Viata e ca o cafea buna

am primit-o pe mail de la Florin Zamfir - Editura Mix

Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi.
Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca. Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana profesorul le-a zis :
- Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina lasand cestile simple si ieftine goale pe masa. E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si
a stresului pe care il aveti zi de zi. Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust. Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau in alte cazuri nu putem vedea ce e de fapt inauntru. Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi inconstient ati ales cele mai scumpe si bune cesti. Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra.
Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile. Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA. Hainele pe care le avem, pozitia in societate si banii nu inseamna viata. Doar ne ajuta sa traim viata. Nu definesc ceea ce inseamna viata. Din contra majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au.
Cateodata concentrandu- ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua. Savurati cafeaua, nu cestile! cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai feiricit oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa.

fratele

Poate colegul de la gradinita sau poate fratele tatalui ei au determinat-o ca la 3 ani sa inceapa sa isi doreasca un fratior. Nu o surioara ci un fratior. Si ca un capricorn veritabil ce era si-a urmarit ideea cu incapatanare. Prima incercare a mamei de a-i face fratiorul s-a soldat cu un esec. Si acum, la 36 de ani isi aminteste drumul de 1 km de la statia de autobuz pana la casa bunicilor, plin de nameti cand mama i-a spus ca nu ii face fratior deoarece nu a fost cuminte. Nu plangea, doar mergea la 10m in urma mamei si urla. Cand se oprea mama sa o astepte, ghemotocul imbracat intr-un urson verde se aseza jos si urla. In primavara a primit vestea buna: urma sa aiba un fratior sau o surioara. Astepata cu nerabdare iarna cand urma sa vina ghemotocul pe lume. Punea cu emotie mana pe burtica mamei si ii spunea povesti in gand. Avea rochie ca a mamei, albastra si se gandea ca asteptau amandoua sa vine bebelusul. Era foarte cuminte si grijulie pentru ca invatase din experienta trecuta ca daca nu e cuminte mama nu ii face fratiorul. Si a venit toamna. In seara aceea a stat cu mama la bucatarie pana tarziu sa puna gogosari in otet. Mama era imbracata cu frumoasa rochie albastra de gravida. Cand ochii i se inchideau de somn a aruncat o ultima privire bucatariei inguste unde mama aseza gogosarii rosii in borcane mari si a plecat in camera ei la culcare. Dimineata s-a trezit nauca pentru ca vocea tatei era cea care ii spunea sa se trezeasca. Nu intelegea: fereastra era inca intunecata, mama nu era si tata o grabea sa se imbrace. Intr-un taziu cuvintele tatei si-a facut drum spre mintea ei incetosata de somn:
- Hai la camin, grabeste-te sa nu intazii la servici. Ai un FRATIOR. S-a nascut acuma dimineata.
Stia ca ceva nu e in regula dar nu ii explica nimeni de ce fratiorul ce trebuia sa vina pe la sarbatori a venit la pusul gogosarilor.
Apoi ziua cand a fost dusa la maternitate si mama i-a zis ca numele baiatului va fi Andrei. A urmat o noua criza de nervi si urlete pentru ca ea vroia sa il cheme Romeo ca pe partenerul ei de la dansuri la camin. Isi aminteste curtea spitalului, mama la o fereastra la etaj, tata care o tragea de mainile amandoua si ea care punea frana cu picioarele sa nu plece de acolo pana nu i se confirma numele. Tot spitalul stia de baietelul pe care urma sa il cheme Romeo. Si Romeo i s-a pus numele.
