"Binele se face in liniste"

E un principiu cu care am crescut. Asa cum mai e:  "copiii trebuie pupati doar in somn" sau "sa nu iti lauzi tu copilul, sa astepti sa ti-l laude altii". Iar cel mai tare e "ce o sa zica lumea?" cu varianta particulara "sa nu te rada lumea!" 

Sunt principii "sanatoase" care ingroasa coada la psihologi cu generatii intregi de oameni. 
De ce?
Pentru ca nu am fost laudati/apreciati de catre parinti. Nu ni s-au validat emotiile si nici faptele bune. Am fost doar criticati si am crescut criticand si judecandu-i pe ceilalti. Mai mult, pentru ca nevoia de a fi apreciati nu a fost satisfacuta fie ne-am izolat emotional fie am cautat aprecieri in orice situatii. Ambele atitudini ne paveaza drumul spre anxietate sau depresie. Ambele ne fac sa fim nemultumiti, frustrati si carcotasi. Si daca noi nu am primit nici nu stim sa oferim mai departe generatiilor care vin.
Pentru ca nu ni s-a spus ca suntem buni, frumosi, iubiti, apreciati, ajungem in relatii toxice, in anturaje nepotrivine, nu ne cunoastem valoarea si nu stim sa ne valorificam abilitatile. Si crestem copii si mai frustrati si mai nemultumiti de noi, de ei si de viata in general.
Pentru ca "altii" nu ne laudau iar "ai nostri" nu ii laudau pe ceilalti decat atunci cand ne spuneau "ala de ce poate si tu nu poti?". 
Pentru ca iarba vecinului e intotdeauna mai verde, casa mai mare si masina mai puternica dar in nici un caz nu se vad orele muncite mai multe, timpul mai scurt petrecut cu familia sau sacrificiile facute pentru asta. 

Pentru ca ne cautam validarea in ceilalti si ajungem sa avem o casa mare pe care nu o putem intretine (financiar sau fizic), o masina puternica pe care o scoatem doar la nevoie (consuma mult sau se strica), sau un serviciu care nu ne place dar ne da prestanta. Stiu o gramada de exemple, dar probabil nu e nevoie sa privim prea departe ca sa le vedem. Sunt peste tot. Am fost si eu in situatia asta. Iar asta ne impovareaza si uitam sa ne bucuram de lucruri simple si de viata in general.
Pentru ca "binele se face in liniste" nu exista modele de bine facut cu demnitate. Avem doar anti-modele: de carcotasi sau hateri in online si nu numai. Pentru ca demnitatea nu mai e la moda fiind inlocuita cu mistocareala, zeflemea sau ironii in cel mai fericit caz. Nu mai exista admiratie sau respect pentru munca sau aptitudinile cuiva. Asa cum nu mai exista apreciere (a fost inlocuit cu "like" in online)  Presa care in general are grija sa murdareasca orice persoana care da dovada de bunatate, respect, demnitate sau altruism in schimb promoveaza oportunisti. Citisem o postare a lui Maticiuc in care povestea cum s-a viralizat un clip cu el si Bendeac la o bauta in schimb postarile despre binele pe care il fac ei doi prin spitale nu le baga nimeni in seama.
Si nu in ultimul rand se pare ca nu ar trebui sa facem bine ca sa nu se simta altii deranjati.
Am facut bine atat cat am putut si cand am putut. De cele mai multe ori in liniste. Am fost si ajutata cand ma asteptam mai putin, cand eram la pamant. Si atunci multi din cei care m-au ajutat nu au vrut sa se stie despre gestul lor. Asa cum unora nici nu am putut sa le multumesc pentru ca nu stiam cum sa ajung la ei. Am povestit despre unele momente ca sa scot in evidenta cum un gest mic pentru cineva poate fi enorm pentru altcineva (ingerasul primit si daruit fetitei care nu vorbea). Am facut si greseli (sunt omenesti) din care am invatat diferenta intre "a oferi peste si a invata sa pescuiasca" dar nu regret nici macar un gest de ajutorare a cuiva. Indiferent cate bobarnace mi-am luat uneori.
Am povestit despre ultimul bine facut de Matei pentru ca mi-a placut principiul aplicat si modalitatile prin care a incercat sa faca acel bine. A ajutat un copil care se ajuta singur, oferindu-i o recompensa pentru munca depusa. A vrut sa fie sigur ca acel copil a inteles ca munca este recompensata intr-un mod sau altul uneori chiar cand te astepti mai putin. La tara sunt multi copii care nu au mijloacele necesare dar a ales sa ajute pe cineva care "face rai din ce are",  pentru ca a vazut straduinta. Fetita nu a avut mijloacele care sa o ajute sa faca proiectul asa ca l-a facut pe carton. Prezentare ppt pe carton. Respectand toate indicatiile. Adica tot respectul pentru munca depusa. Asa cum tot respectul pentru Matei care a invatat din greselile facute de noi. Si un alt motiv pentru care am povestit intamplarea a fost contrastul cu intamplarea ce a urmat la cateva minute distanta si care mi-a lasat un gust foarte amar. Parea ca era nevoie de un echilibru ca sa putem ramane cu mintea intreaga in lumea asta nebuna. 
Si daca tot vorbesc de amintiri, acum ceva ani, intr-o discutie cu cineva care imi contestase calitatile de mama (pe principiu ca nu poti fi mama daca nu ai nascut) am scos in evidenta faptul ca Matei e student. Si am mentionat si facultatea si universitatea. Replica m-a lasat muta si m-a pus pe ganduri multa vreme (dovada ca inca o mai tin minte):
"- Pana la urma tot despre bani e vorba!"
Nici acum nu am inteles legatura intre realizarile lui Matei si bani la acea vreme (era in primul an de facultate). Probabil o fi fost una dar nu m-a dus pe mine capul sa o gasesc. 

