quilling

Incercari timide, cu greseli normale pentru prima incercare:

o inimioara din carton

o prima floricica

lumanarea in decor de toamna

Am citit o provocare de toamna care m-a tentat si care am realizat-o in stilul meu....

Un pahar, o lumanare tableta, un pic de dantela si lipici....

 apoi un platou in forma de frunza din lemn, vopsit maro, cateva nuci si 2 conuri de brad

le-am asezat pe raftul de langa masa din bucatarie alaturi de un recipient de sticla plin cu fasole colorate, iar pe masa am pus o fata d emasa cu dovlecei si floarea soarelui....

perioada recensamantului

O alta perioada in care poti privi frumusetea vietii la tara, curatenia sufleteasca a oamenilor si deschiderea lor naturala. Din pacate la stiri se vad doar acele aspecte mai putin placute. Nu a venit nici un reporter sa vada cum e privit recenzorul si recensamantul la tara... Cel putin la noi in comuna.
De cum se afla ca e venit recenzorul se deschid portile iar batranii asteapta la poarta. Cam ca atunci cand merge parintele cu molifta. Zambetul cu care il intampina arata bucuria ca le trece pragul. Rar il vezi completand formularele in curte. De regula este invitat in casa unde il astepata cu ceva dulce, un mar sau o cafea. Si la unele batrane chiar farfuriuta cu dulceata de cirese amare si paharul cu apa rece. Iar raspunsurile sunt insotite de glume:
- Alimentare cu apa potabila:
- Daaaa! De la fantana...
-Alimentara cu apa calda:
- Cum sa nu: oala pe plita....
- Aer conditionat?
- Daca deschid usa...
- Folositi internetul?
- Cum sa nu maica... uite porumbarul....
Daca raspunsurile nu ar fi insotite de zambete sagalnice si de priviri puse pe sotii probabil recenzorul s-ar supara. Dar la noi in comuna recenzorii sunt fii ai satului, obisnuiti cu saga pamantenilor.
Uneori se mai aud comentarii ale stirilor despre recensamant asa cum le inteleg ei, cu intelepciunea lor data nu de cele 4 sau 7 clase ci de legatura trainica cu Creatia Divina:
- Zic "astia" maica sa nu dam buletinele ca se fac pozne la votari, dar te baga cineva in seama fara buletin? Nici factorul nu da pensia, nici doctora nu se uita la tine iar la primarie tot facem acte si lasam copii dupa buletine... Daca nu le e frica de Dumnezeu si vor sa faca pozne, apai fac maica oricat ne-om pazi. Dar ne pazeste Dumnezeu ca El are grija de toti......

inapoi la arderea pe rug...

Zilele trecute am citit un articol surprinzator pentru timpurile in care traim: un preot judecat de forurile bisericesti si gasit vinovat de vrajitorie... Am crezut ca ochii imi joaca feste. Acuzat de vrajitorie in plina epoca informationala. Ce-i drept multa lume se reintoarce spre biserica din cauza politicii societatii de consum si a lipsurilor reale sau induse de politica de stiri. Dar de la a considera biserica un refugiu si pana la acuze de vrajitorie mi se pare o cale foarte lunga. In schimb de la acuze de vrajitorie pana la arderile pe rug calea e scurta si in vremuri de demult, una era consecinta alteia. Oare, cu un precedent creat, cat mai dureaza pana se vor inalta ruguri aprinse?

Ce e drept e mult mai usor sa acuzi si sa marginalizezi orice initiativa sau pe oricine incearca si chiar reuseste sa faca lucrurile sa mearga si cu atat mai mult daca merg bine. Intr-o lume marcata de mediocritate si indolenta, atunci cand cineva isi da silinta e un pericol la lenea si nepasarea generala. Pentru ca acel cineva arata ca se poate. Si daca se poate cum ne mai putem plange ca "nu-i", ca "nu ne lasa sistemul" sau ca "nu se poate"? Si daca nu poate fi acuzat de altceva, acuza de vrajitorie e la indemana. Ca asta e singura explicatie la faptul ca cineva poate, in timp ce restul nu: vrajitoria, lucru necurat, ajutor de la diavol....

Mie personal mi se pare injositoare si nedemna o asemenea acuza atat pentru cei care au formulat-o cat si pentru cei care, in urma unei investigari au considerat-o reala. 