Apoi zilele cand venea de la camin si deschidea cu emotie usa sperand ca mama l-a adus acasa de la spital. Ziua cand usa era descuiata, emotia cu care a intrat in camera ce fusese a ei si care o ceda cu draga inima fratiorului si a gasit-o pe mama cu un ghemotoc in brate. Era cat papusa ei favorita. Cum o certa tata de cate ori isi imfasa papusa cu paturica albastra ca nu are voie sa plimbe baiatul prin casa. Nu avea decat 5 anisori dar invatase sa infese, sa schimbe scutece si sa tina biberoane. Apoi cumatria. La biserica nu a facut urat deoarece i s-a explicat ce se va intampla si de ce. Ajunsi acasa nasa i-a inmanat copilul mamei cu lumanarea aprinsa in mana. Nu stiu din ce motiv dar o picatura de ceara a ajuns in ocghiul stang al baiatului. Isi aminteste ca statea cuminte pe lada recamierului asteptand sa se termine "ritualul" cand s-a intamplat "nenorocirea". Nu stie cum a ajuns in fata nasei si a inceput sa ii "care" picioare la tibie si pumni in burta pentru ce i-a facut fratiorului ei. Mama povesteste ca nu stia pe care il impace pentru ca nu stia care urla mai tare.
Momentul cand, crescuti la tara, baiatul a facut febra aftoasa de la laptele de vaca. A trebuit sa ajunga cu salvarea in oras si a trebuit sa ii i-a pe amandoi deoarece nu o putea desprinde nimeni de langa fratiorul ei. Saptamani intregi i-a mestecat biscuiti Mirela si i-a dat sa pape pentru ca altceva nu manca. Nici macar papusile multindragite nu au desprins-o de langa bebelus.
Un moment urat tare a fost in vara acelui an. Erau la tara, bunica era la camp si ea statea cu bebelusul de cateva luni. Era pus in landou si prins cu hamuri speciale sa nu cada. Trebuia sa se duca la baie dar negocia intens cu pisu pentru ca nu avea cum sa lase copilul nesupravegheat. Pana la urma nu a mai putut si a plecat la WC in livada. La intoarcere, l-a auzit tipand. Cand a ajuns a vazut ingrozita ca rupsese hamurile si cazuse din landou. Nu patise nimc grav, se lovise in cadere dar ea era ingrozita sa nu il "piarda".
Cand a inceput scoala cea mai mare durere a ei era ca nu isi putea vedea fratiorul decat in vacante pentru ca acesta statea la bunici.
Apoi l-au adus la gradinita. Dimineata isi ducea fratiorul la gradinita, se intorcea si pleca la scoala iar la pranz se ducea dupa el. Cu cheia legata de gat avea graja de amandoi pana venea unul din parinti de la servici. Apoi mama s-a mutata si avea un program mai lejer. Lucrand 12 cu 24 erau doar 2 zile pe saptamana cand avea ea grija de tot.Cand era mama acasa el o astepta ascuns la cuier in locul papucilor. Si cand ea intra el iesea vesel imitand-o: "mi-e foameeeeeeeeeee!".
De dragul lui a ajuns batausa cartierului. Era mic de statura si dragalas si ceilalti copii il necajeau. Cand a inceput sa mearga la scoala era protejatul colegilor ei. Ea invata dupa amiaza iar el dimineata. Daca il supara careva o astepta in curtea scolii sa ii spuna, la inceput ca apoi le spunea direct colegilor ei. Ea avea un coleg tare sufletist cu ceva frati mai mici si el: Claudiu. Si acum, dupa zeci de ani cand se intalnesc ea isi aminteste cum, la prima ora, zilnic, el ii povestea cine i-a necajit fratiorul si ce le-a facut el. Apoi ea a plecat la liceu iar fratiorul a fost mutat la alta scoala. Ii cunostea colegii, i-a invatat sa danseze pentru "balul" de la sfarsitul clasei a IV si mai apoi la a VIII.
Poate ca l-a protejat prea mult, poate a considerat ca e responsabilitatea ei sa il creasca pentru ca ea l-a vrut. Isi aminteste zilele cand ajungea acasa si de la poarta era certata pentru cine stie ce nazbatie. Nu spunea niciodata ca nu ea a facut-o. Se gandea ca fiind mai mare ea poate duce dar el e mic. Se obisnuise sa intrebe "acum pentru ce o iau?" nu pentru ca erau prea multe si pentru ca habar nu avea. Dupa aia, in camera lor ii facea morala si incerca sa ii explice ce a grasit si de ce nu ar trebui sa mai faca.