Concluzia este ca nu intotdeauna vorbim aceeasi limba si ca fiecare este atat cat poate intelege.

Ipocrizie sau paradoxuri umane

 Sunt obosita sufleteste. Si e o oboseala cronica deja. O oboseala nascuta din lupte interminabile intre oameni. O competitie stupida si fara sens. O lupta inutila a orgoliilor. Inteleg ca fiecare are propriile lupte dar nu inteleg de ce sunt atrasi si altii care nu vor decat sa isi vada de viata lor. Si ma refer la unii oameni care vorbesc una si fac alta. Oameni la care comportamentul nu reflecta discursul sau discursul nu reflecta comportamentul. Oameni care vorbesc despre iertare dar sunt ranchiunosi, oameni care vorbesc de modestie dar sunt orgoliosi si mandri, oameni care vorbesc despe smerenie dar carora le place sa ii umileasca pe ceilalti sau oameni care vorbesc despre bogatie spirituala dar se agata de cea materiala cu o disperare rar intalnita. Si cu cat discursul e mai patimas cu atat comportamentul se duce mai tare spre polul opus. 

Uneori oboseala e atat de mare incat mi se face greata. Si sunt atat de obosita incat am tendinta sa generalizez. Sunt om si eu si am o limita. Noroc de Matei ca ma tine cumva pe linia de plutire. Il privesc si ma gandesc ca ajung sa fiu si eu la fel de ipocrita. L-am invatat despre frumusetea sufletului, despre ajutorarea celor din jur, despre daruire si dragoste pentru tot ce e in jur si  acum, din cauza loviturilor repetate, ajung sa ii ofer un contra-exemplu din simplu motiv ca am obosit. 

Ieri mi-a aratat in cel mai frumos mod ca l-am crescut bine. A venit de la scoala si mi-a povestit de o eleva cu 10 pe linie care e foarte bine crescuta si silitoare dar care nu are mijloacele necesare. Imi povestea ca nu a reusit sa isi faca proiectul la Info pentru ca telefonul ei e mai vechi si nu suporta unele aplicatii. Isi dorea cu ardoare sa o ajute sa isi urmeze visul. Cauta variante prin care sa o poata ajuta. Intamplarea sau Dumnezeu a facut ca in acelasi timp, sotul meu sa reinoiasca contractul la telefonie si a primit un telefon nou. Asa ca Matei l-a rugat sa ii dea telefonul vechi, cu ecranul un pic fisurat, sa il ofere elevei cu rezultate bune la invatatura. Bucuria de pe fata lui, dupa ce a daruit telefonul nu poate fi descrisa in cuvinte. Toata seara a repetat exclamatia uimita a fetitei cand a realizat ce i se intampla. 

