Fila de jurnal 2/septembrie

 A trecut si a doua saptamana din septembrie.

 Si a venit cu toamna, cu ceata si ploi. Pentru mine a fost o saptamana linistita, de aseazare dupa o vara agitata. O vara in care nu de putine ori m-am simtit coplesita. O vara in care am facut multe dar se pare ca organizarea nu a fost chiar punctul meu forte. O vara in care, prinsa in tot felul de proiecte am avut impresia ca m-am ratacit la un moment dat, ca ceea ce fac pentru mine nu mai fac cu drag. Am citit mult dar nu pentru suflet ci pentru a aduna/acumula informatii. Casa si curtea a fost lasate pe un loc mai jos in lista de prioritati iar asta m-a obosit cumva. Am vorbit cu oameni, multi, am cunoscut oameni frumosi, am ascultat si sustinut cu drag multe persoane pana in punctul in care am simtit ca ma pierd. Poate si pentru ca programul meu din toamna aceasta este despre a te pune pe primul loc, aveam nevoie sa vorbesc din experienta si dintr-o experienta recenta. Saptamana asta am schimbat focusul pe mine. Saptamana asta am fost mai atenta la ce simt, la ce nevoie am eu si tot ce am facut am facut cu drag. 

In casa am trecut pe curatenie si eliberare. Acea curatenie in care sa pun mana pe fiecare lucru, sa reorganizez fiecare sertar si raft si fiecare element sa fie asezat cu drag la locul lui. Am scos cartile din dormitor. Mi-am lasat doar o carte pe care o citesc acum (am cred ca 5 incepute si treceam de la una la alta in functie de nevoie). Am inceput sa aduc decorurile de toamna pe masura ce termin reorganizarea dar cate unul ca sa ma bucur de fiecare si sa simt unde e locul lui. Normal ca am inceput acest proces cu spalat perdelele si sters geamurile pentru mai multa claritate. Si intentia pusa la inceputul acestui proces a fost sa imi fac curat in ganduri si in emotii odata cu curatenia din casa. Inca nu am terminat dar simt deja linistea cum isi face loc in suflet si deja am idei despre modificari prin casa in aceasta toamna spre disperarea sotului meu. M-a ajutat si un frigider care s-a stricat si care mi-a aratat ce e nevoie sa mai schimb si ploaia care m-a tinut mai mult in casa.

Apoi am inceput programul „Personaj principal sau Figurant in viata ta?”. Un program care implica multa energie pentru ca e frumos si transformational. Deja am avut doua intalniri din acest program si am vazut si rezultate inca de la momentul in care evaluam situatia. Imi place grupa, imi plac legaturile ce se formeaza intr-un astfel de program, imi place calatoria cu fiecare pas al ei.

Din pacate unele persoane din preajma mea au simtit aceasta schimbare de focus a mea iar cele care au ceva rani emotionale active in aceasta perioada au resimtit-o ca fiind o respingere, un abandon sau chiar tradare sau nedreptate. Ceea ce e bine, pentru ca pot vedea ce mai au de vindecat fie singure, fie alaturi de mine pentru ca eu continui sa fiu acolo cand e nevoie de mine, la un clic distanta.

Am auzit/citit la un moment dat ca sunt persoane care ies din relatii fara sa se uite in urma si fara sa se gandeasca la ce simte celalalt. Eu zic ca daca te simtit respins, abandonat, tradat su nedreptatit nu e despre cel ce ai tu impresia ca a plecat ci e despre tine si ranile tale. Poate ca rolul celuilalt a fost doar sa iti arate acele rani ca tu sa le poti vindeca. Si daca te duci tu spre celalat e posibil sa vezi ca de fapt nu s-a schimbat nimic, ca relatia e aceeasi chiar daca a existat o pauza sau o neintelegere mai mica sau mai mare. Ceea ce pentru tine a fost taifun de emotii, pentru celalalt a fost doar o adiere. In general daca ceva te doare, e despre tine...

In ceea ce ma priveste, respectul este una din valorile mele principale, asa ca respect si decizia celuilalt de a fi sau a nu fi in viata mea. Mi s-a atras atentia la un moment dat ca ar fi un soi de respingere pasiva ce vine din frica de a nu fi respinsa si m-am observat dar se pare ca e din limitele sanatoase. Asa cum eu am uneori nevoie de spatiu consider ca fiecare are nevoie de spatiul lui si de timp ca sa se observe, sa simta, sa vindece sau pur si simplu sa aseze emotii si ganduri. Si cei ce ma cunosc stiu ca ma duc spre ei daca simt eu ca au nevoie de mine, dar la fel de bine astept sa vina spre mine daca simt ca au nevoie de asta.... 

Oricum astazi e o zi care ma duce cu gandul la efervescenta inceputului de an scolar in copilarie, la maini patate de nuci, la flori culese din gradina, la caietele carora le puneam coperti si etichete, la mirosul de caiete noi, la camasile albe sau albastre apretate si calcate si la sarafanele de uniforma  asezate frumos pe umeras in asteptarea primei zile de scoala.

E o zi inceputa cu o cana mare de cafea fierbinte si aromanta de toamna (dovleac, scortisoara si ghimbir), muzica in surdina, fereastra deschisa pentru a auzi ploaia, o carte buna si o stare de bine, de recunostinta pentru tot ce a fost si ce va fi sa vina. 

Astept sa ma suprinda restul zilei precum si ziua de duminica. 

De luni inapoi la organizare si la treburile toamnei in curte, gradina si camp...