Apoi ea a plecat la facultate. Poate ca l-a parasit cand avea mai multa nevoie de ea: era la varsta pubertatii, sau poate ca nu a stiut cum sa ii fie alaturi in perioada adolescentei dar plecarea ei a rupt cumva legaturile dintre ei. Venea de la facultate la sedintele cu parintii din liceu. Nu isi aminteste ca parintii sa fi fost la vreuna. Asa cum isi aminteste cu drag cum pachetele de acasa contineau si o scrisoare de la el si de multe ori si ceva din economiile lui. Nu suma o emotionau ci gestul in sine. L-a batut la cap sa renunte la ideea de scoala profesionala si sa faca liceul in momente in care parintii erau disperati de incapatanarea lui de a-si urma visul de a ajunge sofer de tir. Apoi i-a cautat formate mici de carti ca sa poata copia la bacalaureat si la admitere. A pierdut 2 examene in restante pentru ca a stat si a asteptat afisarea rezultatelor la admiterea lui la facultate. Si a luat. O facultate la care l-a indrumat sa dea in urma unui calcul logic facut impreuna. Chiar daca actualul inginer zootehnist de azi ii reproseaza ca din cauza ei sta in mizerie si nu la vreun birou.
Primul an al lui a fost dificil. Era revoltat ca ea nu terminase facultatea si i se parea ca banii primiti de acasa ar fi mers toti la el daca ea ar fi fost pe picioarele ei. Amintindu-si de primul ei an cand isi imagina ca i se cuvine totul si era revoltata pe tot si pe toate i-a trecut cu vederea toate "iesirile". Mai ales ca week-urile el si le petrecea in ferma agricola a familiei in timp ce ea isi castiga banii din tehnoredactare. Anul urmator a fost cumplit: accidentul ei urmat de 4 luni de ghips. Frustrarile lui ca multi din banii munciti de el in acea vara au plecat pe tratamentele ei nu au fost inlaturate nici macar de cumpararea unei masini noi (o dacie) care, la insistentelke ei i-a fost data lui. Apele s-au mai linistit in sesiunea de vara cand, dupa o saptamana de foame in camin si-a luat inima in dinti si a trecut pe la ea cu un coleg. A trebuit sa il "traga de limba" pe coleg pentru a le afla problema. Nu i-a lasat balta pentru ca la ea era o perioada buna financiara: si lucra si tehnoredacta.
Apoi intamplarea a facut ca momentul cand el si-a luat diploma de inginer sa coincida cu deschiderea oficiala a primului ei magazin. El s-a simtit iar "dat la o parte" sau poate a simtit ca realizarile lui sunt minimalizate in comparatie cu ale ai. Lucru total neadevarat pentru ca el a fost si va ramane "baietelul mamei" si "urmasul numelui" tatei.
Apoi cele trei luni de stagiu in Elvetia ale lui au fost "umbrite" de nunta ei. Nunta care a fost planificata astfel deoarece voaia si el sa se casatoreasca la intoarcere. Nu a stiut niciodata durerea din sufletul ei pentru ca in cea mai importanta zi din viata ei el nu i-a fost alaturi. Momentul cand a pus floarea in pieptul verisorului de pe tata, floare care ar fi trebuit sa stea la reverul lui. Cum au fost instruiti cei de la muzica sa nu cante acel cantec in voga la vremea acea "fratele meu", cum s-a ascuns in bucatarie si a plans pentru ca nu a dansat cu el in noaptea nuntii. Dar s-a consolat cu gandul ca va veni si nunta lui si ea ii va fi alaturi. Numai ca la nunta lui nu a dansat cu el. La nunta lui nu a avut nici macar loc la masa. A stat in bucatarie si s-a asigurat ca totul e asa cum trebuie sa fie. Deoarece nu putea face fata singura si-a adus si o prietena din alt oras sa o ajute. Atunci a simtit ca legatura dintre ei a fost iremediabil rupta. Acea legatura care facea sa isi simta durerile telepatic, care ii facea sa se inteleag din priviri si sa se bucure fiecare de bucuria celuilalt.
