mamei cand am intrebat de tabara. Interesant este ca intr-o alta cearta cu ai mei, la final de clasa a 9-a tot pentru o tabara, la replica „esti mare de acum si exista riscuri daca mergi in tabara” imi amintesc ca am raspuns ceva de genul „pana acum eram prea mica iar acum sunt prea mare?”. Nu imi amintesc sa mai fi vrut sa merg in vreo alta tabara in gimnaziu deci exista posibilitatea sa fi blocat acea amintire cu mersul in tabara pentru ca a fost destul de dureroasa. Iar revenirea ei in discutie sa fi fost pentru a fi vindecata. Si mai interesant e ca a revenit in mintea mea acum, la inceputul cursului cu si despre scris propria poveste....

Si inca nu am inceput sa scriem.....
Sunt foarte curioasa ce va mai iesi la suprafata.....

Jurnal saptamanal - 6/52

 Ce repede trece timpul...

Mai ieri abia deschisesem jurnalul saptamanal si deja sunt la a 6-a fila.

Saptamana asta a fost cu stat in casa si lansare curs. A fost rece, temperaturi aproape de zero peste zi si si sub zero noaptea. O singura zi ne-am mobilizat si am mai asezat ceva prin spatiu unde vom deschide magazinul. Incep sa simt nerabdarea deschiderii doar ca saptamana viitoare va fi mai rece si cum nu avem un sistem de incalzire acolo probabil vom petrece putin timp pe acolo. 

Astazi e chiar cu relax. Imi doresc o mica plimbare in oras si cam atat. 

A fost o saptamana destul de provocatoare, cu gripa (atat eu cat si sotul) cu intalniri faine in online, cu citit, cu scris si cu bucuria notelor de la examene care au inceput sa apara. 

Saptamana viitoare vremea ne cam tine pe langa semineu. Mi-am facut provizii sa pot face dulciuri usoare, carti am de citit atat de dezvoltare personala cat si si beletristica, fularul de pe andrele mai are putin si e gata si am si un sal inceput anul trecut ce trebuie terminat. In plus am o programare la cosmetica si una la pilates. Ambele sunt premiere asa ca sunt de notat in jurnal. Pe total e un pic de program relaxant de iarna.

Si daca la final de luna se incalzeste sa pot iesi in gradina, e numai buna o saptamana de odihna fie ea si activa.

Februarie - intentii si directii

 

Se pare ca februarie va fi prima luna de iarna. Si pentru ca incep cu o vacanta de la facultate, voi incerca sa ma odihnesc. O odihna activa desigur pentru ca am doua programe de dezvoltare personala ce vor incepe luna asta. Unul din ele este amanat din ianuarie pentru ca fiind si sesiune, am simtit ca nu ma pot implica suficient. Al doilea este la a doua editie si e cu lucru cu hartia si creionul. E un curs cu multe constientizari care aduc liniste si pasi spre un viitor cu bucurie. La prima editie am fost surpinsa de schimbarile aparute la cursante.

Tot luna asta vreau sa citesc, mai mult si mai divers. Am descoperit un autor interesant cu povesti frumoase de relaxare, in plus mai am ceva volume de dezvoltare personala incepute ce se cer duse pana la capat. As vrea sa pot aborda si lecturile recomandate de la facultate pentru al doilea semestru pentru ca odata cu primavara timpul de citit se va scurta. In plus am vazut pe Netflix ca luna asta se va lansa un nou sezon la „Dulcile Magnolii” asa ca voi avea suficiente materiale pentru un februarie relaxant.
Daca vremea imi permite as vrea totusi sa montam solarul chiar daca e o activitate usor intarziata. Va fi anul „de proba” in care voi experimenta urmand ca la toamna sa fac lucrurile la timp.
Si tot in februarie am de amenajat un spatiu. Depind de temperaturile de afara deoarece spatiul nu este incalzit asa ca tot in functie de vreme ma voi organiza....

Un februarie roz va doresc!
Puneti-va lentilele prin care sa vedeti viata in roz si haideti sa pornim in calatorie!

Jurnal saptamanal - 5/52

Dupa o saptamana calda, ca de aprilie, astazi ne-am trezit cu miros de zapada, cu fulgi razleti si cu ger. Un ger binevenit intr-o perioada cu viroze respiratorii si nu numai. 

Saptamana ce tocmai se incheie a fost o saptamana foarte aglomerata. Pe de o parte a fost ultima saptamana de sesiune in care am avut 5 examene. Pe de alta parte, din cauza vremii sau a vremurilor, cativa batrani din comunitatea noastra au ales odihna vesnica. Apoi, vineri am fost si pe meleagurile de bastina ale sotului meu tot pentru o despartire de acest fel. Cel mai afectat de toata acesta poveste a fost chiar sotul meu care a somatizat toate emotile generate de aceste evenimente iar rezultatul a fost un final de saptamana cu odihna fortata in pat dupa o vizita la o ora mica la un centru de permanenta. 

In schimb ma bucur ca am reusit sa ma bucur de notele mari de la examene si sa imi ofer astazi o zi de reorganizare pentru a incepe saptamana cu o zi relax mental.

