Seara de octombrie

 Anul acesta a fost o fuga continua. Nu doar o sarcina dupa alta ci multe sarcini suprapuse. Bucuria se amesteca cu nerabdarea si cu neputinta de a finaliza la timp, cu nemultumirea ca nu ma pot imparti in mai multe, dar si cu entuziasmul sau anticiparea unor proiecte noi. A fost un an provocator din multe puncte de vedere dar si implinitor din multe puncte de vedere. A fost un an in care mi-am dorit sa invat sa fiu mai organizata si Dumnezeu m-a provocat sa invat sa ma organizez aducand in viata mea multe activitati si sarcini. 

Astazi, a fost cald, soare si frumos asa ca am stat mai mult pe afara. Au fost momente in care am simtit iarasi ca sunt la locul si timpul potrivit. Am mancat boabe de struguri din vie. Acele boabe extrem de parfumate si care cad daca nu le iei cu atentie. Apoi am cules gutuile cazute de la vant. Erau parfumate si parca simteam mirosul compotului de gutui. Am gasit si cateva mere rosii si parfumate care, pe langa aroma ce o va da compotului, il va si colora.

 Apoi am trecut prin zmeuris si am gasit cateva palcuri de ghebe. Nu a fost nevoie sa merg eu dupa ele. Au venit ele la mine. Lemnele crapate si stivuite m-au facut sa simt caldura focului in zilele de iarna albe si reci ce vor veni. Sunetul scos de purcelusii la supt si botul umed si roscat al vitelului m-au facut sa zambesc. Alaturi de gradina aproape goala, care astepta atentie pentru a fi pregatita sa primeasca plapuma alba si pufoasa a iernii imi confirmau sentimentul de abundenta, de bine, de suficient.

Toata curtea mea imi amintea cat de binecuvantata sunt. Toate imi aminteau cate motive de recunostinta am. Si atunci am inteles: organizarea nu se poate face fugind de la o sarcina la alta, organizarea nu e o lista de prioritati ci e o pauza. Ma pot organiza dupa un moment de conexiune cu natura, cu Dumnezeu, cu mine insami. Ma pot organiza daca simt si nu doar daca gandesc. Pot fi organizata daca sunt recunoscatoare.De fapt recunostinta aduce dupa sine o asezare, un mod in care toate se aseaza la locul si la timpul potrivit. Si atunci s-a instalat pacea in mintea si in sufletul meu. Pentru ca atunci am renuntat la nevoia de a controla ce urmeaza sa se intample si doar ma bucur de ceea ce vine spre mine. Si mi-am amintit ca am mai simtit asta intr-o zi, in  vara cand am renuntat la liste si la planuri, o zi in care am finalizat mai multe sarcini decat as fi scris eu dimineata, o zi de vara cu multa bucurie.

Asa ca da, provocarea de octombrie si-a atins scopul in cazul meu si am reusit sa incetinesc ritmul, sa fiu recunoscatoare pentru tot ce in jurul meu dar mai ales pentru cei dragi.