L-a ajutata cat si cum a putut: la amenajararea magazinului lui din oras pana i s-a spus ca "nu comnda ea" si s-a retras lasandu-l neterminat dar incercand sa-l ajute fara ca el sa stie, la nasterea copilului lui - si-a amanat platile ei intr-o perioada cand mergea prost pentru a face fata momentului- pana cand i s-a spus ca nu l-a facut ea si daca vrea sa aiba grija de un copil nu are decat sa isi faca, la platile furnizorilor lui - erau trimisi direct la ea pentru plati nici macar nu mai era rugata sa ii imprumute, la amenajarea cladirilor din ferma zootehnica - a pus jumate-jumate cu tatal ei ca sa faca la el 3 camere si o baie iar la ea o camera, la amenajarea casei soacrei lui in vederea cresterii valorii. Nu a asteptat niciodata nimic in schimb. S-a gandit ca daca lui ii este bine o sa ii fie si ei ca doar sunt frati. Apoi a urmat caderea ei. Urata si dureroasa. A pierdut tot ce avea si nu doar a ei. Pe langa ea au pierdut si parintii si el. Dureros. Sentimentul de vina era puternic si aproape a ingropat-o. Stia ca ea poate duce toata durerea si toata pierderea, ca la urma urmei a fost vina ei ca nu a fost atenta la ce era in jur dar ei nu aveau nici o vina. Incercarea de a supravietui financiar nu a fost ca sa salveze ceva pentru ea ci sa salveze ce nu era a ei. Nu s-a putut. Orice a incercat s-a lovit de piedici. In momentele cele mai urate din viata ei nua fost nimeni langa ea. Fratele a trecut sa o roage sa aiba grija de baiatul lui daca el se sinucide iar mama a dat-o afara din casa. Tatal a facut fata problemelor in felul lui: s-a inchis in el si apoi a dat vina pe altii. Incet, incet ea si-a revenit oarecum emotional si mental dar financiar nu. Si mare i-a fost surpriza ca in momentul in care a incercat sa se adune si din punct de vedere material a fost tratata ca o hoata. Tot ce a crezut ea ca a salvat de la pierdere si le-a depozitat la parintii ei sau la bunica nu ii mai apartineau. Au fost "oprite" ca o compensare a pierderii materiale suferite din cauza ei, ca o dobanda.
E surprinsa ca desi au fost crescuti in celasi mediu ea nu a contorizat niciodata ce a primit ci a considerat ca valoarea ajutorului primit e proportional cu valoarea nevoii nicidecum nu poate fi cuantificat. A multumit intotdeauna de ajutorul primit si a considerat ca de atat avea nevoie si ca restul tre sa faca singura, ca la o adica a fost invatata sa pescuiasca nu trebuie sa ii dea nimeni pestele gata prajit si curatat de oase in prealabil. A ajutat si ea la randul ei cat si cum a putut a putut, renuntand la sine de multe ori bucurandu-se de multumirea generala. Dar uite ca Dumnezeu i-a dat perioade in care avea nevoie de ajutor, perioade in care a fost incapabila sa faca ceva din punct de vedere fizic - fractura de coloana, si emotional - divortul si falimentul. Dar pentru ca ea zambeste mereu si e optimista (cand nu poate face asta sta cuminte la ea acasa si nu vrea sa fie vazuta de nimeni) nu e crezuta ca e la marginea prapastie. Unii chiar ii mai dau cate un bobarnac sa se convinga: daca o sa cada inseamna ca era pe margine dar daca se tine bine inseamna ca minte.
Dar pentru ca fratele ei are impresia ca ei i s-a acordat mai multa atentie si ca i s-a dat mai mult, s-a gandit sa faca o lista cu ce a primit unul si altul si cu ce a dat unul sau altul. In timp ce o scria si-a dat seama de penibilul situatiei. A scris-o, exista, dar o va inmana fratelui si parintilor ei doar in momentul in care va fi atat de ranita incat va considera ca legaturile de familie sunt iremediabil rupte. Ii va iubi de la distanta, in tacere, ii va respecta toata viata ei pentru ca datorita lor, a tuturor, e asa cum e dar nu le va mai da voie sa se apropie si sa o raneasca. E constienta ca i-a dezamagit pe toti, ca i-a ranit, ca nu s-a ridicat niciodata la nivelul asteptarilor lor dar e timpul sa isi vada de viata ei.

