SALCÂMUL

Coroana este rară şi luminoasă, adesea globuloasă, formată din ramuri spinoase şi frunze compuse, cu 7-19 foliole eliptice, inserate pe un rahis lung. Florile sunt mari, albe sau uşor roze, grupate în raceme cu formă de ciorchine, lung de 10-20 cm, cu miros dulce-parfumat. Înflorirea are loc în a doua jumătate a lunii mai şi prima parte din iunie. Înainte de înflorire, ciorchinii sunt îndreptaţi în sus, iar după înflorire, în jos.
Florile rămân deschise 8-12 zile, iar secreţia nectarului începe să fie apreciabilă din momentul în care temperatura nopţilor depăşeşte 14 grade C, mai ales în zone apropiate de o sursă de apă, pentru a contribui la ridicarea umidităţii relative a aerului.
Fructele salcâmului sunt păstăi, ca orice specie din familia leguminoaselor, lungi de 5-10 cm, turtite, brun-roşcate, cu 4-10 seminţe în formă de rinichi.
Salcâmul, cu denumirea ştiinţifică Robinia pseudoacacia este originar din America de Nord, de unde s-a răspândit în toată Europa şi Asia.
În România a fost adus de turci prin anul 1750, mai întâi în sudul ţării, de unde s-a răspândit în toată ţara, atât ca arbore spontan cât şi plantat în liziere masive sau izolat. Predomină în zonele de câmpie şi de deal, în sudul Olteniei, Muntenia şi sudul Moldovei, pe marginea drumurilor şi pe lângă aşezările săteşti. Se remarcă printr-o mare capacitate de lăstărire şi de adaptare ecologică la condiţii climatice foarte variate, cu o bună rezistenţă, atât la gerurile iernii, cât şi la secetele de vară.
În parcuri şi grădini este plantat în scopuri decorative, melifere şi medicinale, fiind preferat de gospodari pentru frumuseţea florilor albe şi plăcut mirositoare şi a frunzelor de culoare verde-crud.
România are 100.000 de hectare de salcâm
Teritoriul ocupat de salcâm în România, atât în plantaţii masive, în liziere şi ca exemplare solitare, ajunge la aprox. 100.000 de hectare.
În scopuri medicinale, florile se recoltează în faza de maximă dezvoltare, prin strujire de pe axul principal al inflorescenţelor, numai pe vreme bine însorită şi se usucă la umbră, în straturi subţiri, în încăperi bine aerisite sau în podurile caselor acoperite cu tablă. Prin uscare se obţine un randament de 1 kg de flori uscate din 7 kg de flori proaspete.
Scoarţa se recoltează prin jupuire de pe ramurile tinere, la începutul primăverii (martie-aprilie), când porneşte circulaţia sevei sau la începutul toamnei (luna septembrie) şi se usucă la soare.
Florile sale dulci şi parfumate sunt locul favorit de întâlnire al albinelor, care îl preferă între toţi copacii de la noi. Se culeg doar din crângurile tinere, unde statura copacilor este mică, însă fără frunze, care se recoltează şi se usucă separat. După uscare, florile de salcâm se păstrează în saci de hârtie şi se utilizează în termen de maximum 2 ani.
Proprietăţile terapeutice ale preparatelor din flori de salcâm dau posibilitatea intervenţiilor în tratarea multor boli, mai ales în afecţiunile sistemului nervos şi în boli digestive şi pulmonare.
Sunt binecunoscute efectele antitusive, antispasmodice ale tractului respirator, emoliente ale secreţiilor bronşice, antiseptice, antinevralgice, calmante, uşor sedative etc.
Efectele vindecătoare ale florilor de salcâm se exercită la toate persoanele, indiferent de vârstă.
Acţiunile asupra sistemului nervos se manifestă prin capacitatea de a linişti, de a calma şi de a tonifia organismul aflat în diferite stări nevrotice.