Si cum suntem in post si ispitele nu intarzie sa apara,  a urmat un contra-exemplu de bunatate si smerenie. O persoana de la care te-ai fi asteptat la buna-intelegere, la compasiune si ajutorare a dat dovada de orgoliu, aroganta si rautate pentru un beneficiu financiar infim. A reusit sa strice bucuria daruirii de mai devreme. Si greata a incercat iar sa se infiltreze. A fost nevoie de multa rugaciune pentru a nu ma lasa prinsa in vartejul de emotii provocat de prostia lui. Pentru ca trebuie sa fii prost tare, sa stii ca celalat iti poate face rau doar miscand un deget si totusi sa incerci sa il iei de sus in incercarea de a-l umili. Uneori insista atat de tare incat crezi ca isi doreste raul. Provoaca pana intrece orice limita a rabdarii, a intelegerii si a compasiunii.  Pe langa faptul ca cei sapte ani de acasa lipsesc cu desavarsire.

Si cum noaptea e intotdeauna un sfetnic bun, dar si un timp al rugaciunii si al discutiei cu Dumnezeu, dimineata a venit cu solutii pentru aplanarea situatiei. Pana la urma am iesit doar cu nervii si rabdarea sifonate si cu o zi in care ne-am trezit mai obositi decat ne-am bagat in pat. Nici macar soarele caldut nu a putut sa repare ravagiile starilor de peste noapte. Sper ca finalul de saptamana sa fie mai linistit si mai odihnitor.

Babele :)

 Anul acesta Baba Dochia a avut multe cojoace. Primele zile de martie au fost haotice din punct de vedere a vremii. Pe langa faptul ca avem o iarna cu multa zapada primavara asta, anotimpurile se schimba de la o ora la alta. Ninsorile au fost fantastic de frumoase si pufoase iar uneori aveam impresia ca imprastie vantul boabe de polistiren de la fabrica din zona. Iar orele de primavara erau insorite si vesele. Doar eu eu eram ametita de la viteza cu care se schimbau si organismul meu nu reusea sa tina ritmul. Cum sunt meteosensibila, am facut inventarul articulatiilor, a ligamentelor si a muschilor iar sinusurile si-au anuntat prezenta. Migrenele s-au simtit ca acasa in capul meu in timp ce starea de somnolenta incerca sa se decida daca sta sau pleaca... Una peste alta a fost o perioada frumoasa: cu tort, cu impacari (cica), cu flori, cadouri, zambete si voie buna. Doar Matei a fost total bulversat cu decizile privind modul in care vor face cursurile la master pe principiul:  uite cursul fizic, nu e cursul fizic.  Noroc ca exista o glumita in casa legata de vocea de la GPS: "reconfiguram traseul". Si cum stirile sunt una dupa alta si in directii total diferite suntem tot pe reconfigurare traseu... Si vremea si vremurile par sa fie pe aceeasi sinusoida.

satul vazut de pe dealul din spate
(din fata cimitirului)

Am incercat sa prind in fotografii dealurile din zona.

 Din pacate Ceahlaul era ascuns de nori.

vedere din fata portii

Invazia pisicilor: mi-au ocupat scaunul din fata semineului:

Florile de pe comoda din dormitor: unele se trec, vin altele noi...

Un final de saptamana frumos, tuturor!

cateva zile reci si o noua idee

 O noua zi rece. A nins un pic aseara dar dimineață s-a topit. Și nici nu a bătut vântul astazi. Am dat o tură prin curte să văd ce și cum modific/plantez după ce am terminat cu animalele. 