Ce trebuie sa stie fiecare femeie! DIN EXPERIENTA UNEI OCTOGENARE

am primit pe mail de la editura For You si mi s-a parut foarte interesant:

O FEMEIE TREBUIE SA AIBA:
- suficienti bani in contul ei ca sa se poata muta sau inchiria o locuinta, chiar daca ea nu vrea niciodata asta......sau nu este nevoita sa faca asta
- ceva pentru imbracat care sa fie perfect pentru servici sau pentru o intalnire cu cineva "visat" si care trebuie sa fie gata intr-o ora.
- o tinerete pe care sa o lase multumita in urma
- un trecut suficient de "suculent", pe care il va putea povesti cind va fi batrina
- un set de surubelnite, o masina de gaurit si un sutien negru de dantela.....
- o prietena/prieten care sa o faca intotdeauna sa rida.......si una care sa o lase sa plinga
- o piesa de mobila buna care sa nu fi fost proprietatea nimanui din familia ei
- 8 farfurii care sa se asorteze, pahare cu picior pentru vin si o reteta de mincare care ii va face pe musafiri sa se simta onorati
- sentimentul de control asupra destinului ei
- cum sa "cada" in iubire fara sa se piarda.

FIECARE FEMEIE TREBUIE SA STIE:
- Cum sa paraseasca un servici, sa intrerupa o dragoste si sa se confrunte cu o prietena, fara sa intrerupa prietenia.
- Cind poate sa insiste mai tare.......si cind trebuie sa plece.
- Ca nu poate schimba lungimea picioarelor, latimea soldurilor sau natura parintilor sai.
- Ca, poate nu a fost perfecta copilaria ei, dar ca s-a terminat...
- Ce trebuie sa faca, sau sa nu faca, pentru a fi iubita mai mult...
- Cum sa traiasca singura..... .chiar daca ei nu-i place asta...
- Pe cine sa creada, pe cine sa nu creada, si de ce ea nu trebuie sa ia asta ca pe o ofensa personala... ...
- Ce poate sau ce nu poate indeplini intr-o zi, intr-o luna.....si intr-un an.

casa sufletului

Am gasit aici, o poveste frumoasa pe care vreau sa o impratasesc cu voi:

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii.
Era înca în putere de aceea patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa.
Cu toate acestea batrânul era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea.
Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi ceru sa mai construiasca doar o singura casa. Batrânul accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea.
Chema ajutoare nepricepute si folosea scânduri nepotrivite.
Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare.
Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada.. Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:
- Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!
Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca îsi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel.
Asa e si cu noi.
Ne construim vietile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun.
Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim în casa care tocmai ne-am construit-o.
Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita. Însa nu ne putem întoarce înapoi.
Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scândura sau ridici un perete. Viata e întocmai cum ti-o cladesti.
Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mâine.
Deci nu uita: ce faci, te face!