PENTRU SISTEMUL NERVOS

Produsele din flori de salcâm sunt utilizate în multe afecţiuni psihosomatice care apar drept consecinţe directe ale unor tensiuni sufleteşti:
- stări conflictuale frecvente, cu tendinţe de agresivitate şi criticism exagerat;
- accese de mânie şi iritabilitate psihică;
- crampe musculare de natură nervoasă;
- epuizare nervoasă şi a forţei fizice şi intelectuale, degradând până la insomnii, stări de anxietate şi depresie psihică prelungită;
- reacţii necontrolate la stări stresante, dureri de cap şi migrene pe fond de stres;
- tulburări de memorie, de echilibru şi de văz ajungând, în unele cazuri, la erupţii herpetice pe piele;
- tulburări de apetit, cu lipsa poftei de mâncare sau cu foame excesivă, produse de o stare de gol afectiv, respectiv o lipsă a „hranei sufleteşti“.
Din experienţe îndelungate s-a constatat că aceste afecţiuni ale sistemului nervos dereglat se pot trata prin:
- inhalarea parfumului florilor de salcâm, cu efecte liniştitoare asupra psihicului, recomandându-se scurte plimbări prin preajma salcâmilor înfloriţi;
- aromatizarea camerei de lucru şi de dormit a bolnavului cu buchete de flori proaspete;
- consumul unei infuzii din flori uscate (1 lingură la 200 ml apă clocotită) luată în 3 reprize pe zi, într-o cură de 3 săptămâni, înlocuind total apa de băut;
- consumul zilnic a unui macerat la rece din flori ţinute 2-3 zile în miere de albine, luând câte 3-5 linguriţe pe zi;
- tinctură din 20 de grame de flori uscate care se macerează în 100 de ml de alcool 700, timp de 10-14 zile, din care se iau zilnic de 2 ori câte 10 picături.
În tratament extern al bolilor sistemului nervos sunt recomandate băi generale cu extracte din flori.

PENTRU APARATUL DIGESTIV
În tratamentul bolilor aparatului digestiv, de multă vreme este cunoscută acţiunea benefică a florilor de salcâm asupra gastritei hiperacide, mai ales cea apărută pe un fond de nervozitate, la acest efect contribuind glicozizii flavonici, care acţionează ca hipoacidifianţi.
Bune efecte se constată în combaterea arsurilor de stomac (pirozis), apărute mai ales noaptea, cu localizări retrosternale, datorate hiperacidităţii. De asemenea, sunt atenuate durerile în ulcerul gastric şi duodenal, în gastralgii hiperclorhidrice, reflux gastro-esofagian, indigestii după mese copioase cu alimente grase, în insuficienţă hepatică, crampe abdominale şi hernie hiatală. La copii, florile de salcâm pot avea efecte benefice în diareea acidă sau vărsături de lapte, precedate de agitaţie.
Tratamentele acestor boli digestive se pot face cu încredere, folosind o infuzie din amestec, în părţi egale, cu flori de salcâm şi frunze de dud bogate în carbonat de calciu cu efecte alcalinizante, de reducere a hiperacidităţii gastrice; se ia o linguriţă din amestec la 250 de ml de apă clocotită, se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau două ceaiuri pe zi, după mesele principale, în cure de lungă durată.

COMBATEREA BOLILOR PULMONARE
În cursul zilei, în locul apei potabile sau a sucurilor, este recomandat să se consume apă din flori de salcâm (o mână de flori uscate se macerează la rece, minim 8 ore, într-un litru de apă curată de izvor).
În bolile aparatului respirator, florile de salcâm sunt eficiente la combaterea tusei convulsive şi astmatice, răceli, viroze, a răguşelii, în infecţii acute ale căilor respiratorii, astm bronşic etc.
Tratamentul acestor afecţiuni se face cu ceai din flori de salcâm care acţionează asemănător cu supa de pasăre ce s-a dovedit a fi un aliment cu mare valoare nutritivă dar şi cu deosebită eficienţă în reducerea proceselor inflamatorii, calmarea tusei, a strănutului şi a secreţiilor nazale. Este demn de subliniat, că în cazul bolilor pulmonare nu să se neglijeze consumul ceaiul de salcâm, iar ca alimentaţie să se consume supe de pasăre, cel puţin la o masă pe zi.