În principiu a fost o zi liniștită de duminică. După treburile zilnice și masa de prânz am navigat un pic pe net. Cu cana de ceai langă mine am descoperit videoclipuri și articole despre BuJo. Am mai citit despre el la Irina iar apoi la Mihaela. Se pare ca e molipsitor microbul asta. Dacă în trecut mi se parea un excercițiu destul de complicat care mănâncă timp, după săptămâna asta, în care nu m-am putut organiza deloc, pare un exercitiu bun și motivațional. M-a încântat pagina despre recunoștință și cea cu obiceiuri noi. Și cum am o agendă cu puncte cumparată de soțul meu de la Pepco, mă tentează exercițiul ăsta. Nu știu dacă o să mă țină, dar sper să imi placă și să o adaptez la nevoile mele. Eu oricum am o gramadă de agende și planificatoare. Funcționez bine cu liste și planificări. Doar ca în ultima perioadă nu prea funcționez. Dacă nu e una, e alta și am cam obosit. Abia aștept să pot ieși în grădină. Cred că e cea mai bună terapie pentru o stare de spirit mai optimistă. Să vezi cum rodește pământul lucrat cu mainile tale e un remediu potrivit pentru ce se întâmplă zilele astea...

O săptămână binecuvântată tuturor! 

Prima zi de martie

 Primavara a venit cu vânt şi vreme închisă. Aşa cum sunt gândurile noastre de câteva zile. Nici nu am scăpat de panica creată de măşti, certificate verzi şi numar de "pozitivaţi" că avem o panică mult mai mare: războiul. Buletinele de ştiri de pe orice post de televiziune abundă de ştiri panicoase. Noroc că românii sunt săritori şi printre ştiri panicate vedem şi mobilizarea generală pentru a-i ajuta pe cei plecaţi din calea armatei ruse. Cel puţin în zona noastră, a Moldovei, oamenii sunt foarte săritori. Vecinii mei, fac calcule că ar putea adaposti cel puţin câte o familie refugiată în gospodărie. Acea cameră de bună poate redeveni o camera de oaspeti pentru o mama cu copii plecată din calea urgiei. Am chiar vecini care işi amintesc de prigoana rusă din primul război mondial. Aşa ca fiecare ajută cum şi cu ce poate.

Din pacate empatia care de regulă mă ajută să îi înţeleg pe ceilalţi, acum m-a dărâmat. Nu sunt bună de nimic şi oricât evit ştirile în încercarea de mă proteja, subiectul e pe toate buzele. Măcar de ar fi vreme bună ca munca pe afara să mă ţină ocupata şi departe de toate emoţiile astea. Dar nu e. Şi se anunţă rece toată săptămâna. Bine ca în casă e cald. 

Mirosul freziilor primite de la soţul meu duminică, se amesteca cu cel al zambilelor ce se deschid in ghiveciul primit de dragobete. Din bucatarie nu vine nici o aromă. Cum nu ma simt bine, nu pot gati. Doar chestii rapide, care nu necesită multă atenţie sau implicare, si care bineînţeles că îngraşă :). Bine ca stocul de ceaiuri e mare şi variat. Merg de minune cu vremea rece şi focul din şemineu. Şi daca mai deschid şi laptopul pe netflix reuşesc sa mai şi zâmbesc.

Un moment de bucurie şi amuzament a fost cand a ajuns Matei acasa de la şcoală cu mărţişoare şi poveşti cu eleve. Maine avem runda a doua, la alta şcoala.
In gospodarie, am arat gradina, am pus ceapa timpurie pentru frunze şi am semănat salata şi spanacul. Usturoiul de toamnă are frunzuliţe, au început să apară şi urzicile. Am şi făcut un borş de fasole cu urzici. Găinile s-au pus pe clocit iar animalele au trecut prin deparazitarea de primavară. Aşteptăm vremea bună pentru a căra gunoiul de grajd în câmp şi pentru curaţenia de primăvară.  Florile de primavară au scos vârfurile frunzuliţelor afara. Cum se încălzeşte puţin vreau sa reorganizez straturile de flori. 

Nu am planuri pentru luna ce abia a început. Mă rog să fim sănătoşi si voioşi ca să putem face ce e necesar pe langă casă. Începe şi Postul Mare aşa că va fi o lună frumoasă de primăvară. 

Cum duminică am avut musafiri dragi de la depărtare şi am primit cadou o pereche de ghete sport, abia aştept vremea bună să putem merge iaraşi zilnic la plimbari lungi. 

Şi dacă am început postarea pe la prânz şi o termin seara, intre timp, colectia de flori de pe comodă s-a marit cu încă un ghiveci cu trandafiri roşii:

O primavara minunată tuturor!