Un alt motiv de bucurie a fost o donatie pentru biserica care ne-a trimis la un atelier de croitorie la Tg Neamt. Ma bucura nu donatia in sine ci faptul ca oamenii aleg sa se implice in aceasta frumoasa comunitate, fiecare in modul sau, pentru ca fiecare gand sau gest de implicare contribuie la legarea si dezvoltarea comunitatii facand-o mai speciala.

Asa cum va spuneam in postarile trecute, incepand cu ziua de 8 februarie voi incepe un nou program. Un program de suflet cu si despre scris. Daca va intereseaza si intrati in program, pe durata unor multe saptamani va voi provoca sa va scrieti povestea vietii voastre cu ajutorul unor teme si a unor intrebari, astfel incat sa puteti elibera emotiile captive, sa schimbati perspectiva din care priviti aceste povesti si eventual sa iertati si sa vindecati aceste rani emotionale. Un alt beneficiu al acestui demers este identificarea acelor trasaturi care v-au ajutat sa depasiti, sa mergeti mai departe, sa fiti ceea ce sunteti azi. 

Intreagul demers se va desfasura intr-un grup de whatsapp privat unde voi posta aceste teme saptamanal si voi asigura suportul pe tot parcursul programului. Din experienta stiu ca in aceste programe se pot lega prietenii de durata iar grupul va fi de sprijin si sustinere reciproca. In plus vor fi si intalniri lunare live-online unde vom discuta orice nelamurire va aparea precum si inregistrarea parcursului. Bonus va fi sprijinul pentru a va publica materialul rezultat fie intr-un exemplar sau un tiraj mic pe care sa il pastrati, fie un tiraj mai mare pentru a fi vandut.

Lasati un mesaj aici daca va intereseaza și folositi cuvantul „personal” daca nu vreti ca mesajul sa fie publicat ca comentariu la postare.

Saptamana ce incepe de maine e cu temperaturi mici, cu vreme de iarna, o vreme ce ma imbie la lectura, la lucru de mana si la creatie.

Jurnal saptamanal - 4/52

 S-a dus si saptamana a patra din acest an, dar si prima mea saptamana de sesiune. A mai ramas una. Emotii au fost amestecate. La inceput a fost teama ca nu retin dar m-au ajuta mult cunostintele acumulate in ani, apoi ca nu imi ajunge timpul dar se pare ca scriu destul de repede. Saptamana viitoare am cateva examene cu materie relativ noua pentru mine dar interesanta. Cu ajutor de Sus va fi bine. 

In alta ordine de idei, afara vremea a fost destul de calduta asa ca in pauze am mai facut una, alta prin curte. Incerc sa mai fac din treburile primaverii ca sa reduc aglomeratia din aprilie, cand vor fi si sarbatorile pascale. Pot bifa si prima tura de slaninuta in afumatoare cu perspectiva ca saptamana viitoare sa o pot depozita (si slaninuta, si afumatoarea).

Chiar daca solarul comandat a venit destul de repede, inca sta in cutia de transport pentru ca timpul nu a permis amenajarea spatiului unde va fi montat. La cum arata vremea, sper ca saptamana asta sa ii vina si lui randul. 

Vineri noaptea a plouat destul de tare iar ploaia s-a transformat in zapada sambata dimineata. Doar ca a fost putintica, cat sa pudreze natura cu un strat fin si stralucitor. Astazi a fost cu nori si ceata. Soarele s-a aratat destul de putin. In schimb au ciripit pitigoii toata ziua. Inca nu imi e clar ce spun dar e ianuarie abia. Mai e timp sa ne suprinda iarna. Gainile mele s-au decis sa ma mai bucure cu cate un ou din cand in cand iar purcelele au devenit papacioase. Doar vitica e linistita suprinsa probabil de burta ei care creste incet si sigur. Mai e o luna si un pic pana sa apara vitelul...

Pe parte de dezvoltare personala, ieri am incheiat o calatorie de 4 luni de zile, calatorie in care am fost mentor intr-un curs intens al Alinei Sutu.  O calatorie fascinanta alaturi de femei minunate, atat cursante cat si mentori. Am invatat multe despre mine, despre ce pot si cum pot, despre fragilitatea si forta sufletelor oamenilor. Mereu ma surprinde forta cu care o persoana se poate ridica din cea mai adanca deznadejde daca are un punct de sprijin. 

Printre invatat si gospodarie pregatesc lansarea unui curs lung interesant despre care o sa povestesc mai multe saptamana viitoare cand voi avea si materialele gata si editia a doua a unui curs mai scurt dar intens. Vineri seara analizam date si pespective pentru noile cursuri si chiar cochetam cu ideea de a amana putin ca sa am timp sa imi trag sufletul cand primesc un mesaj care suna cam asa: „Nu imi vine sa cred cum eram anul trecut si cum sunt acum. Nu pot sa cred cate pot face si cat de repede imi iese ce imi propun”. Bucuria pe care am simtit-o m-a ajutat sa planific tot ce mi se parea ca poate fi amanat pentru ca imi doresc sa primesc cat mai multe mesaje de acest gen...

Am inceput sa sustin cursuri pe platforma LiveGood si mi se pare foarte interesant tot ce se intampla acolo. Imi doresc sa aloc mai mult timp dupa ce termin sesiunea, pentru ca e o lume interesanta cu informatii interesante si multe, multe cursuri.

Cam asta a fost saptamana trecuta...