UTILIZĂRI EXTERNE ALE FLORILOR DE SALCÂM
Datorită conţinutului ridicat în flavone şi robinozide, infuzia din flori de salcâm acţionează cu efecte diuretice, antiinflamatoare, de reducere a conţinutului de uree din sânge şi de calmare a durerilor reumatice sau a nevralgiilor dentare.
În afecţiunile dermatologice se folosesc florile uscate şi pulverizate care se pun pe răni provocate de arsuri şi pe furuncule sau se aplică prişniţe (cataplasme) preparate din 3 părţi miere de salcâm, o parte făină de grâu, schimbate la intervale de 10-12 ore.
Arsuri uşoare şi medii - se zdrobesc florile de salcâm şi se aplică direct pe locul afectat, vreme de două ore, după care se lasă pielea la aer să se zvânte şi, eventual, tratamentul se reia. Au efecte calmante rapide şi, important, favorizează o vindecare estetică.
Candidoza vaginală - se face o infuzie combinată concentrată (3 linguri la cană) de flori şi frunze de salcâm. Cu acest preparat se fac irigaţii vaginale în fiecare dimineaţă, lichidul fiind ţinut în vagin minimum 7 minute, înainte de a fi eliminat. Este un tratament excelent în această afecţiune, pentru că, pe lângă faptul că are efecte antimicotice puternice, salcâmul nu distruge flora normală, putând fi folosit zilnic, pe termene lungi.
Insomnie la copiii mici - se fac băi calde în care se adaugă infuzie combinată concentrată (10 linguri la litru) de flori de salcâm. Are efecte somnifere, calmează nervozitatea şi - spune medicina populară - cheamă visele frumoase la copii.
Mierea de salcâm, singura care nu se zahariseşte
Mierea de salcâm constituie un deliciu de neegalat, fiind mult apreciată pentru savoarea sa, pentru valoarea energetică mare (300 kcal la 100 grame produs) şi pentru multiplele proprietăţi terapeutice. Faptul că este singurul sortiment de miere care nu se zahariseşte, decât după foarte mult timp, constituie un avantaj luat în consideraţie de către consumatori.
Aroma naturală şi calităţile terapeutice se păstrează mai bine în mierea din fagure decât în cea centrifugată, întrucât fagurele conţine şi o anumită cantitate de ceară, polen şi propolis, constituind un amestec ideal pentru tratarea multor boli de plămâni şi inimă, pentru colite şi enterocolite, afecţiuni de ficat, boli ginecologice, anemie şi pentru menţinerea funcţiilor fiziologice active până la bătrâneţe. Nu întâmplător s-a constatat că apicultorii au o durată de viaţă mai mare cu 8 ani decât restul oamenilor, datorită unui consum frecvent de miere (mai ales în fagure), şi altor produse apicole (polen, propolis).
Mierea cu nuci este energizant garantat.
S-a dovedit că mierea de salcâm, diluată în puţină apă caldă şi luată înainte de mese sau seara înainte de culcare, are efecte deosebite în vindecarea ulcerelor (gastric şi duodenal).
Dacă se amestecă cu nuci mărunţite se realizează un produs delicios, cu efecte imediate în cazuri de oboseală fizică şi intelectuală, la persoane convalescente, la bătrâni, la sportivi şi la mame care alăptează.
Specialiştii gastronomi au integrat mierea şi florile de salcâm în multe preparate culinare cu efecte liniştitoare, mai ales în produse de patiserie, dulceaţă, peltea, marţipan cu migdale, antreuri, gogoşi cu aluat de clătite, salate, siropuri şi băuturi (hidromel, vin tonic şi lichior).

