cautare

Dupa intamplarea urata din octombrie anul trecut, in incercarea de a depasi momentul, m-am cam risipit. Adica mi-am gasit tot felul de ocupatii in afara micului meu univers. Am sperat ca vorbind, cunoscand si citind durerea se va vindeca. Dupa atatea luni am reusit sa ma reintorc la vechea si inradacinata idee ca vindecarea vine din interiorul nostru si nu din exterior. Asa ca de cateva zile mangai chipul Maicii Domnului de pe goblenul meu cu mana sau cu acul si imi asez in ordine ideile dar mai ales sentimentele odata cu micile puncte colorate. Si confirmarile pe care le cautam in lumea mare si colorata a spatiului virtual vin din micul cerculet pe care il umplu cu ata colorata. Se pare ca am avut nevoie de mult prea mult timp si mult prea multa risipa de energie ca sa ajung la o concluzie foarte simpla: raspunsurile sunt intotdeauna in sufletul meu, acolo unde comunicarea cu Dumnezeu se face simplu, firesc si de multe ori fara cuvinte. Si, ca de multe ori pana acum, constat ca sufletul sau intuitia sau credinta (indiferent ce nume are) simte calea si adevarul intr-un timp de mii de ori mai scurt decat ii trebuie mintii sa gaseasca raspunsuri logice si confirmari scrise sau faptice. Si odata cu recunoasterea unui fapt simplu totul se schimba. Lumea ce imi parea in nuante triste de gri capata culoare, gradina care imi parea nereusita pare plina si bogata, curtea ce imi parea nearanjata capata culoare si tot ce era enervant pana mai devreme devine amuzant. Pana si celor care m-au suparat le multumesc din suflet. Pentru ca daca nu ma suparam ma risipeam in continuare in activitati sterile si inutile pierzand din vedere esenta: ca trebuie sa am incredere in Dumnezeu, in cel de langa mine si in mine....