Pai daca "roman" e sinonim cu "tigan" in unele tari europene, si daca unii politicienii arunca procente cand vorbeste de etnii, lenesi si destoinici, era necesar ca si Biserica Ortodoxa sa puncteze la capitolul asta, ca fiind una din puterile din stat (parca asa scria prin cartile de istorie).....

un an....

A trecut un an.... Acum un an eram obosita in primul rand. Incercam sa imi ignor emotiile si sentimentele pentru a merge mai departe. Nu ma gandeam decat la cum sa organizez timpul si treburile astfel incat sa putem merge mai departe.... Matei era cu pisica la bunica iar sotul la magazin in incercarea de a-si infrunta durerea, socul si pierderea departe de taciuni si miros de fum. Eu i-am infruntat privind aspectul dezolant al curtii in incercarea de a recupera ce a mai ramas in urma focului si al apei. Stiam ca pot face asta un timp pana cand emotiile vor rupe barierele. Aveam experienta mai multor pierderi la care "amorteala" de la inceput m-a ajutat sa aranjez "mersul mai departe"... Pierderi a caror durere am simtit-o mai tarziu, mai intens si a caror rani le-am vindecat in timp, incet si in tacere.... Era inca o incercare la care eram supusa poate pentru a aprecia mai mult ceea ce mi-a dat Dumnezeu prin oameni si nu prin lucruri.  Si durerea, pierderea si spaima s-au manifestat mult mai tarziu, mocnit si constant distrugand linistea sufletului si a casei. Constienta fiind de tot ce simteam si cum se rasfrangea asta in jurul meu am incercat sa nu pun bariere sentimentelor pentru a le elibera incet, incet si a readuce armonia in casa, in relatii dar mai ales in sufletul meu...

Poate intr-un mod ironic sau simbolic aseara am rearanjat dormitorul si pentru prima data dupa un an de zile, in lumina palpainda a lumanarii si in aroma de levantica si busuioc a uleiurilor din lampa m-am simtit ACASA. Acel acasa unde ma simt iubita, apreciata, protejata dar mai ales impacat cu mine insami, cu cei din jur, cu viata meau si cu divinitatea. Cocotata in "varful patului" cu andrelele in mina am SIMTIT fara sa il gandesc acel "Iti multumesc Doamne, pentru tot ce sunt si ce este in jurul meu"

o prietenie mai aparte

Catel, pisoi si pui isi impart firmiturile de paine...

o rama si.....

Am gasit cateva rame vechi de lemn. Scorojite, descleiata si decolorate. Goale si triste intr-o margine de pod. Pareau tare triste..... Apoi o fusta veche in culorile toamnei. Cu elasticul largit si cu sanse mici de a mai fi utilizata oricate imbunatatiri i-as fi adus. Au stat impreuna triste pe o masa asteptand sa imi vina mie vreo idee.

Idei s-au tot ivit dar... materialele la care ma gandeam erau .... perisabile si in concluzie mica "creatie"  ar fi avut o viata relativ scurta. Pana cand vantul si ploaia m-au "adunat" pe langa soba.... Nu aveam nici o idee despre cum avea sa arate in final. Dar am inceput.Rama era deja vopsita si uscata asa ca am intins panza sperand ca odata cu prinderea marginilor ideile se vor lega. Si am avut dreptate. O margine surfilata, o bucata de plasa ramasa pe langa, un petec de culoare, un ac si un fir de ata si.....

(cam nereusita fotografia din cauza umbrelor si a luminii)

"satul meu" la gradinita

Un proiect indragit de copii mei de la gradinita. I-am dedicat o zi de discutii si joaca. Am inceput cu povesti despre sat, despre traditii si despre cladiri. Apoi am desenat cladirile din sat. Fiecare cum a stiut sau cum si-a amintit. Desenele au iesit interesante. Unele in creion, altele colorate sau chiar in acuarela. Mi-au placut discutiile din timpul desenelor. Cum se sfatuiau si cum isi dadeau indicatii unii altora. Apoi constructia: din cuburi si resturi de jucarii, folosindu-ne imaginatia mai mult decat resursele. Si iata macheta pe care au aratat-o cu mandrie tuturor celor care au trecut pe la gradinita in acea zi. Iar intamplarea a facut ca sa ne viziteze chiar primarul la finalul programului...