ALTE REŢETE
Gastrită, ulcer gastric şi duodenal - pulberea de flori mărunţite se administrează pe stomacul gol, de 4-6 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de minimum o lună, putându-se relua ori de câte ori este nevoie. Florile de salcâm au efecte anti-acide şi calmante gastrice. Studii în curs de derulare indică faptul că florile de salcâm acţionează şi la nivelul sistemului nervos central, reducând răspunsul organismului la stările de stres psihic, ceea ce ar explica şi mai bine efectele benefice ale acestei plante în gastrita ce apare la persoanele suprasolicitate psihic ori care au probleme de echilibru emoţional.
Migrenă - se consumă infuzia combinată, câte un litru pe zi, îndulcită cu miere. Florile de salcâm reduc excitabilitatea nervoasă, fiind foarte utile în cefaleele şi în stările de greaţă ce se agravează la stimulii sonori şi auditivi. La persoanele la care durerile de cap şi fenomenele conexe apar pe fond de oboseală psihică, se recomandă cure de câte 4 săptămâni, în care se consumă infuzie combinată de flori de salcâm şi de tei, în proporţii egale. Pe timpul curei este bine să vă rezervaţi mai mult timp pentru somn, această combinaţie de flori ajutând sistemul nervos să se refacă prin odihnă şi prin relaxare.
Regurgitaţii acide - se administrează la 10-15 minute după fiecare masă câte o lingură rasă din combinaţia în proporţii egale de pulberi de flori şi frunze de salcâm şi de frunze de zmeur. Ambele plante au efecte anti-acide şi antispastice, ajutând la controlul fenomenului regurgitării.
Candidoza bucală şi digestivă - se consumă pe timpul unei zile infuzia combinată obţinută din 6 linguriţe de flori şi frunze de salcâm. Are efecte antimicotice şi ajută în timp la reglarea acidităţii organismului (element important în ţinerea sub control a candidozei).
Tuse - în timpul acceselor de tuse se bea infuzie caldă de flori de salcâm. În cazurile de tuse cronică se consumă zilnic un litru de infuzie combinată de salcâm, îndulcită cu miere. Este un excelent adjuvant şi în bronşită sau astm, având proprietăţi emoliente, anti-iritative şi expectorante.
Constipaţie - se consumă zilnic, dimineaţa, 3 linguri de flori proaspete de salcâm pisate şi amestecate cu miere. Este un tratament de sezon blând, dar cu efecte puternice, fiind recomandat mai ales femeilor şi copiilor.

PRECAUŢII ŞI CONTRAINDICAŢII LA TRATAMENTUL CU FLORI DE SALCÂM
Cu excepţia cazurilor de alergie, nu sunt cunoscute contraindicaţii sau reacţii adverse la tratamentele cu flori de salcâm.

CUM PREPARĂM ŞI CUM ADMINISTRĂM FLORILE
1. Pulberea
Se obţine prin măcinarea cât mai fină cu râşniţa electrică de cafea a florilor (şi eventual a frunzelor). Depozitarea pulberii obţinute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum 2 săptămâni (deoarece substanţele volatile se evaporă rapid). De regulă, se administrează de 4 ori pe zi, câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol.
2. Tinctura
Se pun într-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de flori peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă să macereze vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu de patru ori pe zi, câte o linguriţă, diluată în apă.
3. Infuzia fierbinte
Într-o cană cu apă clocotită se pune o linguriţă de flori, după care cana se acoperă şi se lasă la infuzat vreme de 10-15 minute. Se filtrează. Se bea ceaiul cât mai cald posibil şi, eventual, îndulcit cu miere. Efectele terapeutice sunt mult diminuate la infuzia fierbinte, în urma opăririi plantei (unele principii active se distrug), dar datorită efectului termic, este amplificată acţiunea antispastică, bronhodilatatoare sau sudorifică. Totuşi, de cele mai multe ori, este preferată în tratament infuzia combinată, care are efecte terapeutice mult mai ample.
4. Infuzia combinată
Se pun 3-4 linguri de plantă mărunţită la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseşte intern (1-2 căni pe zi) sau extern, sub formă de comprese şi băi.
sursa: Forumul Sarea Ortodoxiei