povestiora cu talc: gastele

Am gasit-o aici si mi-a placut foarte mult:
A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti… a fost odata, in vremuri deloc indepartate, intr-un satuc mic-mic, o famile de tarani care avea doi copii.
Tatal nu credea in Dumnezeu, si nu ezita sa spuna si altora ce simtea el in legatura cu religia si sarbatorile crestine, cum ar fi Craciunul.
Sotia lui credea insa, si ea si-a crescut copiii astfel incat sa aiba credinta in Dumnezeu si in Iisus, in ciuda comentariilor lui negative, prin care se impotrivea la orice. Intr-un ajun al Craciunului incarcat de zapada, sotia si-a luat copiii la o slujba crestina in satul in care locuiau.
L-a invitat si pe el, dar a refuzat:
“Prostii, daca ar exista intr-adevar Dumnezeu iar Iisus ar fi fiul Sau, de ce l-ar fi trimis El pe pamant cu chip de om? Daca e atotputernic, de ce sa se coboare El pana la nivelul nostru? Nu pot sa cred asa ceva, n-are nici un inteles!”
Asa ca ea si copiii au plecat, iar el a ramas acasa.
N-a trecut mult si vantul a inceput sa bata mai tare, viscolind zapada. In timp ce barbatul se uita afara pe fereastra, tot ce vedea era o furtuna de zapada.
S-a asezat sa se odihneasca inainte de a aprinde focul pentru a incalzi casa peste noapte.
Si chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi inca unul. S-a uitat afara, dar nu a putut sa vada prin viscol mai mult de cateva urme pe zapada. Cand vantul s-a mai linistit, el a mers afara sa vada ce anume a lovit fereastra. Pe campul de langa casa a vazut un stol de gaste salbatice.
Se parea ca ele zburau spre tarile calde pentru perioada de iarna cand au fost prinse de viscol si nu au mai putut inainta. Pasarile s-au pierdut si au esuat la ferma lui, fara mancare si fara adapost. Isi miscau aripile si zburau in jurul terenului in cercuri mici, orbite si fara nici un scop.
Cateva din ele se pare ca s-au izbit de geam.
Taranul, om cu inima calda, iubitoare, s-a gandit ca le-ar putea adaposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau sa mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
„Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele sa stea. Este calduroasa si sigura, ar putea sa-si petreaca noaptea aici si sa astepte sfarsitul furtunii.”
Asa ca a mers pana la ferma si a deschis larg usile, apoi a asteptat, sperand ca ele vor observa ferma deschisa si vor intra. Gastele dadeau insa din aripi invartindu-se fara nici un scop si se parea ca nu au observat ferma si nici ca si-au dat seama ce ar insemna aceasta pentru ele.
Barbatul a incercat sa le atraga atentia, dar tot ce a reusit a fost doar sa le sperie, si ele s-au mutat mai departe. Taranul a intrat in casa si a iesit apoi cu o bucata de paine, a rupt-o si a facut o dara de firimituri care sa le conduca spre ferma. Dar ele tot nu au inteles.
S-a dus in spatele lor si a incercat sa le indrepte spre ferma, dar ele s-au speriat si mai tare. S-au raspandit in toate directiile, numai spre ferma nu.Nimic din ce a facut nu le-a determinat pe gaste sa ajunga in locul unde le-ar fi fost cald si unde ar fi fost in siguranta.
„De ce nu ma urmeaza?! Nu pot sa vada ca acesta este singurul loc unde ele ar putea supravietui furtunii?”
Tot gandindu-se la asta si-a dat seama ca ele pur si simplu nu vor urma un om.
„Doar daca as fi unul de-al lor as putea sa le salvez!”, a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat in ferma, a scos una din propriile lui gaste si a purtat-o in bratele sale pana a ajuns in spatele stolului de gaste salbatice. Apoi i-a dat drumul.
Gasca lui a zburat printre celelalte direct spre ferma si, una cate una, celelalte gaste au urmat-o spre acel loc sigur.
Barbatul a ramas tacut pentru un moment in timp ce cuvintele pe care le-a spus cu cateva minute mai devreme i-au revenit in minte:
„Doar daca as fi unul de-al lor, atunci le-as putea salva!”
Apoi s-a gandit la ceea ce i-a spus sotiei mai devreme:
„De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atat pe Sine ca sa vina pe pamant si sa traiasca in trup de om?”
Dintr-o data, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a facut Dumnezeu. Noi am fost ca si gastele – orbi, pierduti, disperati. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau ca sa ne arate calea si sa ne salveze.
„Aceasta este adevarata insemnatate a Craciunului!”

Privirile i s-au luminat cand a inteles. In timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit linistit contempland acest minunat gand.Ani de indoiala si necredinta au disparut ca si furtuna trecatoare. A ingenunchiat in zapada si a rostit prima rugaciune din viata lui:




„Multumesc, Doamne, ca ai luat chip de om si ai venit sa ma scoti din furtuna!”