Au asezat masinile pe mijloc pentru a indica drumul. Apoi au asezat biserica (are o cruce din cuburi deasupra), gradinita alaturi (cu un pitic in fata), primaria peste drum (cu un stegulet in fata) si padure cu diverse animale si conuri de brad. Apoi au mai pus o poarta de intrare in padure si multe floricele, copacei din plastilina, papusele si tot felul de figurine...

o naluca pe sosea

O dupa-amiaza friguroasa de toamna. Venisem obosita si infrigurata acasa dar din cauza brumei cazute de dimineata trebuia sa culeg gogonelele si ardeii. Si daca tot i-am cules in vant si stropi marunti de ploia am hotarat sa ii si depozitam in putinica langa pepenii zgribuliti. Dupa ce le-am asezat cat mai artistic am descoperit ca nu ne ajunge sarea de muraturi. Si cum la ora 7 la noi in sat totul e inchis am urcat in masina si sa iesim la soseaua judeteana dupa sare (adica in al 3-lea sat). Amurgea si in serpentinele dintre sate se vede un animal pe marginea soselei, cam nauc. Nu avea nici o directie clara pentru a fi ocolit asa ca am incetinit. In lumina difuza a amurgului ni s-a parut a fi un caine mai mare. Dar cand ne-am apropiat, farurile ne-au aratat in toata splendoarea sa o caprioara speriata. Cu pasi nesiguri in loc sa se indeparteze se uita fix la faruri si parea hotarata sa se arunce in fata masinii. Am schimbat faza farurilor iar ea s-a hotarat sa ne arate superbul puf alb de la codita in timp ce se indrepta gratioasa spre dealurile de unde venise....

papucei de casa din ... pulovere vechi

Am gasit modelul pe un blog si ideea mi s-a parut interesanta. Chiar daca tutorialul e pentru papucei de elf se poate modifica modelul si pentru restul familiei. Pe langa faptul ca sunt caldurosi si usor de facut nu sunt deloc costisitori....
http://mayamade.blogspot.com/2009/01/elf-slippers-tutorial.html

sal de toamna

Imi plac pelerinele pentru toamna si primavara. Cu gulerase, cu prindere si chiar cu aplicatii de blanita. Am 4 sau 5 de diverse culori. Dar in toamna asta mi-a atras atentia un sal pe unul din blogurile pe care le urmaresc.

 Usor de facut si de efect. Am o vesta in lucru pentru Matei si apoi cred ca ma apuc de sal. Am o lanita subtire verde oliv dar daca pun firul in 2 cred ca o sa se lucreze frumos si va tine si cald....

la piata

Am profitat de drumul in oras si am fost si pe la piata. Se simtea toamna din plin. Tarable erau pline cu roadele toamne iar aroma strugurilor se imbina intr-o armonie perfecta cu cea a gutuilor si merelor. Mi-au placut piramidele de fructe asezate in culori contrastante (cele rosii langa galbene urmate de verzi). Pepenii marunti erau zgribuliti de frig in timp ce doamnele verze aveau jupoanele stranse bine probabil tot din cauza frigului. Asa ca am luat cu mine cateva verze si cativa pepeni sa ii incalzesc in butoiele cu saramura cumparate special pentru ele.....

Provocare de toamna

Pentru prima data particip la astfel de provocari. Dar mi-a placut ideea de a face ceva in plus pentru o atmosfera calda si linistita in camin. Ceva care sa ne adune la final de zi. Pe vremuri era soba, uneori e masa de seara iar in cadrul acestei provocari e o lumanare. Simbolul luminii si a caldurii transmisa mai departe din generatie in generatie. Si ca simbolul sa fie mai puternic ii adaugam culoare si sunete pe langa incarcatura emotionala.
Detalii despre aceasta provocare:

Si pentru ca azi am descoperit provocarea, prima mea saptamana va fi cea care urmeaza.

ploaie marunta de toamna

sursa: net

Dupa atatea zile de soare a venit si ploia. Spre bucuria pamantului uscat. Frunzele zorelelor, pana ieri pleostite, azi danseaza vesele in bataia vantului si a ploii. Doar florile stau pitite asteptand sa le mangaie razele soarelui....
Micile dumitrite albe s-au infoiat in timp ce cele portocalii abia au scos boboceii la soare. Din pacate doar cateva gutui au mai ramas in copac. Majoritatea au poposit in iarba cu coditele slabite de la lipsa apei. Doar acelea, cateva, vor impodobi rafturile bucatariei, mangaind cu aroma lor speciala nasucurile inghetate... Celelalte impodobesc camara in borcane cu gem, dulceata si in curand peltea....
Iar merele, o parte sunt deja aliniate in cutii in asteptarea iernii sau poate a celor ce sunt inca in copaci. Ma batea gandul sa pun cateva la uscat dar cred ca e un pic cam tarziu pentru asta. Soarele nu mai are puterea sa le usuce....
Intr-o asemenea zi ploioasa, pe langa caldura din casa, muzica relaxanta in surdina si micle decoruri cu lumanari si castane nu lipseste decat aroma gutuilor coapte sau poate a biscuitilor cu scortisoara. Si cu un mic detaliu se poate transforma o zi mohorata intr-una relaxanta in sanul caminului, cu cei dragi alaturi.....

dar de blog

Mi-au placut cartile vechi cu cusaturi. Am si eu una de la mama. Nu stiu insa de unde o are ea. Se numeste "Modele de cusaturi romanesti" de Ana Pintilescu. Si am avut si una de broderii care din pacate s-a dus odata cu multe altele anul trecut....
Ideea blogului mi-a placut deoarece promoveaza traditia si spiritul romanesc. Iar "darul de blog" e ... un exemplu de daruire si de impartasire a credintelor si traditiilor neamului....
Felicitari Micaela pentru initiativa si pentru tot ce faci!
Cine vrea sa se inscrie la concursul  a carui premii sunt trei carti - adevarate comori, gaseste detaliile aici: http://cusaturitraditionale.blogspot.com/2011/10/dar-de-blog.html

miercuri si atat

Orasul de munte m-a intampinat cu acelasi aer puternic de dimineata. Putin racoros, cu aroma de brad si ...altfel. Un aer care ma face de fiecare data sa trag aer in piept. Cat mai mult.... Un aer care ma face sa privesc spre munte si sa ignor micile imperfectiuni ale orasului. Si sus, pe langa cerul senin si coamele muntilor am intalnit balcoane. Balcoane impodobite cu flori de toamna. Balcoane amenajate ca biblioteci. Balcoane cu scaune comode si pleduri calduroase. Balcoane amenajate ca oaze de relaxare in aerul tare de munte. Balcoane care m-au pus pe ganduri. Cam greu de crezut ca aspectul ingrijit al unui balcon ma poate pune pe ganduri si totusi, pe banca din parc privind la paharul de plastic din care ma invalua aroma cafelei gandurile s-au invalmasit.
Vartejul in care m-am lasat prinsa in vara asta a dat o alta forma fiecarei zi. Un aspect structurat in care fiecare minut conteaza, in care actiunile se intrepatrund, se suprapun sau se separa in functie de ritm si stare sufleteasca. Si in tot acest amalgam de actiuni si sentimente, la finalul zilei as vrea sa pot multumi pentru tot si toate. Dar pana acum, finalul zilei a fost doar plin de frustrare ca nu imi ajunge timpul, ca nu am reusit sa imi rezerv cateva minute pentru culoare si forma. Culoare si forma care imi limpezeste mintea si sufletul, care imi creeaza starea apropierii de divinitate, de Creator si creatie.... Si cum iarna bate la usa iar pregatirile pentru a o intamplina cum se cuvine sunt departe de a fi terminate m-am gandit sa imi reorganizez activitatile de peste zi intercaland momente de relaxare sufleteasca si eliminand "imprastierea"...

frunze si lipici

sursa: net

 Cautand diverse modele si planse pentru gradinita am gasit si cateva idei de decoruri. Decoruri pentru casa, realizabile din lucruri vechi si frunze. Din hartie si plante uscate. Azi am reusit sa adun la un loc cateva materiale cu un aspect dezolant si trist. De maine incerc sa realizez ceva vesel si placut. Pozele urmeaza cand vor fi gata....

sursa: net

Se pare ca puterea mea de "creatie" avea nevoie de un branci. Un branci ce s-a numit "gradinita" cu toate avantajele si dezavantajele ei. Cu copii galagiosi dar plini de energie creatoare. Cu dimineti devreme in care pot admira dealurile pline de roua de la fereastra microbuzului. Cu lectii de invatat si cautari de teme care devin surse noi de inspiratie.

sursa: net

Multe activitati banale sau de rutina vin acum cu idei noi, cu inspiratie si creatie... Acea creatie pe care o lasam sa se manifeste doar in culorile goblenului si ata ce statea cuminte asteptand ca andrelele sa ii dea alta forma... Mai noi, inspiratia, ia forme si culori in situatii in care singura aplicatie parea a fi gunoiul... Iar toamna cu aromele si culorile ei imi ofera cadrul ideal pentru a da nastere la mici comori ornamentale... Si mi s-a facut dor de clestisorul de margelit pe care l-am zarit stand trist intr-o cutie....